x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Ceauşescu a interzis prin lege împrumuturile externe

Ceauşescu a interzis prin lege împrumuturile externe

17 Apr 2009   •   00:00
Ceauşescu a interzis prin lege împrumuturile externe
Sursa foto: /Agerpres

Luni, 17 aprilie, începeau lu­cră­rile sesiunii a noua a celei de-a IX-a legislaturi a Marii Adunări Na­ţio­na­le. La şedinţa solemnă au fost in­vitaţi membrii CPEx, ai Consiliu­lui de Stat, şefi de instituţii centra­le, "oa­­meni ai muncii" şi oameni de cul­­tură, şefii misiunilor di­plo­ma­ti­ce acreditaţi la Bu­cu­reşti. Ni­co­lae Gio­san, pre­şe­dintele în exerciţiu al MAN, a deschis lucrările şi a pre­zen­tat ordinea de zi.



La punctul cinci figura "Proiectul legii pri­vind in­t­erzicerea creditelor din străi­nă­tate". La performanţa plăţii integral şi înainte de termen a datoriei externe s-a referit în continuare Ma­nea Mă­nescu, vicepreşedinte al Con­­si­liu­­lui de Stat. Apoi s-a citit pro­iectul "Hotărârii MAN cu pri­vi­re la plata datoriei externe, la po­li­t­i­ca economică, de construcţie so­cialis­tă şi de colaborare econo­mi­că in­ter­­­na­ţio­nală a Republicii So­cia­liste România cu toate statele lu­mii". Apoi a vorbit Nicolae Ceau­şes­cu. Deşi s-au propus spre dezbatere mai multe proiecte de lege, şeful statului a vorbit tot despre pla­ta datoriei externe.

Referin­du-se la punctele de pe ordinea de zi, în con­tinuare au luat cuvântul pre­mierul Constantin Dăscălescu, vi­­­ce­-premierul Cornel Pacoste, Gheor­­ghe Pană (preşedintele Co­mi­­te­tului pentru problemele con­si­liilor populare), deputaţi.

Prezentăm discursul lui Nicolae Ceauşescu la şedinţa solemnă a Marii Adunări Naţionale, precum şi Hotărârea Marii Adunări Na­ţio­nale cu privire la plata datoriei externe, la politica economică, de construcţie socialistă şi de cola­borare economică internaţională a Republicii Socialiste România cu toate statele lumii."

Stimaţi tovarăşi,
Doresc să exprim cele mai vii mulţumiri Marii Adunări Naţionale pentru această manifestare călduroasă, pe care o consider adresată partidului şi poporului nostru - făuritorul pro­priului său viitor socialist şi comunist. (Aplauze puternice, ovaţii prelungite. Se scandează îndelung; "Ceauşescu şi poporul!", "Ceauşescu - PCR!").

Am luat cuvântul pentru a propune o completare la proiectul de hotărâre care s-a prezentat aici.
Desigur, plata datoriei externe constituie o mare victorie a poporului român. Într-adevăr, repet ce am spus la Plenara Comitetului central al partidului - nu mai plătim tribut de mult timp, dar am plătit sute de ani. Datorie, însă, şi dobânzi am plătit până la sfârşitul lunii martie anul acesta!
Acum, din punct de vedere economic, deci şi politic - pentru că nu se poate vorbi de independenţă politică fără independenţă economică - suntem cu adevărat independenţi!
(Aplauze şi urale puternice, prelungite. Se scandează: "Ceauşescu şi poporul!", "Ceauşescu, România - stima noastră şi mândria"; "Ceauşescu să trăiască, România să-nflorească!").

Proiectul de hotărâre se referă la rolul secretarului general al partidului şi al preşedintelui ţării. În orice împrejurări, orice se­cretar general şi orice preşedinte trebuie să servească partidul, poporul. Numai aşa poate fi un adevărat secretar general al partidului, poate fi un preşedinte al ţării, al României! (Urale şi ovaţii puternice. Se scandează îndelung: "Ceauşescu - PCR!", "Ceau­şescu să trăiască, România să-nflorească!").

Realizările noastre - atât în ce priveşte plata datoriei, cât şi în dezvoltarea socialistă - sunt însă strâns legate de politica partidului nostru comunist, de aplicare fermă de către partid a principiilor socialismului ştiinţific la realităţile şi condiţiile României. Iată de ce, în conformitate şi cu prevederile Constituţiei, consi­der că în proiectul de hotărâre trebuie să înscriem că partidul nostru comunist şi-a îndeplinit şi îşi îndeplineşte cu cinste misiunea istorică asumată în faţa poporului, să omagiem forţa şi activitatea partidului nostru comunist! (Aplauze şi urale puternice, prelungi­te. Depu­taţii, în picioare, scandează îndelung; "Ceauşescu - PCR!").

În al doilea rând, tot ceea ce am realizat este rezultatul unităţii depline în cadrul Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste sub conducerea partidului nostru comunist, a tuturor forţelor so­cietăţii noastre. Iată de ce consider că este bine să omagiem acti­vitatea tuturor organizaţiilor, a Frontului Democraţiei şi Unităţii Socialiste, care exprimă unitatea şi voinţa întregii noastre naţiuni! (Aplauze şi urale puternice, prelungite. Se scandează: "Ceauşescu şi poporul!", "Stima noastră şi mândria - Ceauşescu România!").

În fine, consider că într-o asemenea hotărâre trebuie neapărat să fie subliniat rolul clasei muncitoare, al ţărănimii, al intelectualităţii şi, în acest cadru, rolul întregului nostru popor - forţa hotărâtoare, căruia îi datorăm tot ceea ce am realizat în patria noastră şi care constituie viitorul de aur al naţiunii române. Să omagiem poporul nostru, constructor victorios al socialismului, care va realiza, fără nici o îndoială, comunismul, va trăi în adevărata libertate şi independenţă, în colaborare cu toate naţiunile lumii. (Aplauze şi urale puternice, prelungite. Se scandează; "Ceauşescu - eroism, România - comunism!").

Dar nu am fi compleţi dacă nu am sublinia şi importanţa colaborării şi participării active a României la schimburile economice internaţionale, la cooperarea în producţie şi hotărârea României, a poporului român, de a întări colaborarea în toate domeniile - cu ţările socialiste, cu ţările în curs de dezvoltare, precum şi cu ţările capitaliste dezvoltate, pe baza principiilor deplinei egalităţi în drepturi, a respectării independenţei şi suveranităţii, a avantajului reciproc, pentru o politică de pace, pentru o lume fără arme şi fără războaie! (Într-o deplină unanimitate, toţi deputaţii Marii Adunări Naţionale, în picioare aplaudă şi ovaţionează cu pu­tere pentru Partidul Comunist Român şi secretarul său general, preşedintele ţării, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, ctitorul României moderne. Se scandează îndelung: "Ceauşescu - PCR!", "Ceauşescu şi poporul!").

"Nu se poate vorbi de independenţă politică fără independenţă economică, suntem cu adevărat independenţi!" a spus Ceauşescu în şedinţa solemnă a Marii Adunări Naţionale din 17 aprilie

×