La 24 mai 1989, generalul-colonel Vasile Milea i-a trimis lui Nicolae Ceauşescu un raport referitor la "executarea reparaţiei medii - controlul D/2 - prevăzută în normele tehnice de exploatare la avionul Boeing 707 YR-ABB din înzestrarea Flotilei 50 Aviaţie Transport". Cu acel prilej, ministrul Apărării Naţionale a propus "trimiterea în RF Germania a avionului şi a unui număr de 14 specialişti strict necesari transportului, participării la reparaţii şi recepţia aeronavei, în perioada 18 iunie - 8 iulie 1989".
De asemenea, generalul Vasile Milea a solicitat aprobarea lui Nicolae Ceauşescu pentru ca generalul-maior Rus Iosif, comandantul Aviaţiei Militare, să se deplaseze în Republica Federală Germania, în perioada 2-8 iulie 1989, pentru a conduce activităţile de recepţie a avionului menţionat, după efectuarea reparaţiilor planificate.
În scopul asigurării deplasărilor oficiale în străinătate ale lui Nicolae Ceauşescu, ministrul Apărării Naţionale a propus utilizarea unui alt avion Boeing-707 3K1 C (înmatriculat YR-ABD). Acesta era amenajat special pentru şeful statului român şi a efectuat, la 19 martie 1979, primul său zbor. La sfârşitul aceleiaşi luni, avionul respectiv a fost livrat Flotilei 50 Aviaţie Transport, fiind păstrat ca rezervă a aparatului principal de transport a preşedintelui României. La 27 februarie 1990, avionul american livrat în anul 1979 a fost preluat de compania "Tarom". După câteva luni, acesta a revenit la "Romavia" şi la 10 ianuarie 1991 a suferit un accident în timpul unui zbor de antrenament. Piloţii români au evaluat greşit condiţiile de aterizare de pe Aeroportul Otopeni şi au lovit pista cu motoarele nr 1 şi 2, apoi au deteriorat aripa avionului şi s-a declanşat un incendiu la bord. Aparatul a revenit în cele din urmă la sol, fără probleme, şi a fost reparat.
Iniţial, la începutul anilor '70, Nicolae Ceauşescu a analizat posibilitatea achiziţionării unor aparate de transport lung-curier pentru Compania TAROM. Discuţiile pe marginea raportului întocmit de specialiştii români au avut loc la 29 martie 1971, în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv al CC al PCR. Cu acel prilej, s-a aprobat "începerea tratativelor pentru achiziţionarea din URSS a 3 avioane de lung curier Il-62, pe baza propunerilor din nota comună, cu indicaţia de a se continua tratativele cu firmele Boeing şi McDonnell Douglas din SUA, în vederea contractării unor avioane - Boeing 707-320 C, Boeing 707-320 B sau McDonnell Douglas DC-8-63 -, dacă se obţin condiţii de plată avantajoase".
Nicolae Ceauşescu a susţinut fără echivoc ideea achiziţionării celor trei avioane Il-62, deşi serviciile de întreţinere pentru aparatele americane erau mult mai răspândite decât cele pentru avioanele sovietice. Acest lucru a fost recunoscut atât de liderul PCR, cât şi de Emil Bodnăraş, care mult timp a fost considerat "omul sovieticilor". Totodată, Nicolae Ceauşescu a declarat: "Dacă vom reuşi să tratăm cu americanii şi dacă o să găsim soluţii avantajoase, să luăm şi 2-3 din acelea, pentru că în exploatare merg două tipuri de avioane; aşa este în toată lumea".
După un an şi jumătate de la adoptarea hotărârii respective, sovieticii au anunţat că încetau fabricaţia aparatului Il-62 pentru a oferi spre vânzare o variantă îmbunătăţită a acestuia (Il-62 M). Această schimbare a determinat autorităţile române să ia în considerare varianta anulării contractului încheiat cu uzina din URSS. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de membrii Prezidiului Permanent al CC al PCR în şedinţa din 9 octombrie 1972. Concomitent, s-a decis rechemarea în ţară a echipajelor României care învăţau în URSS despre modul cum se pilota aparatul Il-62 şi s-a hotărât achiziţionarea din SUA a trei avioane Boeing 707-320 C.
După noi discuţii, purtate la sfârşitul anului 1972 şi începutul anului 1973 cu reprezentanţii uzinei sovietice de avioane, precum şi cu cei ai firmei americane, autorităţile române au acceptat să primească cele trei aparate Il-62 comandate în primăvara anului 1971. Concomitent, a fost încheiat un contract pentru cumpărarea a trei Boeing-uri 707 pentru Compania TAROM.
Primele două Il-uri 62 au fost livrate în anul 1973 (YR-IRA şi YR-IRB), iar cel de-al treilea în aprilie 1975 (YR-IRC). Totodată, au fost întreprinse demersuri în Statele Unite ale Americii pentru livrarea în cursul anului 1974 a unui aparat Boeing 707-321 C (înmatriculat YR-ABB), amenajat special pentru şeful statului român. Avionul respectiv este utilizat şi în prezent pentru scopul în care a fost achiziţionat, fiind unul dintre aparatele Companiei ROMAVIA.
În plan propagandistic, decizia de a achiziţiona şi folosi un avion american pentru deplasările preşedintelui României a reprezentat o sfidare la adresa Uniunii Sovietice, în condiţiile în care toţi ceilalţi şefi de state din cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia utilizau doar avioane construite în URSS în cursul vizitelor pe care le efectuau în străinătate.
Citește pe Antena3.ro