x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ceauşescu le-a cerut fruntaşilor partidului propuneri de guvernare

0
01 Dec 2009 - 00:00
Se încheiase de zile bune al XIV-lea Congres al partidului. Ceauşescu fusese reales, în ciuda zvonurilor care îl creditau pe Nicuşor, mezinul cuplului pre­zi­den­ţial, succesor în fruntea partidului şi sta­tului. Şi totuşi, "Tovarăşul" părea să fie fră­mântat de gânduri. Membrii CPEx-u­lui au fost "consultaţi" în legătură cu "pro­bleme la ordinea zilei". Li s-au cerut, nici mai mult, nici mai puţin, decât "pro­puneri de guvernare". Să fi fost tardive în­cercări de înnoire? Sau un test de în­cre­dere? Atmosfera acelor zile este descrisă de Dumitru Popescu, în volumul memorialistic "Cronos autodevorându-se...".

După vreo două săptămâni ne-am tre­zit că cere membrilor CPEx propuneri pentru un program de guvernare: să punem pe hârtie ce credem noi că trebuie făcut în scopul rezolvării problemelor la ordinea zilei. Ce voia să însemne aceasta? Recu­noaş­terea fiascoului congresului, de­cla­ra­rea acestuia ca o farsă, confirmarea că n-a fost nici o legătură cu problemele reale ale guvernării? Sau întindea o capcană? Pipăia cât de mult s-au îndepărtat unii de el? Aflase câte ceva despre părerea noastră privitoare la congres şi ne constrângea s-o expunem oficial, cu argumente, dând formă clară divergenţelor politice? Ideea a sunat straniu. Nu ne-a pus sula în coastă, reieşea că avem destul timp. L-a pus apoi pe cancelar să tatoneze, să vadă în ce ape ne scăldăm. "Cum staţi cu propunerile?", a întrebat acesta pe unul şi pe altul, la telefon. Nici el nu se grăbea.

Mă apucasem de treabă, condeiul începuse să zboare pe hârtie şi, în timp ce-mi elaboram propriile "teze", nu ştiu de ce, făceam abstracţie de faptul că trebuie să le predau lui Ceauşescu.

Era un exerciţiu fără precedent; când am terminat, am stat câteva zile şi m-am întrebat ce am de gând să fac în realitate cu topul de hârtii scrise. M-am mai interesat la cancelarie cum decurg lucrurile, n-am pri­mit un răspuns edificator. Nu ştiu dacă pre­dase cineva ceva, dar Cancelaria nu mai părea interesată să primească lucrările. Acţiunea căzuse în desuetudine. De altfel, evenimentele s-au precipitat şi "propune­ri­le de guvernare" au devenit caduce. Am dat de ele la începutul lui ianuarie, când m-am apucat să pun ordine prin hârtii. Am râs în sinea mea de caraghioslâcul ideii lui Ceauşescu, ca şi de propria-mi naivitate, şi am rupt primul program politic pus vreodată pe hârtie de subsemnatul.

După congres a început, de asemenea, să circule zvonul că N.C. şi clanul pregătesc o amplă remaniere a organelor de conducere politică şi statală. Probabil că ideea fusese pusă în circulaţie ca să pregătească spi­ri­te­le, precizându-se şi data evenimentului: începutul lui 1990. În închisoare, Postelnicu mi-a confirmat că nu era zvon, ac­ţiu­nea find pregătită până în cele mai mici amănunte: avea să fie restructurat CPEx, se hotărâse numirea unui nou premier şi a altor miniştri, se înlocuiau membrii Consiliului de Stat, însumându-se astfel cea mai mare schimbare de cadre produsă vreo­dată sub jurisdicţia lui Ceauşescu. Nu operase nimic la Congres, pentru a-i de­monstra lui Gorbaciov că PCR este monolit granitic şi că năzuinţa aceluia de a sparge unitatea establishment-ului român nu are nici o şansă. De ce în ianuarie sau februa­rie, când urma să se producă vânzoleala, nu mai era atât de stringentă unitatea politică, e greu de dedus. Postelnicu ştia pe dinafară listele cu propunerile nominale pentru toate posturile, dar această bucătărie de cadre nu cred că mai prezintă astăzi in­te­res. În privinţa situaţiei mele personale, per­spectiva se contura îmbucurătoare, chiar roză: aveam să ies din CPEx (după un stagiu de 20 de ani) şi să reprezint ţara într-o capitală vestică. N-a fost să fie; alţii se pregăteau să-mi ofere ceva mai original, aici, acasă, şi au fost mai iuţi de picior. La rândul său, Ceauşescu, răpus de diabet, hăr­ţuit de adenom de prostată şi he­moroizi, împuţinat de o scleroză cerebrală galopantă, îşi pregăteta retragerea somptuoasă, deocamdată în Pantheonul relic­velor vii ale mişcării muncitoreşti, apoi sub arcul de triumf al monumentului eroilor comunişti (abia scăpat recent de arhitecţii bucureşteni din mâinile patriarhiei). Urma să ocupe loja centrală a areopagului de partid în calitate de preşedinte de onoare, oscilând încă, pentru funcţia activă, între cei doi presupuşi succesori de drept (în ordinea conceptului coreean), Elena şi Nicu Ceauşescu. Nici el n-a mai apucat să se înfrupte din repausul edenic, rămânând să aştepte în ediţiile viitoare, încă îndepărtate în timp, ale manualului de istorie a României.
Dumitru Popescu, Din volumul Cronos autodevorându-se... Reducţia celulară. Memorii V, Curtea Veche, Bucureşti, 2007, p. 12-14.
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de