Ceauşescu şi demolările: 1989, 1977, 1968

în anul 1989, aparatul de propagandă al PCR era utilizat de Nicolae Ceauşescu pentru a-i convinge pe sovietici şi pe liderii statelor membre NATO de inutilitatea continuării cursei înarmărilor.

Din păcate, campania respectivă a avut rezultate îndoielnice în privinţa asigurării securităţii României. Armata română primea din ce în ce mai pu­ţine fonduri pentru modernizarea tehnicii sale de luptă deoa­rece proiectele gigantice de genul Casa Poporului sau Canalul Bu­cu­reşti-Dunăre consumau foarte multe resurse umane, materiale şi financiare.

Se poate spune că Nicolae Ceau­şescu s-a opus "cursei înarmărilor" pentru a impune "cursa beto­nă­rilor" în România. Pentru el şi consilierii săi pe probleme militare, declanşarea unui război în Europa devenise imposibilă. În consecinţă, efective din ce în ce mai mari de mi­litari români erau scoase din procesul de pregătire pentru luptă şi tri­mise pentru a lucra în diferite sectoare ale economiei, unde se înre­gistra un deficit major de forţă de muncă slab calificată.

O parte dintre aceştia au participat la construirea Casei Poporului şi a Centrului Civic al Bucureştiului. Pentru realizarea acestor obiective, la începutul anilor '80 a început o amplă acţiune de demolare a caselor cetăţenilor din cartierul Uranus. Nicolae Ceauşescu a fost cel care a decis planul de distrugere a centrului Bucureştiului după ce, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al CC al PCR din 27 februarie 1968, avusese reacţie negativă faţă de consecinţele demolării unor locuinţe din car­tierul Colentina.

Atunci  de­cla­rase: "Eu cred că trebuie să luăm o ho­tărâre în acest sens, întrucât continuă să se de­moleze, fără să se gândească că acolo stau totuşi oameni. De aceea eu propun să luăm o hotărâre, s-o transformăm într-o hotărâre a Consiliului de Miniştri prin care să interzicem demolările. Nu trebuie să contribuim pe front larg, ci să facem aşa cum se face în toată lumea, să eşalonăm pe pe­rioade. Mie îmi pare rău că am dat aprobare pentru a demola casele din cartierul Colentina. (...) Este o tendinţă gene­rală pentru demolări. S-a venit cu propu­nerea ca la Leh­liu-sat să de­molăm cinci locu­inţe şi să facem un bloc, o şcoală".

Mihai Gere a încercat, în cursul şedinţei respective, să explice faptul că decizia iniţială era corectă: "Construcţiile de locuinţe le-am făcut pe terenuri libere, uneori chiar sub 1% demolări, dar locurile acestea au fost ocupate şi dvs. ne-aţi spus să nu mai mergem în afara oraşelor. Aşa că va fi greu să construim fără nici o demolare. Aceasta este situaţia la Turda, Câmpina şi alte oraşe".

Atunci, Ion Gheorghe Maurer a propus "să se studieze problema aceasta şi să ne gândim la un coeficient raţional de demolări, pentru că nu este posibil ca într-un oraş să construieşti fără să demolezi ni­mic". Emil Bodnăraş a susţinut ideea, declarând fără ezitare: "Fără aprobare, să nu se permită nici un fel de demolare. Trebuie văzut la ce eşalon să se dea aceste aprobări, fără însă să stabilim un coeficient de demolări".

Deoarece fusese de acord cu cei doi "seniori" ai partidului, Nicolae Ceauşescu a reluat ideea sa principală: "în general să nu aibă nimeni dreptul să demoleze o casă fără aprobare. Eu nu mai semnez nici un decret pentru exproprierea locuin­ţelor. Trebuie să urgentăm şi legea aceasta a apărării proprietăţii, pentru că toată lumea consideră că este un bun al nimănui şi fiecare face ce vrea. Să introducem principiul să se plătească de cel care construieşte, inclusiv pământul. (...)

Am fost în Praga. Tot centrul ora­şului este înghesuit şi nu se de­molează nimic. Sunt străzi pe unde n-au loc două maşini şi tot nu se demolează.
Nu ştiu, ce ne-a dat nouă Şoseaua Nord-Sud? Nu am câştigat nimic pentru circulaţia Bucureştiului; a fost pur şi simplu fantezie.
Nu există nici un fel de respect pentru apărarea proprietăţii, iar cei din Bucureşti n-au nici o grijă pentru
populaţie. Zilnic vin oameni şi cer case şi noi demolăm. (...)

În nici un oraş din lume nu se apucă să se demoleze, să se dea străzi jos, când sunt zeci de mii de oameni care se plâng că n-au locuinţe. Am fost la Praga, sunt nişte străzi înguste de abia merge maşina. Şi aşa se procedează în toată lumea. Or fi case proaste, dar aşa cum sunt, acolo lo­cuiesc oameni. Trebuie să construim aşa cum se construieşte în toată lumea, casă lângă casă. Să vedeţi în Japonia, în Olanda, scot nisip din mare şi construiesc acolo.

Eu aş ruga să se redacteze cât mai urgent această lege, iar între timp să se atragă atenţia la toate organele să nu se mai demoleze. Şi în agricultură se face risipă de teren cu construcţiile, cu instalaţiile de telefoane, cu insta­laţiile pentru energia electrică. Aceste instalaţii sunt puse în mijlocul câmpului, în loc să fie puse într-un colţ; nimeni nu le aprobă, ci fiecare face cum îl taie capul. (...)

În alte ţări se construiesc metrouri fără să se demoleze o casă. În 1967, (în România) s-au demolat 7.000 de apartamente. (...)
În Anglia, dacă tai un pom, chiar din curte, te trimite în judecată".

După nouă ani de la şedinţa respectivă, în România a avut loc un cutre­mur de pământ. Potrivit date­lor pu­blicate la 18 martie 1977 în ziarul Scîn­teia, seismul din 4 martie 1977 a pro­vocat prăbuşirea sau avarierea gravă a 32.897 de locuinţe, 34.582 de familii fiind declarate sinistrate. De asemenea, au fost afectate de seism 763 de unităţi industriale, de construcţii şi transporturi. Pagube importante s-au înregistrat în sectorul comercial şi cel al pres­tă­rilor de servicii, au fost ava­riate zeci de unităţi sanitare, şcoli şi instituţii de învăţământ superior, gră­di­niţe, creşe, internate, aşeză­minte culturale, monumente isto­rice şi edi­­ficii administrative. Pier­derile materiale totale provocate de seism au fost evaluate la 9-10 miliarde de lei.

Efectele dezastruoase ale cutre­mu­rului au schimbat la Nicolae Ceau­şescu modul de percepere a reali­tă­ţilor în domeniul locativ. Dintr-o dată, liderul PCR a iniţiat un amplu program de sistematizare a marilor lo­ca­lităţi din ţară. Deoarece România se confrunta deja cu o serie de pro­bleme economice importante, grija lui Nicolae Ceauşescu faţă de dreptul de proprietate al cetăţenilor s-a transformat treptat în dispoziţii şi ordine de demolare a centrelor unor lo­calităţi afectate de cutremurul din 4 martie 1977. De asemenea, a fost iniţiat programul de construire a unui centru civic în Bu­cureşti, fără să se amin­tească despre inconsecvenţa în propriile decizii a liderului suprem al partidului.