Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În ziua de vineri, 22 decembrie, în jurul orei 12:00, sub presiunea revoluţionarilor şi convinşi de Victor Atanasie Stănculescu, Nicolae şi Elena Ceauşescu au părăsit clădirea Comitetului Central cu un elicopter, plecând într-o direcţie necunoscută. Imediat au început să circule zvonuri potrivit cărora cuplul prezidenţial se îndrepta spre Târgovişte.
O mărturie inedită este aceea a lui Ilie Ştirbescu, tapiţer la Cooperativa Progresul, din Târgovişte. Împreună cu unul dintre fiii săi, Spiridon, elev de liceu, Ilie Ştirbescu se întorcea în după-amiaza zilei de 22 decembrie de la grădina din care îi fuseseră scoşi pomii, întrucât zona urma să fie demolată şi defrişată, inclusă fiind în planul de sistematizare rurală.
De la un cetăţean a aflat că "dictatorul a fugit de pe Comitetul Central cu un elicopter". După ce se informează despre situaţia din ţară, porneşte împreună cu fiii săi spre sediul Securităţii unde verifică dacă nu cumva cuplul dictatorial se refugiase acolo. Constată că cei doi nu sunt în clădire şi ia măsuri de securizare. Dar la ora 18:00, Nicolae şi Elena Ceauşescu intră pe poarta din spate a instituţiei, într-o Dacie. (E.D.)
Şi aşa m-am trezit, la ora 18:00, cu Nicolae şi Elena Ceauşescu, care au intrat pe poarta din spate a inspectoratului judeţean cu maşina, venind dinspre Răţoaia, comuna Bucşani. Deci ei au fost duşi, preluaţi de la Protecţia plantelor la ora 14:00 şi au vrut să intre pe poarta din spate, dar atunci au pătruns şi revoluţionarii şi au fost loviţi de la spate de o maşină, ca să-i reţină, să-i prindă pe Nicolae şi Elena Ceauşescu (...) El (Nicolae Ceauşescu - n.r.) a vrut să meargă în satul Ulmi, unde a fost arestat în ilegalitate. A fost arestat la Andor Niculina, o fostă judecătoare, la părinţii acesteia.
N-a mai cunoscut, fiindcă în satul Ulmi s-au construit case frumoase, au trecut ani mulţi şi el n-a mai fost pe acolo să revadă casa respectivă. Dar, în schimb, ieşiseră cetăţeni la poartă şi-şi transmiteau între ei ce se întâmplă la televizor şi despre revoluţia care era în acel moment în ţară. Şi ca să nu fie văzuţi, cei doi subofiţeri au luat măsură să le pună în cap câte o căciulă în cap, câte un fular, ca să nu-i recunoască lumea, cetăţenii de pe stradă sau din maşinile care treceau pe lângă ei, iar Ceauşescu a dat dispoziţie, când a văzut că se apropie o maşină din spate, mai cu viteză, să meargă cu viteză mai mare. Au depăşit 80 km la oră, îndreptându-se către Bucureşti.
Au traversat satul Ulmi, au ajuns în satul Adunaţi - acum îi spune Ilfoveni - acolo au vrut să intre într-o rezervaţie, dar la intrare era pus un fier ca să nu intre nimeni pe drumul forestier, deci acolo nu au putut pătrunde, aşa că a dat dispoziţie să meargă mai departe. A mers aproape de Nucet, şi până în intersecţia Nucet-Băleni este un drum pe care scrie "5 km Racoviţă".
Au luat-o pe acolo; era un drum mai lăturalnic, care ieşea înspre Racoviţă. A trecut pe lângă pădurea Negraşi, a purtat o discuţie cu cei doi subofiţeri dacă nu cumva e pădurea de la Bolovani, unde este o altă rezervaţie ... au traversat şoseaua Băleni, au ajuns în Bucşani, din Bucşani s-au oprit în satul Răţoaia, pe malul râului Ialomiţa. Au stat acolo o perioadă mai lungă. Deci au ajuns acolo cam în jurul orei 14:30, şi de acolo au pornit înapoi spre Târgovişte în jurul orei 17:30 (...).
Exact cum a arătat Spiridon, eu mă aflam în biroul inspectorului-şef, şi la uşă aveam un soldat care făcea de pază. Eram singur. Ceilalţi revoluţionari şi copiii mei erau pe culoare, jos la intrare, la armamanet, fiecare deci unde îi organizasem noi să facă de pază. Şi soldatul mă anunţă: "Domnu', domnu', veniţi repede, că în camera de alături au intrat Nicolae şi Elena Ceauşescu şi doi domni pe care nu-i cunosc!" Eu ies din birou să mă duc către biroul indicat de soldat ... Intru în biroul respectiv, deschid uşa, dau bună seara, mi se răspunde, şi se uită speriaţi la mine. Eu eram îmbrăcat într-o scrută de piele, într-un flanel maro, pantalon maro.
"Domnule, sunt trădat de elemente din afara graniţei, ştiţi şi dumneavoastră ce se petrece la Timişoara..." "Da, tovarăşe preşedinte! Ştiu!" Între timp uşa se deschide. Pe uşă apar: locotenent-colonel Conţ Ştefan de la Miliţia judeţeană Dâmboviţa; căpitan Boboc Ion, muncitor mecanic la liceul auto "Grigore Alexandrescu" pe atunci. Dau şi ei bună seara, Ceauşescu se vaită de ce se petrece la Timişoara şi de cele întâmplate. Noi ne aşezăm în linie în faţa lor. Nici nouă nu ne venea să credem că a fost un moment când ne-am pomenit aşa, deodată, cu ei! Şi noi ne-am aşezat în linie în faţa lor. În faţa noastră erau plutonier Paisie, sergent major Enache şi Nicolae şi Elena Ceauşescu. Toţi erau în picioare.
REPREZENTANŢI AI MASELOR POPULARE
La un moment dat, locotenent-colonel Conţ dă capul după căpitanul Boboc, fiind mai scund, şi mi se adresează mie, ca reprezentant al revoluţionarilor, al maselor populare: dacă sunt de acord să la facem o percheziţie - lui Nicolae şi Elena Ceauşescu. Îi fac semn din cap că da, şi Ceauşescu observă acest lucru. "Cine sunteţi voi, mă, să mă arestaţi pe mine? Sunt preşedintele vostru, mă, sunt secretarul vostru general, mă, sunt comandantul vostru suprem, mă! Cine, mă, sunteţi voi?"
Se recomandă întâi locotenent-colonel Conţ: "Mă numesc locotenent-colonel Conţ din partea Miliţei judeţului Dâmboviţa, dânsul se numeşte căpitan Boboc Ion de la UM 01378", apoi ne recomandă şi pe noi: "Dânşii sunt Ştirbescu şi Ionescu, reprezentanţii maselor populare". Că nu ştiam noi ce suntem atunci. Ne-am numit pe urmă revoluţionari.
La percheziţia corporală nu li se găseşte absolut nimic. Ba Nicolae Ceauşescu îşi dă paltonul jos; din palton scoate o agendă pe care mi-o prezintă locotenent-colonel Conţ; o desface, o răsfoieşte, nu se observă nimic scris în ea. La prima vedere. Îi caută paltonul pe la rever, după care i-l pune pe scaun; în continuare îl caută în haină, că era în costum, şi mai scoate o agendă pe care mi-o prezintă, şi la care observăm că prima filă era ruptă.
În continuare mai scoate o batistă, două stilouri, ceva ca o brichetă sau un emiţător de culoare maro, sculptat. Îl pune şi pe acela pe masă. După percheziţie Ceauşescu era foarte speriat; apoi uşa se deschide şi apare maior Mareş Ion, de la UM 01378. Salută şi spune: "Tovarăşe preşedinte, noi vă asigurăm protecţia!" Dar Ceauşescu era sătul de protecţia pe care i-o asigurasem noi până la venirea lui, zice: "Da' cine mai eşti şi tu, mă?" "Tovarăşe preşedinte, sunt maior Mareş Ion de la UM 01378!" (...) "Bine, mă!" Şi ia şi el loc în rând cu noi.
PENTRU CELE BUNE ŞI PENTRU CELE RELE
Între timp, telefonul sună. Se duce la telefon locotenent-colonel Conţ. Un coleg de-al lui de la Miliţie sunase să vadă ce se petrece la inspectorat şi cerea detalii. "Sunt ocupat, sună la centrală!" - şi închide telefonul. Apoi ni se adresează nouă: "Dacă suntem de acord, să-l mutăm pe tovarăşul preşedinte în camera de alături, că în acest birou există un telefon cu fir direct, ca să putem lua legătura cu unitatea militară."
Atunci ne-am convins de loialitatea miliţianului, şi că în participarea lui la percheziţie a fost mai întreprinzător ca noi, şi a ştiut ce trebuie făcut în acele momente. Aşa că ne-am mutat în biroul de alături, biroul comandantului adjunct al Miliţiei judeţene, colonelul Bâlă, care nu se afla la sediu. Au intrat Nicolae şi Elena Ceauşescu, cei doi subofiţeri de miliţie Enache şi Paisie, eu şi cu Ionescu. La uşă au rămas: maiorul Mareş, locotenent-colonel Conţ şi căpitanul Boboc.
Aveau misiunea să ia legătura cu unitatea militară, să pregătească maşina pentru escortă, să ne asigure nouă paza pe perioada cât Ceauşescu se afla în sediu, să nu pătrundă masele populare, că-l linşau acolo, pe loc! Şi atunci s-a luat măsura să se închidă uşile, să bage în interior pe cei care făceau parte din grupul de la inspectorat care asigurau paza, aşa că au zăvorât uşile, iar alţii au rămas afară să parlamenteze cu revoluţionarii convingându-i că Nicolae şi Elena Ceauşescu nu se află acolo.
Între timp, în biroul de alături i-am poftit pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu pe câte un fotoliu, eu iau loc pe o canapea de trei persoane cu sergent major Enache, pe colţul biroului se aşează Paisie, iar la fereastră merge Ionescu.
Ceauşescu îşi frământă mâinile, se uită în tavan, se uită la ceas, nu avea astâmpăr. La un moment dat ni se adresează la toţi: "De ce m-aţi adus aici, copii?" Răspund eu, că eram mai în vârstă: "Sunteţi aici pentru cele bune şi cele rele făcute, tovarăşe preşedinte!" "Ce anume am făcut?" "Vă spun imediat. În primul rând aţi ordonat să se tragă la Timişoara, unde s-au omorât demonstranţi, copii şi oameni nevinovaţi, care nu participaseră efectiv la manifestaţie. Acelaşi lucru l-aţi repetat şi în Capitală. De ce? Ce cereau manifestanţii?"
Ceauşescu răspunde: "Nu este adevărat!" "Cum nu este adevărat? Dumneata în calitate de preşedinte, de secretar general, de comandant suprem, minţi? Dumneata nu ai voie să minţi! Dumneata trebuie să spui adevărul! Securiştii dumneavoastră trag şi în momentul de faţă în Capitală! Păcat că am televizorul în camera de alături, că v-aş fi arătat pe viu ce aţi fost în stare să faceţi din ţara asta!" "Păi dacă au tras şi trag securiştii înseamnă că şi-au făcut datoria!" "Şi-au făcut datoria? Ei, să ştiţi că sunt comunist şi toţi care sunt în sediul ăsta sunt comunişti, dar noi n-am fi tras în propriul nostru popor!" "Dacă eşti comunist, mă, eşti un trădător!" "Trădător!? Trădătorul cui? Pe cine trădez? Îmi trădez ţara? Îmi trădez poporul? Nu! Te trădez pe dumneata, care ne-ai trădat pe toţi!"
Rămâne surprins de răspuns, îşi frământă mâinile, se uită pe tavan, era foarte aprins la faţă... la un moment dat zice: "Ia, spune, mă, şi ce-am mai făcut!?" "Ce-aţi mai făcut? Vă spun imediat! Aţi lăsat poporul fără mâncare, fără căldură! pentru ce chinuiţi poporul în felul ăsta? Oftează şi zice: "Da, este just, este adevărat. Am fost obligat să-o fac." "De ce?" "Am cumpărat petrol şi gaze din URSS. Şi am convenit să dau carne şi alimente în schimbul acestora. Şi din cauza ruşilor sunt în momentul de faţă eu, acum, aici, între voi! Dar eu n-am făcut nimic, mă, pentru ţara asta? Pentru Târgoviştea asta a voastră?
V-am făcut combinatul ăsta siderurgic, v-am făcut platforma asta industrială, aici am fost arestat în ilegalitate, şi asta e răsplata, mă, pe care mi-o acordaţi voi mie?" "Da! - răspund eu. Este adevărat ce spuneţi, dar eu v-am spus de la început că sunteţi pentru cele bune şi pentru cele rele făcute. Pentru cele bune veţi fi elogiat, iar pentru cele rele va trebui să daţi socoteală în faţa poporului!" Rămâne surprins de răspuns.
Intervine Elena Ceauşescu: "Hm, ai văzut dumneata oameni morţi de foame?" "Este adevărat, oameni morţi de foame nu am văzut, dar oameni rozând oase am văzut". Şi a început să se strâmbe la mine cu dispreţ. Cu greaţă. Între timp, Ceauşescu îşi frământa mâinile, se uita pe tavan, nu avea astâmpăr. La un moment dat zice iar: "Şi ia spune, mă, ce-am mai făcut?" "Ce-aţi mai făcut? Aţi ordonat demolarea satelor şi a oraşelor. Aţi luat pământul oamenilor până la spatele caselor. De ce? Ca poporul, ca oamenii să nu mai aibă cu ce trăi?"
Când i-am spus aşa, a sărit din fotoliu ca ars, şi vine cu pumnul strâns la mine: "Şi spune, mă, ce sate am demolat?" - cu mâinile aşa, să mă strângă de gât. Eu salt mâinile să mă apăr: "Liniştiţi-vă, că vă spun imediat." Aveam emoţii. Eu aveam stupi şi mergeam cu stupii în zona Bucureştilor. Cunoşteam de Snagov, de Otopeni, de 30 Decembrie, dar, în emoţiile alea, n-am putut să mă concentrez să-i spun.
Între timp, Ceauşescu face o criză pe sistem nervos, se blochează şi rămâne cu mâinile aşa, la gâtul meu, şi făcea: "Aaa, aaa..." Aoleu - îmi zic eu, ăsta moare! Ce mă fac? Intervine plutonierul Paisie: "Vedeţi ce-aţi făcut? Se poate întâmpla să-i plesnească un vas de sânge şi amândoi o să fim traşi la răspundre. Vă rog frumos să nu mai purtaţi discuţii cu dânsul." "Bine, n-am să mai port!" Văzând Ceauşescu că ţine cineva cu el, face câţiva paşi înapoi şi se retrage la fotoliu. Se aşază întâi pe margine, pe urmă se retrage în interior.
FACEŢI CE VREŢI CU EI
Între timp intervine sergent major Enache: "Lasă-i, bre, să se liniştească! Lasă-i, bre, că-ţi povestesc eu prin câte am trecut până am ajuns aici!" Asta ca să-mi distragă atenţia să nu-l mai provoc pe Ceauşescu. Şi a început să-mi povestească în faţa lor cum i-a preluat de la Protecţia plantelor, cum au fost interceptaţi (...) Între timp uşa se deschide din nou şi apare colonelul Dureci, comandantul Miliţiei judeţene. În spatele lui, locotenent-colonel Conţ Ştefan. Colonelul Dureci părăsise inspectoratul cu o staţie de emisie-recepţie la el, şi a fost anunţat de centralistul inspectoratului să se prezinte de urgenţă la inspectorat, că Nicolae şi Elena Ceauşescu se află în biroul domniei sale. Colonelul Dureci este informat de superiorii de la Ministerul de Interne că întreaga responsabilitate cu privire la cei doi ceauşeşti îi revine: "Ioane, fă cu ei cei crezi! Arestează-i, dă-le drumul, piteşte-i, te interesează!". Maiorul de armată Mareş decide să îi mute pe cei doi la unitatea militară.
"Tovarăşe preşedinte, noi aici nu vă mai putem asigura protecţia, aşa că este bine să mergem în altă parte." Ceauşescu întreabă "Unde?" "La unitatea militară!" Elena Ceauşescu zice: "Nu, nu mai plecăm nicăieri de aici!" Ultimul cuvânt îl are Ceauşescu: "Nu, mergem!" Şi atunci se ridică şi Elena. Între timp, eu observ că Ceauşescu îşi uită mănuşile pe birou. Zic: "Daţi-i mănuşile, că sunt ale lui tov. Ceauşescu!" Nu i-am mai zis tovarăşul preşedinte, secretar general, comandant suprem, iar acesta s-a simţit jignit - poate şi pe bună dreptate - şi se uită la mine foarte înrăit.
Între timp eu observ că Ceauşescu încerca să iasă afară cu paltonul lăsat pe umeri. Eu încerc să i-l salt în spate. "Ia, mă, mâna de pe mine, că eşti un trădător!" Fac un pas înapoi. Un pas înainte face plutonier Paisie, şi el încercând să-i ridice paltonul. "Ia, mă şi tu mâna de pe mine, că şi tu eşti un trădător!" Iese pe hol să se îmbrace. Se îmbracă singur, aşa, ţanţoş, printre noi.
Eu mă uitam cam speriat că trecuse cam o jumătate de oră cât am purtat noi discuţii acolo, să văd ce se petrece pe culoar. Ies din holul respectiv, scot capul pe culoar, că aveam emoţii. Pe culoar văd militari cu faţa la perete, iar copiii mei se aflau cu faţa spre biroul respectiv. Am prins curaj. Mi-am dat seama că e linişte, că totul este sub control. Şi atunci am coborât cu Nicolae şi Elena jos, că ne aflam la etajul unu, la indicaţia colonelului Conţ - care ne-a arătat drumul pe unde trebuia să mergem, şi am coborât şi am ieşit în spatele inspectoratului, deci în curtea interioară. Cei care se aflau în faţa inspectoratului nu ne-au văzut, că erau soldaţi postaţi în dreptul uşii, ca aceştia să nu vadă ce se petrece înăuntru, iar noi am coborât cu luminile stinse.
Fragmente din volumul "În faţa dumneavoastră - Revoluţia şi personajele sale", Vartan Arachelian, Editura Nemira, pag. 255-263
