Coada (la magazine) pentru plecarea pe munte

de Cristinel C. Popa | 09 Sep 2009 • 00:00

În august 1989, Petru Sandu-Andrieş lucra la Combinatul de Fibre Sintetice Iaşi. Atunci, ca şi astăzi, era un mare iubitor al drumeţiilor pe munte. Ca să ajungă din când în când pe vârfuri, trebuia să-şi ia câteva zile libere. Mai greu era, spune el, cu procurarea produselor şi a celor necesare călătoriei şi petrecerii sejururilor la înălţime.

"Pe atunci oamenii erau legaţi mai mult de serviciu şi evadau mai rar pe vârfuri de munte. Întâlneai mai puţină lume acolo sus, versanţii nu erau ca acum împânziţi cu chioşcuri, nu existau facilităţi, alternative de cazare şi altele. Dar cel mai greu era cu aprovizionarea de acasă. Foarte dificil, dar merita. Pentru că, acolo, sus, ne simţeam mai liberi. Evadam din lumea în care divertismentul însemna un program tv de două ore cu Ceauşescu. Aşa scăpam de constrângerile şi stupidităţile cotidiene, toate împănate cu multă propagandă comunistă, luată deja în derizoriu de majoritatea", îşi aminteşte el.

"De cele mai multe ori ne programam ieşirile, ne luam mai multe libere. Pe atunci se lucra în toate zilele, în foc continuu, în trei schimburi, ca la oţelărie. Se dădea liber o zi, două, una după alta, şi îţi comunica data la care puteai rămâne acasă încă din cursul săptămânii. Pentru că eu îmi programam ieşirile, luam mai multe libere odată, le legam, cum se spune. Trebuie precizat însă că noi lucram şi sâmbăta şi duminica, chiar şi noaptea, ca la combinatele siderugice".

În 1989, Petru a primit şase libere şi a făcut o ieşire pe munte, în afara concediului. Câteva din aceste zile erau zile de "recuperare". "Făceam câte o treabă mai deosebită şi îmi dădeau o zi liberă, o aşa-zisă recuperare. Pentru o escapadă îmi trebuiau minimum cinci zile, dar depindea şi de cum ne adunam cu prietenii sau cunoştinţele dornice de ieşire, însă, de regulă, eram cel puţin cinci oameni". Sandu-Andrieş ajungea în special în Munţii Făgăraş, dar mergea şi pe Ceahlău sau în Munţii Rodnei. De ce? "Ajungeam des în Făgăraş pentru că este cea mai frumoasă zonă alpină din ţară, cea mai spectaculoasă, mai dificilă, şi cu posibilităţi de «aventură»".

Însă "distracţia" începea o dată cu aprovizionarea. "După 1982, dar în special în 1989, nu se mai găseau alimentele speciale pe care le ia cu el un montaniard. Aşa ajungeam de stăteam săptămâni bune la coadă înainte de plecare pentru a ni le procura. Era greu să stai la rând să le obţii. Asta o făceai în timpul liber de după serviciu. Nici măcar conserve nu se găseau. Cu cel puţin o săptămână înainte, stăteam la coadă şi obţineam, pe rând, dacă eram norocoşi, lucrurile de care aveam nevoie. Cu greu obţineam brânză, unt, salam, care nu se găseau cum se găsesc acum. Brânza topită era o raritate. Produse conservate pentru călătorii, folosite în turism astăzi, nu existau. Nu existau porţii pentru o zi, ambalate frumos. Pe atunci luam cu kilogramul, la pungă. Foarte greu obţineam şi ciocolată. Dacă prindeam, luam câte 20 odată. De asemenea, nu se făcea comerţ cu pioleţi, colţari, iar sacii de dormit din magazinele româneşti erau de proastă calitate. Simţeai că trece vântul prin ele. Nici corturi nu prea erau. Mai împrumutam de la cei care făceau rost, aduse din străinătate".
Pe atunci erau puţini români care dispuneau de maşină proprie. Se circula mai mult cu trenul care, de cele mai multe ori, era supraaglomerat. "Mergeam în picioare, urcam şi coboram pe geam cu bagajul". Şi pe atunci cele necesare pentru o excursie atârnau mai greu în spate, explică Sandu-Andrieş, pentru că nu existau materialele ultrauşoare de astăzi. Uneori ajungea să pună în cârcă la plecare şi 35-40 de kilograme."Mergeam cu trenul până la o anumită destinaţie, iar de acolo mai luam uneori câte o căruţă... În 1989 am fost în Munţii Rodnei. De la Ilva Mică am urcat într-o maşină de mineri care îi ducea pe aceştia la lucru. Intrau în şut".

Sandu Andrieş şi prietenii s-au cazat la o tabără de pionieri de pe Valea Blaznei. I-au primit cei care îngrijeau tabăra. Acolo, grupul şi-a aranjat şi ajustat bagajul. Au luat câte o gustare în sala de mese a instituţiei pioniereşti şi au înnoptat acolo. "Aveam paturi suprapuse, sobe de teracotă, apă curentă. Cabaniera ne făcea câte un ceai". Cu alte ocazii, au tras şi la cabanele forestiere din munţii Rodnei.

La cabane, fie ele pioniereşti sau forestiere, suma achitată pentru găzduire era aproape una modică. "Lăsam ceva acolo ca plată", spune Sandu-Andrieş. În ce priveşte echipamentul pentru munte, de escaladare, se recurgea şi la o metodă mai simplă, în afara procurării lucrurilor scumpe aduse din Occident sau cumpărate de la bişniţarii care operau pe la "shopuri". "Găseam câte un croitor care se ocupa, ne cosea hamuri, saci de dormit, pufoaice, rucsacuri. Rucsacurile care se găseau în comerţ nu erau atât de bune, nu aveau decât un cadru şi nu erau aşa comozi la cărat". De asemenea, unii dintre montaniarzi îşi făceau singuri sau pe la cunoştinţele din întreprinderi colţari, pioleţi, care, evident, rareori se găseau de vânzare. "Erau unii prin fabrici care cunoşteau fel de fel de meşteri, persoane care se pricepeau. Mai găseam pe la Braşov, pe la Bacău. Dădeam şi 1.500 de lei pe un piolet bun, în condiţiile în care salariul minim era tot atât sau până în 2.000 de lei".

INCONVENIENTE
Pe lângă faptul că bagajul era pe atunci mult mai greu decât astăzi, pentru că nu erau ambalaje uşoare, exista şi riscul să se compromită toate. "De exemplu, dacă luam cu noi un primus, un miniaragaz portabil, trebuia să îl alimentăm cu benzină. Combustibilul îl puneam într-o sticlă, rareori o căram în bidoane de plastic, mai întâi că nu existau de volum mic, pentru cantităţi reduse, şi apoi apăreau riscuri de aprindere". De aceea, benzina era turnată în sticlele de sticlă, unice pe atunci, şi era purtată în bagaje. Exista pericolul să se spargă, să ajungă peste mâncare sau haine şi să strice totul. "Mai făceam noi bidoane din metal, un fel de rezervoare pentru benzină. Încălzeam mâncarea la primus, că pe atunci nu se găseau, cum am spus, porţii zilnice, variate, constând în semipreparate, ca astăzi. Nu găseai supă la plic decât adusă din străinătate şi procurată pe bani grei. Făceam mult ceai, cu floare de tei, iar în 1989 dispăruse până şi zahărul cubic". Pateul, untul lipseau cu desăvârşire. Mai luam cu noi carne. Fie o obţineam cu pile, fie răbdam şi nu consumam raţia lunară de carne oferită de Ceauşescu şi, când mergeam la munte, luam cantitatea păstrată două luni. Se dădea un kilogram de carne la raţie şi îl ţineam în frigider. Nu mai găseam nici halva românească sau margarina învelită în ambalaj de hârtie". Înainte, pe munţi, erau doar magazine, nu chioşcuri. Apă minerală era greu de găsit de exemplu. Costurile unei escapade pe munte nu erau foarte mari, deoarece transportul şi cazarea erau ceva mai ieftine. Cu 300 de lei te plimbai toată ţara, făceai circuit cu trenul prin ţară.

FILME PENTRU ADULŢI
"O cazare la cabană nu costa mai mult de 15 lei, 20 de lei. Cât trei beri. La unele cabane puteai să vezi la televizor posturi străine, în unele locuri se prindea. Şi pe atunci era foarte important, având în vedere că existau doar două ore de program. Pe munte se prindeau de regulă sârbii. Ne uitam cu toţii, grupul de prieteni. Uneori stăteam toată noaptea la televizor, ca la video. Părea ceva ireal, când ştiai că te întorci jos şi nu vezi decât de la 20:00 la 22:00 ode închinate conducătorului suprem. Acolo, sus, parcă erai în altă ţară. Ni se părea că pe munte suntem privilegiaţi şi îi compătimeam pe ăştia care erau jos şi nu veneau, pentru că noi eram puţini sus.

Ne bucuram de libertatea care exista. Dădeam uneori peste domeniile lui Ceauşescu, cabane ale PCR-ului şi alte amenajări păzite de civili. Ne întrebau ce e cu noi, de unde venim. «Nu ştiaţi că e interzis?», ne întrebau şi ne explicau că este o zonă protejată, că nu este accesibilă. În zona Bucegi am găsit aşa ceva, dar şi în Dornei, în Moldova. În zona Puzdrele din Rodnei mai era o cabană pe care o preluase PCR-ul. Erau şi cabane de vânătoare, tot de Ceauşescu folosite, ne dădeam seama. Erau foarte bine dotate, erau întreţinute, şi atunci cine avea voie să vâneze? Doar ei, şi alţi responsabili comunişti."