x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cu şi despre ultimul Congres

0
Autor: Serban Cionoff 03 Noi 2009 - 00:00
Cei care au prins "pe viu" atmosfera premergătoare celui de-al XIV-lea Con­gres al partidului îşi amintesc, desigur, starea de profundă şi cvasigenerală lehamite în care decurgeau pregătirile pentru "marele forum co­munist al ţării".

Frigul în case, cozile tot mai mari şi galantarele tot mai goa­le ale magazinelor alimentare, lumina electrică şi apa caldă (chi­pu­ri­le!) "raţionalizate" - toate acestea şi încă altele numai a "trainice motive de mândrie patriotică", de "aleasă dra­goste şi vie recunoştinţă" nu aduceau. Cu  inepuizabilul său talent de a face haz de necaz, hâtrul anonim lansase un maliţios, dar plin de miez joc de cuvinte: "Apropiatul Congres al partidului" devenise "ultimul Congres al partidului". Sau, măcar, ultimul Congres care s-ar fi desfăşurat sub semnul unei asemenea dezamăgiri colective.

Fireşte, cele mai "calde" bancuri politice ale începutului lui noiembrie 1989 aveau în cătare Congresul partidului. Mai bine zis, ruptura dintre entuziasmul oficializat (dar, şi acela, cu  destule... sincope) şi deziluzia de­fi­ni­tivă pe care, din ce în ce mai mulţi, nici măcar nu se mai osteneau să o mascheze. De pildă, tov. Bulă - până nu de mult "prim solist" al ura­lelor şi aplauzelor festive - se arăta din ce în ce mai mohorât şi mai fără chef.

Nici măcar faptul că fusese ales ca delegat la Congresul al XIV-lea nu îi mai însenina chipul. Serios îngrijorat, secretarul de partid îl ia deoparte şi îl iscodeşte aşa, ca între noi, comuniştii de omenie, cu inima deschisă:
- Tovarăşe Bulă, ia spune-mi, te rog, ce-i cu dumneata? Te văd aşa, îngândurat, fără entuziasmul debordant care te caracterizează de obicei, fără optimismul dumitale molipsitor. Am impresia că nici măcar mândria patriotică, revoluţionară, generată de faptul  că ai fost ales delegat la ultimul Congres al partidului, nu pare să se reflecte fidel pe chipul dumitale.

Brusc, faţa lui Bulă se deschide într-un zâmbet larg:
- "Ultimul Congres" aţi spus?
- Da. Congresul al XIV-lea.
- Păi, dacă dumneavoastră îmi spuneţi, sub cuvânt de onoare, că aces­ta va fi ultimul Congres al partidului, să ştiţi că îmi daţi cel mai mi­nunat motiv să mă bucur din toată inima.


Al doilea banc, din aceeaşi familie, are ca ţintă tot starea de spi­rit ce îi ca­racteriza pe români în preajma "istoricului eveniment".

La adunarea de partid dintr-o "mare citadelă a spiritului muncitoresc, revoluţionar", utecistul Ionică urcă voios la tribună spre a transmite urarea sa fierbinte către Marele Forum Comunist al ţării. Urcă şi îşi începe discursul cu vorbele:
- Să trăiască tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu!...
Aplauze îndelungate, asistenţa ovaţionează îndelung:
- Ceauşescu şi poporul! Ceauşescu, reales,/ la al XIV-lea Congres!
Utecistul Ionică trage aer în piept şi reia cu mai mult entuziasm:
- Să trăiască tovarăşul Nicolae Cea­uşescu şi tovarăşa Elena Ceauşescu!...
Din nou, sala se ridică în picioare şi ovaţionează:
- Stima noastră şi mândria/ Cea­u­şescu - România!

Tovarăşul de la sector, care conduce lucrările, bagă de seamă că ceva nu prea este în regulă şi intervine:
- Măi tovarăşi, lăsaţi omul să îşi expună ideile şi sentimentele  până la capăt. Nu îl mai întrerupeţi.

Uşurat, tovarăşul Ionică rosteşte, răs­picat, gândul său tineresc, re­vo­lu­ţi­onar:
- Să trăiască tovarăşul Nicolae Cea­u­şescu şi tovarăşa Elena Ceuşescu la fel ca mine: cu nevasta restructurată şi cu doi copii mici, cu o leafă de 1.500 pe lu­nă, cu frig în casă şi cu pâinea raţiona­li­zată şi să vedem dacă îi mai dă mâna să iasă pe traseu şi să strige lozinci!
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de