Despre reacţia lui Nicolae Ceauşescu la aflarea veştii despre greva minerilor din Valea Jiului a relatat, în memoriile sale, Silviu Curticeanu, pe atunci secretar al Consiliului de Stat. Prezentăm în continuare pasajul, reprodus din volumul "Meditaţii necenzurate".
În vara anului 1977, Ceauşescu era în concediu la Neptun, şi eu, ca de obicei, mă aflam tot acolo. (...)
Într-o zi din acea vară, lucrurile s-au petrecut altfel; Ceauşescu m-a sunat direct de la reşedinţă şi mi-a cerut să-i aduc la "Ciupercă" legea pensiilor, aşa cum a fost recent modificată; deşi vocea lui era neutră, mi-am dat seama că "este ceva putred în ţara Danemarcei", pentru că la afirmaţia mea că trebuie să cer legea de la Bucureşti mi-a făcut precizarea s-o aduc imediat cu un alt curier special "aeropurtat"; intuind pericolul, fără să ştiu prea bine în ce constă el, am cerut de la arhiva Consiliului de Stat să mi se transmită toate materialele documentare, inclusiv proiectul adnotat de Ceauşescu cu mâna lui.
La nici două ore de la discuţia avută, mă aflam cu legea în mână şi cu documentarele în mapă în biroul lui Ceauşescu, care, se vedea de la o poştă, mă aştepta cu mare nerăbdare. Credeţi sau nu, eu habar nu aveam ce se întâmpla în Valea Jiului, pentru că, la fel ca în cazul celor petrecute la Braşov sau, mai târziu, la Timişoara, Ceauşescu era informat despre asemenea evenimente direct, telefonic, iar amănuntele le primea de la Securitate, în plicuri sigilate la care nu aveam acces.
Părea preocupat, dar era relativ calm.
- Curticeanu, tovarăşii îmi spun că în legea pensiilor s-au făcut unele modificări pe care noi nu le-am discutat şi aprobat!
Deşi nu ştiam ce se întâmplă, simţeam că este o situaţie neobişnuită, deoarece inocenţa afişată se baza pe o minciună prea sfruntată.
- Tovarăşe Ceauşescu, nu-mi dau seama despre ce modificări poate fi vorba, dar am la mine proiectul iniţial cu adnotările făcute de dumneavoastră!
A luat proiectul, l-a sucit şi învârtit într-o linişte mormântală până când, în cele din urmă, a înţeles că nu are loc de întoarcere şi, oricum, nu poate face din mine sau din altcineva un ţap ispăşitor. Îngândurat, cu un aer trist, mi-a restituit proiectul şi s-a limitat să-mi spună, fără să intre în amănunte, că, la Petroşani, minerii sunt nemulţumiţi de unele modificări aduse legii, deoarece le afectează drepturi recunoscute anterior. (...)
A doua zi, fără să-mi spună ceva, s-a deplasat, cu noaptea-n cap, în Valea Jiului, ce a făcut acolo am aflat mult mai târziu, când am văzut câteva secvenţe dintr-un film documentar, menit să imortalizeze cele petrecute atunci; imaginile rămase în amintirea mea seamănă cu unele scene ale mineriadelor din anii '90; aceleaşi figuri încrâncenate, agresive şi ameninţătoare, aceleaşi huiduieli, urlete şi lozinci antiguvernamentale; în faţa lor, într-o mică tribună improvizată, construită din lemn de mină, fără o prezenţă militară vizibilă, Ceauşescu vorbea, explica şi gesticula păstrându-şi calmul şi stăpânirea de sine; figura lui nu era deloc crispată şi nu trăda vreun semn că i-ar fi frică. Filmul realizat cu acea ocazie nu mai există; îl căutaţi degeaba.
Silviu Curticeanu, Meditaţii necenzurate, Bucureşti, Editura Historia, 2007, p. 125-127