x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cum s-a redactat Raportul Congresului al XIV-lea

0
18 Noi 2009 - 00:00
Deşi timpul trecea şi se apropia data Congresului, Ceauşescu nu dădea nici un semn că-l preocupa redactarea raportului. Întâlniri scurte cu Dumitru Popescu, Emilian Dobrescu, Ioan Ursu, Constantin Mitea şi Eugen Florescu, însărcinaţi cu întocmirea docu­mentării necesare şi cam atât.

Aceasta iarăşi până într-o zi când, iritat şi nemulţumit de materialul ce i-a fost pregătit, se retrage singur în birou şi, în câteva zile, la rând, dictează în întregime raportul stenodactilografelor, urmând ca "bătrânul meseriaş", blândul Mitea, să-l "rafistoleze" pentru a-i da faţă comercială. Mitea, un om bun, calm şi ponderat, care ar fi fost, cred, un ziarist de mare valoare, şi-a sacrificat nu numai viaţa, ci şi stilul pentru a rămâne la familia de cuvinte ce puteau fi pronunţate sau erau înţelese de Ceauşescu.

Raportul redactat în aceste condiţii era clar pentru mine că reprezenta o şansă pierdută: privirea "retro" mai triumfală ca oricând, prezentul "în roz" ca-ntotdeauna, viitorul din ce în ce mai sumbru, dominat din nou de muncă, supunere şi idealuri pierdute, presărate cu mici înţepături la adresa ruşilor, fără nici o încercare de reformă efectivă şi substanţială nu puteau reprezenta decât uvertura unui sfârşit apropiat şi lipsit de glorie. Aş dori să învie din morţi, să vadă ce s-a întâmplat cu banii strânşi la chimir fără rost, adunaţi prin sacrificiul imens şi munca unei întregi generaţii!

În legătură cu "aforismul" legat de capitalismul din România, de plopi, mere, răchite şi micşunele, am auzit că studenţii, mai în­ţe­lepţi şi, în orice caz, mai buni prezicători ca el, au agăţat în plopi mere şi în răchite micşunele, pentru a-i dovedi că zicalele, conside­rate dogme, pot fi şi ele contrazise de orice om cu puţină ima­gi­na­ţie.

Raportul astfel întocmit a fost "povestit" numai pe scurt, la o plenară a Comitetului Central, cu o motivare paternalistă şi educativă, acceptată cu bucurie de toată lumea: "Las, că-l auziţi voi la Congres, că altfel nu mai sunteţi atenţi!".

Comisiile Congresului au fost stabilite dintr-o răsuflare, pentru că rolul lor principal era acela de a nu face nimic şi de a bucura vanităţi deşarte ale celor naivi.

În preajma deschiderii lucrărilor Congresului, mărul discordiei a devenit prezidiul. Începând cu Congresul X ori XI, nu mai ţin minte care, Ceauşescu a luat obiceiul ca nu toţi membrii CPEx să devină automat membri ai prezidiului. Aşa se face că, la un moment dat, stăteau în "banca lor" şi nu la masa prezi­diului Gogu Rădulescu, Niculescu Mizil, Cornel Burtică şi mulţi alţii...

Măsura făcea parte din strategia, devenită clasică la Ceauşescu, de a insufla tuturor, indiferent de rang şi de poziţie, o stare de nelinişte, de nesiguranţă.

În preajma începerii lucrărilor Congresului al XIV-lea, un grup mare de tovarăşi din conducerea partidului urmau să fie puşi la respect sau învăţaţi să nu-şi ia nasul la purtare şi aşezaţi, împrăştiaţi prin sală, în rândul maselor de delegaţi. De frica racolării unor astfel de tovarăşi de agenturile străine, ruseşti sau americane. Care acum erau tot un drac, Ceauşescu renunţă la idee, cu toată opoziţia Elenei, şi membrii CPEx ocupă in corpore locul ce li se cuvine în prezidiul Congresului.

Pregătirile fiind terminate (mici "matrapazlâcuri" se puteau face şi pe parcurs), Congresul era gata să-şi deschidă lucrările în speranţa regăsirii entuziasmului şi idealurilor pierdute.
Fragment din Silviu Curticeanu, Mărturia unei istorii trăite. Imagini suprapuse, Ed. Albatros, Bucureşti 2000, p. 387-389
Citeşte mai multe despre:   special

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de