x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Curente alimentare aduse de la popoare prietene

0
Curente alimentare aduse de la popoare prietene /Agerpres


În 1989, curentele de alimentaţie pentru populaţie erau stabilite în funcţie de ceea ce vedeau demnitarii în vizitele de lucru în străi­nă­tate. Doamna Aurora Belouz, la vremea aceea inginer tehnolog în Di­recţia de Aliment, Alimentaţie Pu-blică din Ministerul Comerţului Interior, a fost martora multora dintre aceste idei legate de modul de hrană raţional al românului într-o perioa­dă în care nu exista mai nimic prin magazine.



Unul dintre curentele pe care sistemul a încercat să le impună a fost legat de "consumul de legume, care, după mine, era foarte bun, adică două treimi legume şi o treime carne. Se traduce şi în ziua de astăzi, pentru că între timp ne-am documentat şi am văzut că este bine aşa", îşi aminteşte Aurora Belouz. Numai că în 1989 lumea era nemul­ţumită şi nu înţelegea de ce trebuie să mănânce mai mult zarzavat decât carne.

"Toată problema a pornit şi de la o lipsă de documentare, pentru că noi nu aveam acces la informaţii şi nici nu ştiam de fapt ce presupune acest program raţional pe care străinii deja îl aplicau. Aceste curente erau implementate cu sco­pul de a face economie. Unul dintre ele a fost «Folosiţi porumbul!». Dar nu acela furajer, pe care îl aveam noi în ţară. Cineva fusese în Polonia şi observase acolo preparate cu po­rumb, dar acela era zaharat, foar­te mic şi bun, pe care îl mâncăm noi astăzi. Dar la noi curentul s-a aplicat cu porumb românesc, furajer."


MODA PASTELOR FĂINOASE
Moda porumbului trecuse şi, după o altă vizită în străinătate a marilor demnitari, românii s-au văzut nevoiţi să consume cartofi şi paste făinoase la fiecare masă.

"După aceea, un alt curent a venit din Germania", îşi aduce aminte doamna Belouz. "Cineva fusese acolo... Aceşti «cineva» sunt staff-urile ministerului. Cineva fu­sese acolo şi a văzut că se consumau mult cartof şi multe paste făinoase. Şi atunci, hai cu program de paste făinoase. Se făcea un indice de înlocuire a cantităţii de carne.

Deci se stabilea că pe fiecare judeţ este un volum de producţie. Din acesta se lua un procent care se atribuia acestor curente. Ba cu paste făinoase, ba cu porumb. În acest scop se făceau traininguri, cum le spunem noi astăzi, dar erau instruiri pe judeţe, în care îi învăţam pe bucătarii şi pe inginerii din industria alimentară cum să gătească, cum să facă sarmale cu porumb, cum să facă diverse. Din porumb au fost vreo 45-50 de preparate, care s-au publicat în cărţulii, în broşuri. Se lucra intens din punct de vedere tehnolo­gic, adică totul era justificat. Trebuia să îţi pui mintea la contribuţie, să faci treaba asta."
PEŞTE MULT ŞI PROST
Cu toţii ne amintim de celebrul slogan "Nici o masă fără peşte!". Curentul acesta a fost impus şi el fără noimă şi fără a informa populaţia despre efectele benefice ale consumului de carne de peşte.

Doamna Belouz rememorează acele vremuri: "Pe urmă, cu peştele! Aici, iar nu s-a făcut propaganda necesară. Românii au atitudinea asta: dacă le impui ceva, ei atunci au mai multă reţinere. Peştele trebuia introdus uşor, uşor, cu informarea de rigoare. S-a pornit mai întâi masiv de la peştele oceanic de calitate inferioară. Probabil acesta era în stocuri. Şi atunci aveam încă în funcţiune pescadoarele, care adu­ceau peştele la un preţ destul de re­zonabil faţă de cel de astăzi. Se pescuia stavrid. Apoi, a fost un import masiv de macrou, cod şi merlucius.

Desigur că era o anumită cantitate şi s-a încercat să se dirijeze pe direcţiile comerciale, care erau în fiecare judeţ şi pe industrie. Eu îmi aduc aminte că la vremea respectivă am creat nişte conserve d-astea la industrie de peşte în cutii ermetic închise, care erau foarte bune, dar care nu prea mergeau bine la vânzare".
Aurora Belouz îşi aminteşte că existau totuşi şi alternative. "Se aducea, însă în cantităţi mult mai mici, şi peşte nobil, cum ar fi taiul, care nu se consuma, pentru că nimeni nu făcea propagandă la treaba asta. Era un pic mai scump, dar nu ca acum."


SOIA ŞI OREZ, DE LA POPORUL PRIETEN
Soia a făcut şi ea parte din meniul românilor pentru mult timp. A ajuns la noi tot ca urmare a unei vizite "afară". Aurora Belouz isto­riseşte cum soia a devenit de bază în industria alimentară din România anului 1989. "În perioada aceea, soia a început să se substituie unei cantităţi de carne, pentru că cele mai bune produse, din cea mai bună carne, mergeau la export, unde exista o piaţă de desfacere. Mergeau în vest, pentru că noi trebuia să cumpărăm valută. Străinii preferau mezelurile noastre pentru că erau aproape ecologice."

Totuşi, nu exista pusă la punct o tehnologie de introducere a texturatelor de soia sau a emulsiei de soia, în aşa fel încât să împiedice sinereza în cârnaţi, în batoanele de salam. Se formau imediat pe sub membrană bucăţi de grăsime (insule de grăsime) şi nu le accepta nimeni. Procentul de soia adăugată la produs nu depăşea 10%. Acesta era maximul. Acum, procentul de soia este foarte mare.

Mai mult, nu era pusă la punct nici tehnologia de inactivare a inhibi­torului tripsinic din soia. Soia folo­sită era furajeră şi ea ar fi trebuit procesată, fiind din aceeaşi familie cu leguminoasele, ca şi fasolea. Erau instalaţiile, dar nu aveam bani să cumpărăm tehnologie. Enzimele erau foarte scumpe şi trebuiau cum­părate cu valute, iar noi făceam eco­nomie. Ideea cu soia venise via China şi, cum era de la marele popor prieten, a trebuit să o înghiţim şi noi. La fel ca şi orezul.

Evident că am avut şi curentul cu preparate din orez. "La un moment dat, proporţia era să faci mâncare dintr-un kg de carne şi şase kg de legume. Porţiile erau destul de mari, 300 de grame, 350 grame. Dar cine venea la restaurant să mănânce orez?

Lumea venea să mănânce carne. Aşa că mânca produse din carne, iar legumele şi orezul ajun­geau la animale. Toate restaurantele, ICSAP-urile, TEAPL-urile şi cele de la turism aveau gospodărie proprie, acolo se creşteau porci, animale şi aveau norme de colectat resturile. Cât au mâncat porcii ăia cartofi sote, orez sau fasole verde sote numai noi ştim."
"CIRCUL FOAMEI", DE INSPIRAŢIE CHINEZĂ
Din China a venit şi ideea fabricilor de mâncare. Aurora Belouz a participat la înfiinţarea primei astfel de cantine orăşeneşti: "Fabricile de mâncare au fost tot o influenţă a unor vizite, îndeo­sebi în China, Coreea, unde toată lumea mânca prin aceste fabrici de mâncare. De fapt, bucătăriile mari de bloc s-au transformat în fabrici care trebuiau să facă mâncare în scop industrial. Trebuiau să facă ciorbă de burtă în marmite de sute de kilograme.

De ce s-a dorit aşa ceva? Tocmai ca să dirijeze exact aceste fonduri de marfă şi să strângă şurubul, să se facă economii. Pentru că acea cotă pe care ne-o dădea nu prea ajungea, nu era chiar suficientă, mai ales pentru o familie mai numeroasă, care avea copii în creştere, şi atunci foarte multă lume apela la restaurante de unde cumpăra carne crudă evaluată în friptură sau preparată, desigur mai scump, dar era mulţumitor că există un mijloc de procurare fără să mai stai atât la coadă.

La un moment dat s-a dibuit toată treaba asta, şi atunci s-a hotărât să strângem şurubul şi mai şi. Să îi ducem pe toţi la fabricile de mân­care. Circurile foamei erau fabricile de mâncare. Mai întâi, s-a facut «Unirea». S-au conceput aproape de '89. În '90 trebuia să iau conducerea fabricii Timpuri Noi, clădire care acum este sediul unei facultăţi.

La «Unirea», mâncarea se făcea în scop industrial. În faţa fiecărei fabrici era o unitate de servire, de livrare (o linie cu autoservire), nu preten­ţioasă, o linie comună, «împinge tava». Acolo venea lu­mea şi mânca, pentru că nu avea carne pe piaţă. Preţurile erau medii pentru salarii­le din vremea respectivă, dar nu spectaculos de mici să zici că era acolo o aglo­meraţie teribilă.

Au fost foarte multe probleme, pentru că lumea a perceput ca atare fenomentul. În sensul că gustul preparatelor, oricât te-ai fi străduit, nu era la fel ca într-o tigaie sau ca într-o oală, era cu totul altceva. Şi, în plus, specialiştii din industrie nu prea erau specializaţi în aşa ceva. Prima fabrică de mâncare a fost făcută cu tot personalul de la abatorul Bucureşti. Erau ingineri de cursă lungă, care ştiau să facă tone de diverse şi mai aveau şi câte un bucătar, doi.

Problema este că n-a prea prins la public, din reţinere... «Ce ne dau ăştia la colectiv să mâncăm?», era întrebarea pe care şi-o punea po­pulaţia. Şi apoi, pentru că mân­ca­rea nu avea aceeaşi calitate pe care o ştia gospodina".


VÂNATUL, DOAR PENTRU VIZITE OFICIALE
Un ultim curent de alimentaţie publică de care îşi aminteşte doamna Aurora Belouz este cel legat de carnea de vânat. "Ceauşescu s-a dus la fondul de vânătoare şi a văzut că acolo, în stoc, era multă carne de vânat şi ce şi-a zis: «Gata, îi îmbo­găţesc acum pe români în alimentaţie şi le dau carne de vânat!». Ne-am trezit peste noapte făcând ex­poziţie cu vânat la Leonida, în Piaţa Romană.

Tot lanţul era o linie de autoservire, Vânătorul şi un ma­gazin cu preparate, chipurile, şi din vânat. Peste noapte trebuia să fa­brici reţete, să faci schema. Am făcut o gamă de produse, le-am aşezat pe linia de autoservire şi au venit se­cu­riştii: «Gata, nu mai trece tova­răşul!».

De ziua aia se leagă şi po­vestea cu tanti Leana şi perdelele. La grădiniţă, care era unde-i McDonald's acum, a văzut ea că s-a tras o perdea şi a zis că o împuşcă. Şi aşa s-au scos perdelele de la geamurile de la unităţi. După nici o jumătate de oră vine din nou trupa şi ne spune că totuşi vine tovarăşul. Şi atunci, mi-amintesc că împreună cu doi colegi de la un ICSAP, o întreprin­dere locală, am făcut ca un cordon şi nu mai ştiu ce am pus pe farfurie, orez, varză şi pe urmă trânteam carne.

Ce gramaj?! Ce raport? În 20 de minute a trebuit să fie masa plină, că dacă veneau şi găseau linia de autoservire goală era rău. Aşa am minţit şi i-am luat faţa că se folo­seşte vânatul." Adevărul este că nu prea a prins curentul "vânat", pentru că este o carne specială. S-a vândut mai mult la actualul Restaurant Perla, acolo introdusese un meniu pe bază de vânat, dar nici acolo nu a avut prea mare succes. Urs, mistreţ, căpri­oară, erau şi mai scumpe, se înţelege, iar românul nu avea în obişnuinţă să mănânce.
Citeşte mai multe despre:   special,   carne,   soia,   mancare,   vanat,   belouz

Serviciul de email marketing furnizat de