Cuvântarea Tovarăşului

Dragi tovarăşi!
Doresc să exprim, în primul rând, cele mai calde mulţumiri Comitetului Po­litic Executiv, partidului, Consiliului de Stat, guvernului pentru Scrisoa­re, pentru aprecierile şi urările adre­sate.

De asemenea, mulţumesc tuturor organizaţiilor şi tovarăşilor care mi-au înmânat cu acest prilej, în numele organizaţiilor respective, mesaje de felicitări.

Folosesc acest prilej pentru a adresa cele mai vii mulţumiri clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, întregului nostru popor, pentru sentimentele de prietenie şi căldura cu care sunt înconjurat în aceste zile. În toate acestea văd expresia încrederii întregii noastre naţiuni în justeţea politicii revoluţionare a partidului nostru, care prin întreaga sa activitate a demonstrat şi demonstrează că nu are ţel mai înalt decât acela de a înfăptui aspiraţiile întregului popor de libertate, independenţă, de bunăstare şi fericire. Iată de ce, în aceste împrejurări, primele mele gânduri se îndreaptă către poporul nostru, căruia îi urez o viaţă tot mai demnă, mai îmbelşugată!

Doresc ca, în aceste împrejurări, să aduc omagiul nostru tuturor acelora care, în decursul istoriei grele, zbuciumate, de luptă îndelungată, au făcut totul pentru libertatea şi progresul patriei noastre. Doresc, în primul rând, să aduc un omagiu poporului nostru – adevăratul făuritor al propriilor sale destine, al istoriei naţiunii noastre. Subliniez aceasta, pentru că întotdeauna nu trebuie să uităm că datorăm totul poporului, că vom putea asigura dezvoltarea României, independenţa şi suveranitatea sa numai împreună cu poporul, făcând totul pentru popor, pentru bunăstarea şi fericirea sa!

Anul acesta se împlinesc 96 de ani de la făurirea primului partid muncitoresc în România. Tot în acest an se împlinesc 100 de ani de când, pentru prima oară, clasa muncitoare şi oamenii progresişti din România au sărbătorit 1 Mai, ca zi a solidarităţii muncitorilor de pretutindeni, de luptă împotriva asupririi, pentru o viaţă liberă, mai demnă şi mai bună. În ceea ce mă priveşte, în 1930, deci cu 60 de ani în urmă, am făcut prima cunoştinţă cu mişcarea muncitorească, cu sindicatele din România. Era o situaţie grea: pe plan mondial şi deci şi în ţara noastră. Avea loc marea criză economică, politică şi socială a lumii capitaliste. Nu doresc să mă refer la alte momente istorice. Am trecut să construim socialismul. Am lichidat exploatarea omului de către om, am lichidat asuprirea, iar clasa muncitoare a devenit cu adevărat clasă conducătoare a societăţii şi proprietară a mijloacelor de producţie. Nu a fost uşor! Am realizat aceasta prin luptă.
Scînteia, 26 ianuarie 1989