Daniela Silivaş, furată ca-n codru la Europenele de gimnastică

Gimnastica feminină din anii ’80 era dominată de rivalitatea dintre sportivele din România şi URSS, orice competiţie de anvergură rezu­mându-se de fapt la un duel între aceste două ţări.

De multe ori însă, ierarhiile nu se stabileau pe podiumul de concurs, ci prin adevărate jocuri de culise, capitol la care so­vieticii erau avantajaţi, pentru că deţineau controlul asupra brigăzilor de arbitre.  

Nu altfel au stat lucrurile la Campionatele Europene din 1989, care s-au desfăşurat la Bruxelles, în a doua jumătate a lunii mai. În vederea acestui concurs, colectivul ethnic, alcătuit din antrenorii Adrian Goreac, Octavian Bellu, Tatiana Popa şi Adrian Stan, a selecţionat patru sportive: Daniela Silivaş, Gabriela Potorac, Cristina Bontaş şi Maria Neculiţă, ultima în calitate de rezervă.

Fără îndoială, vedeta lotului era Daniela Silivaş, poate cea mai completă gimnastă a lumii în acei ani, care avea, la doar 17 ani, o carte de vizită impresionantă. Cvadruplă campioană europeană în 1987, de şase ori medaliată la Jocurile Olim­pice de la Seul din 1988, când a urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, Silivaş era văzută de majoritatea specia­liş­tilor drept principala favorită la locul întâi în concursul individual compus.

Din păcate, Daniela a pierdut medalia de aur pentru o diferenţă infimă, de doar 13 miimi de punct, şi asta pentru că arbitrele au evaluat cu unităţi de măsură diferite evoluţiile spor­tivelor, preferând-o pe Svetlana Bo­ghinskaia (URSS), care a primit laurii de campioană europeană fără să-i merite.

Iată ce scria despre finala concursului individual compus trimisul special al ziarului Sportul la Bruxelles, Ovidiu Ioani­ţoaia: "Prin­tr-un concurs potriv­nic de împrejurări, Daniela a trebuit să se mul­ţu­mească, abia stăpânin­-du-şi lacrimile, doar cu medalia de argint. A fost, mai întâi, o tragere la sorţi dezavantajoasă, în urma căreia Silivaş a evoluat în urma sportivei sovietice, ceea ce a permis antrenorilor şi conducă­torilor acesteia să «supravegheze» lupta pentru titlu. A urmat apoi un arbitraj părtinitor, chiar deplasat spre finalul reuniunii, când a deturnat ordinea pe podium.

Înaintea ultimei probe, solul, Silivaş şi Boghinskaia se aflau la egalitate. Am fost convinşi, cunos­când solul excelent al campioanei noastre, că drumul spre aur nu mai poate fi barat. Ne-am înşelat însă amarnic. Evoluţia Da­nielei, deşi fără cusur, ovaţionată îndelung de un public care a cerut cu insistenţă nota ma­ximă, a fost cobo­râtă inexplicabil la 9,987, iar cea a sovieticei, cu nimic superioară, ba dimpotrivă, a primit - stupefiant - 10 din partea brigăzii conduse de elveţianca Heidi Nef!

Ca o coincidenţă, acelaşi tratament i-a fost aplicat şi Gabrielei Potorac, pe care 14 miimi de punct au privat-o de me­dalia de bronz. Rezumând, au existat prea multe şi prea ciudate coincidenţe, care au împărţit într-o direcţie injustiţie şi într-alta «bilete de fa­voare»!". Presa internaţională a dezaprobat la unison modul în care a fost stabilită campioana europeană absolută. "Din clipa în care a pus piciorul pe podiumul de concurs, Daniela a încântat literalmente.

Trebuia să apareă nota 10, cerută insistent de sală. Silivaş a suportat însă severitatea arbitrelor", a notat cotidianul Le Soir, în timp ce La Derniere Heure a scris: "Arbitrele n-au fost la înălţimea sar­cinii ce le revenea. Obligate să tran­şeze, ele nu au acordat decât 9,987 lui Silivaş, spre dezamă­girea generală, căci s-ar fi cuvenit 10. Ei au oferit apoi adversarei sale titlul sub forma unei note perfecte".

Reprezentantele noastre aveau să se revanşeze cu vârf şi îndesat în finalele pe aparate. Daniela Silivaş a cucerit medalia de aur la sol, "o răsplată meritată pentru o mare campioană", cum a scris Le Libre Belgique, iar Gabriela Potorac a făcut senzaţie la bârnă, urcând pe prima treaptă a podiumului. Silivaş şi-a mai trecut în palmares o medalie de ar­gint la paralele şi una de bronz la bârnă, în timp ce mezina Cristina Bon­taş s-a clasat pe locul al treilea la sărituri şi la sol. Cu un total de şapte medalii, Ro­mânia a devansat URSS într-un cla­sa­ment neoficial, o performanţă extraordinară pentru gimnastica româ­nească.

Nici băieţii nu s-au lăsat mai prejos la Campionatele Europene din 1989, desfăşurate la Stockholm, de la care s-au întors cu trei medalii. Nicuşor Pascu, actualul antrenor al lotului naţional, a cucerit medalia de  argint la bară fixă, aceeaşi performanţă fiind realizată de Cristian Brezeanu la sol, iar Marius Gherman a câştigat bronzul la sărituri. Interesant este faptul că, la scurt timp după Revolu­ţie, Brezeanu a plecat definitiv în Afri­ca de Sud, ţară pentru care a concurat cu succes mulţi ani, reuşind să câştige medalii înclusiv la campionatele continentului negru.