Desenele animate în Epoca de Aur

Cu toţii ne aducem aminte de rubricile din ce în ce mai scurte de desene animate din timpul Albumelor duminicale sau al emisiunilor pentru copii din Epoca de Aur. Şi ne mai amintim că nu prea vedeam Tom şi Jerry, Bugs Bunny, Scooby Doo sau Casper. Ci desenele ruseşti Nu pagadi (cu lupul şi iepuraşul) sau cele poloneze cu Lolek şi Bolek. S-au dat de atât de multe ori episoadele, că până şi redactorii care le aveau în grijă se sătura­seră de ele.

Desenele animate se difuzau în emi­siunile mari de sâmbătă şi duminică, sub titulatura Din universul desenului animat, Gala desenului animat sau, simplu, Desene animate. Excepţie făceau zilele de dinaintea unor "sărbători oficiale", când desenele animate dispăreau pur şi simplu din peisaj. Erau programate în schimb documentare patriotice, "educative" şi cu titluri mai mult decât bombastice, precum Mândria de a fi vlăstarele epocii Nicolae Ceauşescu sau Condu­cătorului iubit, dragostea şi recunoştinţa copiilor ţării.

Spre bucuria noastră, a copiilor de-atunci, mai "scăpa" din când în când şi câte o producţie "occidentală", dar trun­chiată (se tăiau scenele violente, periculoase). Pentru că trebuia menţinută "linia educativă", până şi cele mai "cuminţi" desene animate erau cenzurate.

Floricel Nicolae, redactor în cadrul Televiziunii Române, ne-a povestit despre un desen animat al cărui personaj principal era un puişor de găină, Calimero, ce avea ca pălărie o jumătate de ou: "Puişorul res­pectiv era persecutat de fraţii lui şi de restul animalelor din curte, astfel încât fiecare episod se termina cu puişorul care îşi despărţea aripioarele într-o parte şi în alta şi zicea: «Eu sunt mic şi toţi îmi fac rău şi toţi mă persecută». Apoi replica a devenit: «Eu sunt mic, toţi mă ceartă». Nu le-a convenit şi s-a transformat în: «Eu sunt mic, nu ştiu ce să mai fac ca să le fiu pe plac».

Şi totuşi a fost scos, cu uşor scandal, din cauza acestei replici de final. Şi când mă gândesc ce frumos şi dulce o rostea Geta Chira... dar nu le-a plăcut". Până şi "Lolek şi Bolek", unul dintre cele mai nevinovate seriale de desen animat a avut de "suferit". "Într-un episod, băieţii au prins cocoşul, i-au smuls câteva pene şi le-au pus pe cap pentru a se juca de-a indienii. Gestul a fost considerat violent, a stârnit un mic scandal, iar respectivul episod a fost oprit de la difuzare", îşi aminteşte doamna Nicolae.

Tot la capitolul "interziceri" trebuie să amintim de serialul "Jabber Jaw", botezat la noi "Fălcuţă". În caz că numele nu vă spune nimic, vă amintim de rechinul jucăuş care cânta într-o formaţie rock. Motivul interzicerii acestui serial a fost monstruozitatea personajului principal. "Fălcuţă" era prea fioros pentru regimul comunist, cu toate că serialul animat era făcut în registru comic.

Nici Scooby Doo n-a fost pe placul Tovarăşilor. Fantomele nu trebuia să bântuie mintea fragedă a tinerelor vlăstare. Un viitor comunist nu trebuia să aibă frică de nimic. Acelaşi "destin" l-a avut şi dragălăşa fantomă Casper, cu care copiii vremii au făcut cunoştinţă după Revoluţie. Din "Tom şi Jerry" au dispărut toate scenele de bătaie, pentru că instigau la violenţă.

În ceea ce priveşte textele care trebuiau rostite, acestea erau rescrise de fiecare redactor în parte. La dublaj, calea originală se dădea mai încet, astfel încât să nu se audă cuvinte injurioase sau violente. Autocenzura funcţiona foarte bine. Fiecare în parte ştia din propria-i experienţă ce fusese respins, ce crease scandal la un moment dat, şi se ferea să mai repete greşeala. "Totul trebuia să fie cât mai dulce, cât mai educativ. De multe ori nu avea nici o legătură ce se spunea, cu ce se auzea. Trebuia doar să semene cu imaginea care curgea pe ecran", poves­teşte Floricel Nicolae.

În funcţie de perioade şi de legile ţării, rubrica de desene animate a avut de suferit. De exemplu, "101 dalmaţieni" nu a fost acceptat, pentru că la vremea respectivă se dăduse o lege care interzicea creşterea câinilor în apartamentul de bloc. "Doamna şi vagabondul" a fost interzis pentru că Tovarăşii au conside­rat că titlul lasă loc de interpretări. Cine o fi Doamna? Cine o fi Vagabondul? De ase­menea, Olive, iubita marinarului Po­peye, a fost asociată la un moment dat cu Prima Tovarăşă a ţării.  

Printre preferatele regimului s-a nu­mărat şi serialul Povestiri din pădurea verde, care, în ciuda titlului, s-a difuzat în alb-negru. Doamna Floricel Nicolae, redactorul din Televiziunea Română pentru acest desen animat, îşi aminteşte că a rescris tot textul pentru acest serial: "Era o lecţie educativă pentru copiii până la 7-8 ani. Serialul a fost apreciat şi a fost dat şi după ce eu nu m-am ocupat de desenele animate. Şi-acum îmi aduc aminte inimitabila voce a Getei Chiara, care dubla acest serial". Woody, ciocă­nitoarea buclucaşă, era şi ea în "graţii". Mai puţin episoadele în care apărea un vânător care împuşca în stânga şi-n dreapta.

În ceea ce priveşte cenzura sau, mai bine zis, autocenzura, Floricel Nicolae îşi aminteşte că se tăia în carne vie. Şi, de multe ori, direct în original. De exemplu, în serialul Dick Turpin, haiducul care se ascundea într-o mănăstire, apărea într-un episod de foarte multe ori stareţa mănăstirii. Pentru că maica avea la gât o cruce imensă, aceasta a trebuit scoasă din peisaj: "Nu conta că-i zbura capul dintr-o parte în alta, că erau sărituri în cadru. Important era să nu apară crucea. Iar episodul respectiv, din 26 de minute, ajunsese la 17".

Înainte de apariţia benzii magnetice, aceste tăieturi se făceau direct pe original. Apoi, bucăţile tăiate se lipeau la loc, iar filmele erau trimise înapoi casei de la care se achiziţionaseră filmele. Acesta a fost şi motivul pentru care televi­ziunea a fost obligată să plătească şi nişte amenzi. "Problema" s-a rezolvat o dată cu apariţia benzii magnetice. Filmele se copiau, iar tăietura se facea pe copia televiziunii, şi nu pe original, aşa cum se obişnuia până atunci.