Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Împreună cu ţările socialiste, cu celelalte popoare ale lumii vom acţiona pentru ca omenirea să nu mai fie marcată de «război rece»", prefaţase începutul lui '89, profetic, Gorbaciov în mesajul său de An Nou.
După 1945, între cele două "lagăre" - reprezentate de Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii - se instituise "un joc cu scor nul". "Război improbabil, pace imposibilă" - definise Raymond Aron periculoasa competiţie a cursei înarmărilor şi dezinformărilor propagandistice.
Pe acest fundal, în vara lui 1989, ziarele româneşti debordau în anunţuri de glorioase succese datorate lui Ceauşescu. Iar în paginile de informaţii externe, în lumea "celorlalţi", toate mergeau din rău în mai rău: şomaj, greve, inflaţie, violenţă, războaie, insecuritate socială.
Tot atât de departe de adevăr erau însă şi informaţiile despre România difuzate de partea cealaltă a "cortinei de fier".
Poveşti cu maghiari linşaţi de români bestiali
Joi, 10 august 1989 la Paris, cotidianul Le Monde publicase sub titlul "Doi unguri din Transilvania omorâţi în bătaie" următoarea ştire:
"Doi români de origine maghiară au fost omorâţi în bătaie acum două luni de miliţieni, potrivit informaţiei primite de la Liga de apărare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris.
János Tamás, un muncitor de 42 de ani din satul Sindomini judeţul Harghita, făcuse rost de carne pentru o masă festivă cu ocazia primei comuniuni. În 23 mai a fost arestat de 4 miliţieni care au dorit să afle de unde a cumpărat mâncarea şi l-au bătut până a murit.
La 12 iunie, Imre Tamás, şofer de camion în vârstă de 38 de ani, a fost prins şi omorât în bătaie, pentru că a comandat o bere în limba maghiară în satul Miercurea-Ciuc, în apropierea Clujului" (Sursă: Agenţia Infomina).
Jurnalistic vorbind, ştirea aceasta e corect structurată. S-a menţionat dintru început şi sursa de informare - Liga de apărare a drepturilor omului în România, cu sediul la Paris. Francezului care-ar avea dubii că undeva, în Europa sfârşitului de secol XX, oamenii ar fi omorâţi, deoarece mănâncă de sărbători carne ori vorbesc în limba maternă, i se garanta "adevărul" prin girul unei onorabile şi democrate asociaţii.
Ştirea de şapte rânduri e un exemplu clasic de muniţie a războiului psihologic prin dezinformare. Cu tehnici diverse şi de efect chiar dacă manipulatorul îşi desconsideră la limită victimele. Începând cu "precizia" răspunsurilor în algoritmul ce articulează schema ştirii: cine, ce, unde, când şi de ce? Copleşit de impresia grozăviei unor crime politice, occidentalul urma să nu observe că ambele "victime" se numesc Tamás, iar ucigaşii sunt anonimi. Că nu există nici un sat transilvan Sindomini ori că "satul" Miercurea-Ciuc e de fapt un oraş aflat la sute de kilometri de Cluj, de unde să ştie?! Esenţială - în a-i stârni dezgust şi revoltă - era convingerea că în Europa poţi fi linşat dacă vorbeşti o limbă maternă (alta decât limba oficială) ori dacă mănânci cu prietenii la o masă friptură. Ce ţară cu naţionalişti bestiali! Să te-ndoieşti atunci că lamele buldozerelor rădeau în Transilvania satele ungureşti de pe suprafaţa pământului?!
"Epopee românească": Învăţătoarea Camelia a decis să nască pe ruta Turnu-Severin - Dunăre - Kladovo - Negotin. Astfel de ştiri macabre erau pe tonul obişnuit al opiniilor şi informaţiilor despre România în presa occidentală şi americană din vara lui '89.
Cu o zi înaintea apariţiei în Le Monde a ştirii menţionate anterior, un alt ziar francez, parizianul Le Soir, îşi "cutremura" cititorii cu acest reportaj intitulat "Epopeea românească a Cameliei": "O tânără învăţătoare româncă, Camelia Popescu Sorina, însărcinată în nouă luni, a fugit din România în iulie anul acesta traversând Dunărea înot. Atunci a simţit şi primele dureri...
Tânăra trăia împreună cu soţul ei în Turnu Severin, port la Dunăre, într-un apartament neîncălzit iarna şi luminat cu un singur bec. Se săturaseră să economisească «în aşteptarea unor vremuri mai bune». Soţul ei a fugit primul, acum câteva luni, şi este în prezent la Viena, într-un centru de primire a refugiaţilor. Prima sa tentativă de fugă înot a eşuat. Era împreună cu un prieten care a fost împuşcat în ceafă de autorităţile române, iar el a fost închis. La scurt timp după asta a evadat din puşcărie şi a reuşit să treacă frontiera româno-ungară. În iulie a venit rândul doamnei Popescu Sorina să-şi pună în aplicare planul de fugă. S-a dus la zece kilometri în aval de Turnu Severin, acolo unde malurile Dunării erau cel mai aproape unul de altul, lăţimea fiind de un kilometru.
În mijlocul nopţii, tânăra învăţătoare a umflat o cameră de cauciuc şi a intrat în apă. Când a ajuns aproape de mijlocul drumului a simţit primele dureri, şi apoi o senzaţie de uşurare. Abia după ce a ajuns pe malul iugoslav şi-a dat seama că i se rupsese apa în timpul traversării.
Dupa câteva ore în care a mers pe câmp şi prin pădure, Camelia a ajuns în oraşul Kladovo şi mai apoi cu autobuzul în Negotin, unde a născut o fetiţă, pe care a botezat-o Nataşa. Cu ajutorul înaltului comisariat ONU pentru refugiaţi, tânăra româncă speră să se întâlnească cât mai repede cu soţul ei la Viena". (Traducere Agenţia Infomina)
Însăilarea e încă mai grosieră decât în articolul anterior. Ai crede că nici măcar n-a fost mână de ziarist. Ci de profesionist al unui serviciu de dezinformare ce s-a servit de ziar la modul pecuniar al unei campanii publicitare.
Alte comentarii ar fi de prisos. Poveşti ca acestea erau difuzate frecvent în presa celuilalt "lagăr" pe parcursul lui '89. Cu ele s-au prefaţat minciunile despre masacrul cu 60.000 de morţi de la Timişoara şi despre teroriştii din Bucureşti: ultima redută de pe frontul de est al "războiului rece".
Citește pe Antena3.ro
