Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Praga, marţi 21 noiembrie
La Praga, se pune întrebarea cine nu mai participă de-acum la mitinguri, cu excepţia invalizilor şi a membrilor Politburoului. Un grafitti propune, de altfel, ca Jakes şi ai lui să fie trimişi la sanatoriu. În această zi sunt 300.000 de demonstranţi. Cea mai importantă noutate este oferită însă de decor. Partidul Socialist le împrumută demonstranţilor clădirea în care îşi are sediul Svobodne Slovo, situată în Piaţa Venceslas, care de-acum este sonorizată.
Oratorii se pot adresa mulţimii direct din balcon. Ia cuvântul un reprezentant al Forumului Civic, urmat de cardinalul Tomasek, apoi, pentru întâia oară, de muncitorii de la uzinele CECADE (care adăpostiseră, în 1968, Congresul al XV-lea, cladenstin al PCC) şi de mineri. Joncţiunea dintre diversele categorii sociale - muncitori, intelectuali, studenţi - e un lucru înfăptuit. Această unitate, a cărei absenţă a stăvilit frecvent evoluţia democratică a ţării, e de bun-augur pentru rezultatul grevei generale, hotărâte pentru data de 27 noiembrie.
În sfârşit, provincia, până atunci extrem de discretă, merge şi ea în pas cu capitala: Pilsen şi Bratislava cunosc, la rândul lor, primele manifestaţii. Mediile de informare prind aripi şi televiziunea ajunge până acolo, încât relatează evenimentele fără a le mai deforma printr-o propagandă grosolană! Pentru prima oară, Rude Pravo, cotidianul Partidului Comunist, dă cuvântul unor studenţi şi muncitori solidari cu mişcarea.
Între Forumul Civic şi Guvern se ţes primele contacte. Prim-ministrul Ladislav Adamek acceptă să primească o delegaţie a Forumului, cerând imperios ca Havel să nu facă parte din ea. Viitorul preşedinte trece cu vederea această poruncă şi, vrând să demonstreze limpede voinţa Forumului de a nu se supune exigenţelor "gratuite" ale Puterii, ia conducerea delegaţiei. La faţa locului, lovindu-se de refuzul hotărât al lui Adamek de a purta discuţii în prezenţa sa, Havel se retrage. Întrucât portarul clădirii a dispărut în chip misterios, dramaturgul îi ia locul şi îi întâmpină pe membrii delegaţiilor veniţi să depună petiţii. Această dintâi discuţie, de circa o oră şi jumătate, nu se soldează, evident, cu nici un rezultat concret, ce reprezintă exclusiv un început firav de dialog.
Christian Duplan, Vincent Giret, Viaţa în roşu. Nesupuşii. Varşovia, Praga, Budapesta, Bucureşti, vol. IV, Bucureşti, Editura Nemira, 2000, p. 208-209
