Emil Bobu, un grobian şi un iraţional

Emil Uncheşel, prin înălţimea funcţiei pe care o deţinea, director general al Centralei de Utilaj Metalurgic şi Prese, a avut de a face cu cei mai importanţi subordonaţi de-ai lui Ceauşescu. Un exemplu îl constituie Emil Bobu.

"Pentru mine a fost o mare dezamăgire că în fruntea statului putea fi un om ca acesta, ştiu că era o slugă devotată a lui Ceauşescu. Dar şi asupra unui om care îşi ia aşa o slugă planează dezamăgirea. Un con­ducător care-şi adună lângă el proşti nu va avea rezultate, care-şi alege deştepţi riscă să-i ia un deştept locul, dar, înainte de a i-l lua, se ridică şi el. Ceauşescu nu putea să se ridice cu astfel de sfătuitori." Dar nici nu putea cădea, dă el de înţeles.

Cu Bobu s-a întâlnit prima dată pe când era la întreprinderea din Bârlad. "A vizitat Fabrica de Mecanică fină unde mă aflam atunci. Era automatizată, o bijuterie, cu licenţă străină, greutatea pieselor era în medie de maximum 11 grame, rafinament de mecanică fină. Fabrica, de o acurateţe deosebită, se spăla cu Dero în fiecare sâmbătă, era climatizat.

Vine acest individ şi vizitează fabrica, nu-mi era nici o teamă, la mine era farmacie faţă de tot ce cunoşteam eu în industrie, se lucra cu documentaţie la maşină, cu desene tehnice, vine Bobu, nu găseşte nimic, şi ajungem undeva în sculărie. Eu mă laud, maşini frumoase, bune, jos pălăria. El se opreşte la unul dintre lucrători. Îl pune să deschidă dulapul, trage primul sertar, totul aranjat perfect, trage al doilea, al treilea, în al patrulea, cel de jos, băiatul avea o cutie de conserve, pâine, prosop, şi zice: la o aşa maşină, uite ce are lucrătorul tău aici. Adică de ce le ţine aici şi una lângă alta, ceva de genul acesta. Eu eram mândru că muncitorul meu se spăla, dar nu m-a deranjat, el a plecat, eu am rămas cu imaginea unui om total neraţional, nesimţitor, am zis iartă-l, Doamne, că nu ştie ce face. Al doilea eveniment care îl are protagonist. Eram pe atunci director la Tehnoton, a venit cu primul secretar, aveam o expoziţie cu produse ale fabricii, era permanentă.

Se duce acolo, se mi­nunează, la sfârşit face observaţia. Zice: «Dacă aveţi produse aşa de fru­moa­se, de ce nu le exportaţi?». I-am explicat cu venitul net valutar, cu ce era pe vremea aceea, că suma pieselor com­ponentelor dintr-un radio este mai mare decât pot obţine eu la ex­port, numai a componentelor, fără ma­noperă, eu trebuia să scot 19 lei pe do­lar, deci nu se putea exporta. Pri­mul secretar a confirmat, atunci Bobu dă drumul la «cioară»: Tov. Constantin, dacă componentele astea sunt aşa de scumpe, de ce nu le facem cu ţă­ra­nii, să le dăm la sate, să le facă ei? Eu, prins în focul discuţiei, zic, staţi oleacă, o linie de fabricat tranzistori costă 200 de mi­lioane, el zice ah, nu, cu posibilităţile lor... Cu ce? Cu mătase de porumb? Dar, din nou, mi-am zis, dom­nule, rău vom ajunge.

Însă în ju­rul lui Emil Bobu mai erau din ăştia, şi Mă­nescu, care a fost prim-ministru... Mă­nescu nu se băga în treburi din astea, dar el nu era de natură să dea so­luţii economice sau să se opună la prostii."