x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Eveniment la Radio Europa Liberă

0
10 Mar 2009 - 00:00

La cunoştinţa românilor, "Scri­soa­rea celor şase" a ajuns prin interme­diul postului de radio Europa Liberă. Transmisă în ziua de 10 martie, după ce dimineaţa fusese anunţată de BBC. BBC-ul nu avea însă în Ro­mâ­nia audienţa şi popularitatea Europei Libere.



Surpriză şi suspans
Cum ajunsese scrisoarea la Radio Europa Liberă e, ca şi conceperea ei, poveste încurcată. "Brucan mi-a tri­mis acea scrisoare prin intermediul ambasadei americane, mi-a relatat Nestor Ratesh, directorul secţiei române a postului în 1989. Scria pe ea ca Europa Liberă să nu o transmită decât după ce un alt mediu de informare occidentală o va publica. Nu ştiu exact ce era în mintea lui. Posibil că semnatarii nu voiau să îşi exprime protestul într-un mediu de informare precum Europa Liberă."

Aşa se face că jurnaliştii din Mün­chen – ce aşteptau de mult un pro­test al vreunui om politic din Ro­mânia – au fost surprinşi de noutate. "În ziua respectivă, la cinci di­mineaţa, povesteşte Nestor Ratesh, m-a trezit un colaborator de-al nostru de la Europa Liberă. Mi-a spus că a auzit la BBC o ştire despre o scri­soare de protest semnată de şase foşti lideri ai partidului şi fragmente din scrisoare. Evident, m-am îm­brăcat fuga şi am plecat la redacţie. Dar... ia scrisoarea de unde nu-i! Directorul general, care o pusese în safe-ul lui, era plecat la schi, în munţi. Ce facem, ce ne facem?!... Am sunat la BBC. Şi, într-o manieră ultraelegantă, de la BBC mi-au pasat ime­diat scrisoarea."

După acel suspans, Radio Europa Liberă a transmis integral scri­soa­rea. Redactorii au schimbat conţinuturile emisiunilor planificate, astfel încât "Scrisoarea celor şase" a de­ve­nit tema zilei.

Axa Bucureşti-Washington-Moscova

"Ştiam de anumite lucruri deja, mă întâlnisem cu Silviu Brucan înainte", şi-a amintit şi Michael Sha­fir, şeful Departamentului cercetare al secţiei române de la Radio Europa Liberă.

Se văzuseră în toamna lui ’88, când, din Viena, Silviu Brucan începuse două călătorii extraordinare pentru condiţia de cetăţean român – una spre Washington, cealaltă la Moscova.

"Vreau să spun că n-am aflat de la Brucan nimic", spune Michael Sha­fir. Din contră, a încercat să ne ducă de nas. A spus că n-a fost primit la Moscova de Gorbaciov. A fost! După informaţia pe care am avut-o după ce a scris el, a fost." Nu există însă nici o altă dovadă a întâlnirii dintre Brucan şi Gorbaciov decât memoriile celui dintâi ("Generaţia irosită", 1992).

Pentru impresie, se pare că Brucan îl înlocuise cu Gorbaciov pe mai vechiul său prieten Iakovlev (menţionat de altfel şi în convorbirea ce-o avusese cu Apostol, în ziua Crăciunului din 1988, interceptată de Securitate). "Se poate", admite Michael Shafir.

Venise cumva Brucan la Radio Europa Liberă din proprie iniţiativă? "Nu, Brucan era o vulpe mult prea mare ca să nu ştie care sunt pericolele unei întâlniri oficiale mai mult sau mai puţin cu cei de la Europa Liberă. Nu uitaţi că şi atunci când a trimis «Scrisoarea celor şase», a anunţat să nu fie transmisă prima dată la Europa Liberă. BBC, Vocea Americii, cine o fi... Europa Liberă poate să o reia, dar să nu fie prima. El s-a întâlnit mai mult la Viena cu Vlad Socor, fiul lui Matei Socor şi prietenul meu, pe care-l cunoştea. Şi lui Socor i-a spus că are sprijinul ame­rican, dar că ce a încercat cu so­vieticii... " Sprijin american pentru ce? "Pentru disidenţă. Să-l apere. Că dacă i se întâmplă ceva să-i sară în apărare."

Spunea cumva Silviu Brucan şi ce vrea să facă? "El spunea «aşteptaţi». Zicea însă după revenirea de la Moscova că «nu se pot baza pe nimic». Din păcate nu l-am întrebat şi mă miră că nu l-a întrebat Vlad Socor «să se bazeze în ce»", precizează Michael Shafir. Nici măcar în interviul acordat atunci Europei Libere, Brucan n-a vorbit de «scri­soarea» pregătită de foştii demnitari comunişti. S-a limitat la ex­punerea teoriilor sale politice de cer­tă inspiraţie perestroikistă, pu­blicate deja în SUA.

Ca Brucan să joace un rol atât de important în evenimentele de la sfârşitul lui ’89, nu s-a aşteptat nici politologul Shafir, deşi Brucan era mai de demult în atenţia acestor observatori externi ai României. Se zvonea – căci la documente scrise cine avea acces?! – că fusese şi în grupul de «conspiratori» al fostului ministru al Apărării Naţionale, ge­ne­ralul Ion Ioniţă. Au ajuns zvo­nu­ri­le şi la München că acel grup ar fi intrat în legătură cu consulul sovie­tic de la Constanţa "care le-a promis tot sprijinul dacă reuşesc, dar le-a spus că nu îi ajută cu nimic şi că nu se vor amesteca cu nimic înăuntru."

Document extraordinar
În toamna lui 1988, în America, interviul "de lansare a disidenţei" sale Brucan i-l acordase lui Nestor Ratesh. Pentru reputatul jurnalist – sosit între timp la München în funcţia de director al Europei Li-
bere – "scrisoarea celor şase" a fost mo­ment de entuziam: iată că şi în Ro­mâ­nia comunişti reformatori se ma­nifestă public, sensul în care părea atunci a se-nvârti roata istoriei.

"A fost un document extraordinar din partea unor personalităţi din fruntea Partidului Comunist Român şi am tratat-o ca atare", afirmă după 20 de ani Nestor Ratesh despre "scrisoarea celor şase". "Am publicat-o, am comentat-o imediat, am comentat-o luni de zile. După aceea am încercat să o folosim ca mesaj adresat diverselor cercuri ale opiniei publice româneşti: să facă ceva, să întreprindă ceva, să urmeze acel exemplu. Noi nu aveam voie să facem incitări, dar puteam să inducem nişte mesaje subliminale. Nu am făcut niciodată un apel «Urmaţi-le exemplul!». Am spus însă că această scrisoare schimbă, într-un fel, atmosfera. Şi că ar trebui să anuleze reţinerea, lipsa de curaj, lipsa de acţiune. N-am avut succes. În România, înjurături nenumărate erau acasă sau pe stradă, dar nimic concret."

Disidenţi şi reformatori

Vă aşteptaţi ca "scrisoarea celor şase" să antreneze alte proteste la vârful partidului? – l-am întrebat şi pe Michael Shafir. "În calitatea pe care o aveam la Europa Liberă, eu n-aveam voie să mă aştept", măr­turiseşte cunoscutul politolog. "Eu trebuia să observ şi să consemnez. Cu cât mă aşteptam, cu atât distorsionam datele. Eram un martor al evenimentelor. Or, nimic nu-mi arăta, din cercetările mele din anii trecuţi, din ce scrisesem, că este posibilă o disidenţă în rândul Partidului Comunist. Până într-acolo nu-mi arăta nimic, încât şi de «Scri­soa­rea celor şase», am fost surprins; – şi astăzi – subliniez faptul că toţi erau oameni foarte în vârstă.

Singurul act de adevărată disidenţă în partid, anterior, este cel al lui Constantin. Pârvulescu. Ştim cum s-a terminat şi ce ecouri a avut. Înainte, din câte cunosc eu, nu a existat nici o încercare organizată de disidenţă, şi aici nu vorbesc de comploturi în care după noi tot noi, ci de o di­si­denţă care să ducă la reformă. O asemenea disidenţă nu a existat deloc în România pentru că românii comunişti – indiferent pe ce parte a baricadei, moscovite sau de comunişti na­ţionali, se aflau – nu aveau nici un alt model decât modelul sovie­tic. Mai mult, în rândurile lor nu s-a numărat un singur intelectual marxist. Vorbesc de intelectual, de teoretician. Eu fac o deosebire mare de tot între jargonul marxist, ba chiar convingeri marxiste şi re­flec­ţie. Poate singurul care fusese după Dobrogeanu-Gherea este Voinea, rămas la Paris. Deşi, un Tertulian, poate, nu ştiu, dar şi el a ajuns la Paris. Nu avem nici nu fel de di­si­denţi, ceea ce nu înseamnă că nu avem opoziţie.

Opoziţie da, dar opoziţia este în afara partidului, or, într-un regim monolitic, schimbarea poate surveni numai dacă ea începe în partid. Deci nu mi-am făcut nici un fel de speranţe, ba mai mult, şi nu mi-e ruşine să spun, eu eram convins că după Ceauşescu vine Elena, poate pentru o perioadă chineză, după care va fi înlăturată. De cine? Eu ziceam: omul care are toate pârghiile în mână e Emil Bobu. Aşa era. O nulitate totală. Dar era şef peste tot ceea ce un lider comunist care-şi construieşte pu­terea fusese. Şi asta susţin, că în absenţa domino-ului care a făcut căderea regimului Ceauşescu iminentă eu n-aş fi aici, n-aş sta de vor­bă cu dvs., iar dvs nu mi-aţi pune ase­menea întrebări."
Citeşte mai multe despre:   special,   scrisoarea,   europa,   liberă,   europa liberă,   brucan,   radio europa

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de