Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spre sfârşitul anilor '80, redactorii televiziunii române responsabili cu alegerea filmelor de seară aveau o misiune imposibilă. Fără valută la buget, TVR renunţase la filmele occidentale.
Şi producţiile din "ţările frăţeşti" creau probleme. În cinematografia sovietică, de pildă, se simţea aerul proaspăt al glasnostului, iar crimele Armatei Roşii şi procesele staliniste au fost detabuizate. Soluţia s-a găsit tot în propria "ogradă" artistică. Seară de seară, filmele româneşti, difuzate şi răsdifuzate, şi-au făcut numărul. Şi-a amintit despre perioada "neagră" a filmelor de televiziune Ion Bucheru, redactor şi şef de secţie.
FILMELE GERMANE AVEAU PREA MULT SEX
"Nu am mai primit valută să cumpărăm filme occidentale, care puteau fi achiziţionate pe dolari, spune Ion Bucheru, aflat pe atunci la a doua experienţă în audiovizual, după ce în anii '70 ocupase funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Naţional al Radioteleviziunii. Şi atunci, practic, am avut un timp o convenţie cu Arhiva Naţională de Filme să ne dea nişte filme vechi. Numai că nici acelea nu aveau în contractul de achiziţie stipulate drepturi de difuzare la televizune.
Şi, după vreo 3-4 luni de experienţă, mi-am dat seama că noi suntem în totală ilegalitate. Arhiva s-a speriat, cinematografele au zis «Stop, riscăm, că voi le difuzaţi, dar cine vi le dă?». Am încercat să le spunem că le-am înregistrat noi, cu copii-pirat. Dar nu au acceptat. Şi atunci, cam din 1986, s-a închis robinetul filmelor occidentale. Am continuat totuşi, cu mari eforturi, furând, să mai dăm un film la câteva luni şi numai filme foarte cunoscute. Era un eveniment.
Salvarea era, desigur, în filme socialiste. Pentru acestea aveam valută în ruble, coroane, mărci est-germane. Numai că acolo problemele erau de conţinut. Multe dintre acestea erau inacceptabile pentru România. De exemplu, cele mai multe care veneau de la germani erau cu sex. Aveau foarte multe filme poliţiste. Ruşii puneau problema deschis, a reformării anumitor faţete ale socialismului. Mihalkov începuse să lucreze cu occidentalii, avea viziuni foarte «ciudate» despre războiul civil, nu mai erau roşii ăia buni, începuseră să vadă crime şi în tabăra Armatei Roşii.
Ce mai, filmele ruseşti erau uluitoare. De exemplu, «Prosti» (Iartă-mă), în regia lui Ernest Yasan, cu Natalia Andreichenko, apărut în 1986. În film, 15 muncitori o violează pe o femeie care trebuia să ajungă acasă să se logodească. Ea nu mai are curaj să facă gestul acesta. Filmul nu era realizat prin violenţă de imagine, dar fără nici un fel de dubiu a ceea ce s-a întâmplat. Şi nu erau nişte derbedei, lumpeni, boschetari, erau muncitori! Şi se întâmpla în Moscova socialistă a anilor 1981-1983. Cum să dai la televiziune un asemenea film, despre clasa muncitoare? Deoarece funcţiona teribil sistemul ăsta: iei un om, un caz, extrapolezi, şi spui că acel om este sistemul, deci nu poţi să ataci sistemul."
PRIMĂRIŢA MODEL - FAVORITA "TOVARĂŞULUI"
Soluţia s-a găsit, ca şi în economie, pe plan local. De la naftalină au fost scoase pelicule vechi. Campionul absolut al vizionărilor a fost producţia "Oraşul văzut de sus", lansat în 1970. Filmul avea şi un alt atu: plăcuse "Tovarăşului", argument hotărâtor pentru încă o programare.
"Rămâneau filmele româneşti, care erau cal de bătaie cravaşat până la sânge şi ajuns mârţoagă. De exemplu, filmul «Oraşul văzut de sus», regizat de Lucian Bratu, cu Margareta Pogonat, George Constantin, Ilarion Ciobanu, Ica Matache, Zephi Alsec. Un film bun, interesant. A fost difuzat în decurs de 3 ani de 7 ori! Este despre o profesoară care este aleasă primăriţă într-un oraş cu probleme care constau într-un şantier plin de derbedei care se aciuaseră acolo. Se îmbătau, se băteau, făceau scandal. Şi vine această femeie, inginer constructor, care pune piciorul în prag.
Ceauşeştilor le-a plăcut foarte mult. De câte ori era un impas, mai-marii TVR-ului se întrebau: «Ce film le-a plăcut în ultimul timp?». «Oraşul văzut de sus», le răspundeam. «Ăsta să fie dat». Mergeam întotdeaua la sigur şi aşa am ajuns să difuzăm filmele care ridicau cel mai puţin probleme. Însă, la un moment dat, fondul de asemenea filme ajunsese atât de mic, încât repetiţia începuse să fie ucigătoare. Adică să difuzezi un film de 7 ori în 3 ani, film care, la rândul lui, a făcut vreo 2,5 milioane de spectatori în sală... Şi aveam perfect conştiinţa inutilităţii difuzării. Ce să mai spună filmul acesta şi cui?
În 1974-1975, când am plecat eu din cinematografie, unele filme se difuzau la televizor fără probleme. Când am venit în 1981 începuseră problemele, iar în 1984 nu mai îndrăznea nimeni. Pentru că se strângea şurubul, se îngusta canalul, imperativele de patriotism începuseră să fie atât de rigide, absurde, încât era greu să găseşti ceva care să-i satisfacă pe cei din conducere, să spună Ceauşescu «Bravo, măi!». Filmele alea erau câteva. Mai era ceva. Era cumplită obsesia scenelor de sex. Ce însemna pe atunci scene de sex? Orice rochie ridicată cu trei-patru palme deasupra genunchiului. Orice început de scenă de dragoste. Nu mai spun de viol, de chestii de genul acesta."
TELECINEMATECA, O AMINTIRE
Ion Bucheru îşi aminteşte şi despre anii buni ai televiziunii române, când filmele lui Fellini, Cukor sau Renoir pătrundeau în casele românilor. "Până în 1989, repertoriul de filme al televiziunii a fost într-un impas. Sigur că era de preferat să mai vezi un film a treia sau a patra oară decât să vezi «Cântarea României» duminică seara. Dar nu se poate spune că în această perioadă TVR a făcut cultură prin cinematografie. În timp ce în '70, când am venit la televiziune, miercuri seara Telecinemateca, prefaţată de Sucheanu, prezenta capodoperele pe serii: mari regizori (italieni, francezi, americani), mari actori (Bette Davis, în diverse roluri).
Miercuri seara, când era Telecinemateca, străzile erau pustii. Imediat după jurnal, când începea filmul. Încet-încet s-au dus şi Telecinemateca, şi prezentatorii. Deranjau teribil chipurile, nu trebuia să se vadă oameni care se fac cunoscuţi, care îşi fac imagine pe seama televizorului. Au dispărut autorii de rubrici, care aveau cinci-şapte minute de prefaţă. Mereu alţii, ca nu cumva să facă urmă."
Citește pe Antena3.ro
