Gastro-politichii: Preparate simple, sobre şi consistente, ca în toată Europa Centrală

Cu un an înainte de Revoluţie, socrii mei au plecat într-o excurse în Cehoslovacia. S-au pregătit sufleteşte pentru acest periplu, ştiut fiind că, printre destinaţiile turistice accesibile românului trăitor într-o eră de mare avânt a economiei, Cehoslovacia era tărâmul mult visat.

Într-adevăr, locuri frumoase, oameni prietenoşi, dar şi cumpărături pe măsură. Printre ele, rămase de poveste, un set de whisky din cristal de Bohemia (ce dacă nici nu se putea concepe apariţia pe rafturile magazinelor nici măcar a unei singure sticle de whisky) – în care s-au pus ani de-a rândul coniac, ţuică sau lichioruri – şi un set de cuţite cu mâner alb. După aproape 20 de ani, din set au mai rămas doar sticla şi patru pahare, dar cuţitele taie la fel de bine ca şi atunci. Se pare că ştiau cehoslovacii cum să-şi facă treaba!

Aşadar, românii se întreceau care pe care să ajungă la Praga, bucurân­du-se de ospitalitatea confraţilor noştri în ale "credinţei politice". Pe de altă parte, şi cehoslovacii erau aşteptaţi cu braţele deschise şi mesele întinse, ca să spunem aşa. Şi cum bucătarii şi directorii de restaurante trebuiau să fie gazde desăvârşite, care să intuiască aşteptările oaspeţilor, "Ghidul orientativ – Preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului, a făcut în doar zece pagini radiografia culinară a cehoslovacilor călători prin România.

Aflăm astfel că există o mare asemănare între bucătăria cehoslovacă şi cea a celorlalte state din Europa Centrală (că doar sunt surori, nu?). Preparatele sunt simple (ingredientele, acelea care se găsesc), sobre (cine s-ar fi gândit să ceară la dejun icre negre sau muşchi de vită Stroganoff?!), dar consistente (atunci când se aşază cineva la masă mănâncă din toate, fără reţinere, că nu de fiecare dată se simte ca "Alice în Ţara Minunilor").

Ingredientul de bază rămâne varza (de altfel, leguma naţională a Cehoslovaciei), în toate culorile şi texturile: căpăţână, creaţă, roşie sau varză de Bruxelles. După ce bucătarii români se vor aproviziona cu cantităţi impresionante de varză, vor purcede la prepararea ei sub formă de salată, supe, mâncărică cu carne sau fără, cu roşii sau cu sos alb, cu tăiţei, dar şi sarmale, indiferent de este zi de sărbătoare sau nu. Alte preparate au la bază cartofi, peşte de apă dulce (crapi, păstrăvi sau şuncă), dar şi, evident, celebra şi  mult căutata (şi la propriu) şuncă de Praga. Friptura este o adevărată încântare pentru toate simţurile, mai ales olfactiv şi vizual: un platou pe care tronează o friptură din carne de vită (mai întâi fiartă, apoi aromată cu boia de ardei dulce, chimen, cuişoare şi foi de dafin şi dată la cuptor), înconjurată de o sumedenie de legume, dintre care nelipsita… varză.

Micul dejun recomandat a fi servit turiştilor cehoslovaci este unul obişnuit, exceptând poate feliile de cozonac (înlocuite, în funcţie de buget, cu chec marmorat, cu stafide sau cu rahat), aşezate alături de ceai sau cafea cu lapte. În rest, din cele 14 meniuri model prezentate, şunca de Praga lipseşte cu desăvârşire (chiar că este foarte căutată!), dar se poate înlocui cu parizer (alături de ochiuri la capac, ce-i drept), cremvurşti cu muştar, ca să nu cadă greu la stomac, muşchi ţigănesc, salam de Sibiu (că doar sunt turişti sosiţi în România!) şi salam de vară (cu totul atemporal, dovadă că se va servi în septembrie-noiembrie).

Dejunul este consistent şi "începe cu gustări din legume, salate compuse, continuă cu o supă sau o cremă de legume, foarte groasă". În meniuri se strecoară o salată "á la Praga", dar şi una "á la russe", diferite supe-cremă de legume, fripturi, dar şi un preparat mai neobişnuit: budincă de morcovi. Aşa cum ne-am aşteptat, varza este din abundenţă, în diferite stări: friptură înăbuşită cu varză şi găluşti, salată de varză cu ardei gras, supă cu varză, varză cu friptură de porc, sarmale de porc cu varză, costiţă şi mă­mă­liguţă. La desert, cehoslovacii sunt poftiţi să guste ştrudele cu mere sau cu brânză şi stafide, savarine cu frişcă, budincă de fructe confiate, tarte, flancuri cu fructe, cremă de zahăr caramel cu frişcă, lapte de pasăre şi frişcă bătu­tă. Cafeaua, apa minerală şi Pepsi-Cola (doar pentru copii) înche­iau această masă copioasă.

Cina era cu adevărat de dimen­siuni pantagruelice, deşi preparatele sunt simple, semn că nu glumeau autorii Ghidului orientativ atunci când spuneau despre cehoslovaci că le plac preparatele consistente. Iată un exemplu de meniu: ruladă din om­letă cu spanac, peşte oceanic alb cu roşii, frigărui de berbec şi porc (alături de cartofi prăjiţi, morcovi sote sau mazăre sote), colţunaşi cu brânză de vaci, mere, piersici, vişine, apă mine­rală, chifle. Şi toate la o singură masă… Pentru cei care doreau să încerce bu­că­tăria românească le stăteau la dispoziţie jumări cu costiţă afumată, brânză "Medgidia", supă cu zdrenţe, cârnăciori olteneşti la tigaie, ciulama de pasăre cu mămăliguţă, papanaşi cu brânză de vaci şi stafide, plachie de crap, frigărui "á la Băneasa" şi salată de sfeclă roşie cu hrean. Răsfoind acest meniu, cărui român nu i-ar fi plăcut să fie… turist cehoslovac în Ro­mânia chiar şi numai pentru câteva zile. Cât mai lungi…