Gazetar de "Ştefan Gheorghiu"

În anii '80, calificarea de gazetar era asimilată celei de "ac­tivist politic în domeniul presei". Specializarea putea fi dobândită exclusiv la "academia de partid". Cursurile stu­den­ţilor de la "Ştefan Gheorghiu" au fost toate arse. Cu o sin­­gură excepţie - "Caietul documentar - Tehnica scrisului". Ce învăţau jurnaliştii din '89 despre profesia lor, vom pre­­zenta într-un serial, începând de azi în numerele viitoare.

Redactorii-şefi - muncitori la bază

Pentru admiterea cu circuit închis la Facultatea de Ziaristică de la "Ştefan Gheorghiu", candidaţii erau selectaţi din rân­d­urile activiştilor org­an­i­zaţiilor de tineret (de preferinţă din sectoarele industriei grele sau construcţiilor). Propu­ne­­­rea iniţială venea din partea ziarelor judeţene sau centra­le. Printre alte sarcini ale colectivului de redacţie era şi aceea de a avea "corespondenţi dintre oamenii muncii". Dintre aceştia era "recrutată" o "pepinieră de cadre". Tine­rii de până în 35 de ani puteau fi propuşi candidaţi la "Ştefan Gheor­ghiu". Propu­ne­rea era condiţionată de calitatea de mem­bru de partid şi profesia "muncitor". Învăţătorii, vân­ză­torii ori asistentele medicale nu se mai încadrau în "ce­rin­ţe". Secţiile judeţene de cadre verificau apoi minuţios "pu­ritatea" dosarului candidatului înainte de a fi trimis la examen.

Pentru secţiile de cultură-în­vă­ţământ ale cotidianelor şi revistelor culturale se mai făceau "derogări", angajându-se membri de partid cu studii universitare obişnuite. După angajare aceştia erau, obligatoriu, trimişi la cursurile postuniversitare de la "Ştefan Gheorghiu".

Şansele lor de promovare în ie­rarhia redacţională erau însă nule. În 1989, pentru promovarea în func­ţia de  redactor-şef era obligatoriu să fi fost "muncitor la bază".

Cu cărţile pe foc

În 1989, înaltei şcoli de partid nu i se mai zicea "Ştefan Gheorghiu" (probabil pe motiv de "cult al personalităţii"), ci simplu, Academia de studii social-politice. Despre instituţia din zona Cotroceni, al cărei punct de reper era pentru provinciali "la Leu", se spunea că este cel mai utilat şi modern sediu de în­vă­ţământ superior din ţară. Punc­tele de maxim interes erau biblioteca şi sălile de lectură.

Nu întâmplător, căci aici "se dădea linia" pentru conţinuturile şi interpretările din ştiinţele socio-umane predate în universităţile din Ro­mâ­nia. Cărţi inexistente ori la "fondul secret" în celelalte biblioteci, erau aici de "uz intern". Vizite şi delegaţii de universitari şi cercetători străini erau afluite spre "Ştefan Gheor­ghiu". Să se vadă şi înţeleagă că studenţii români aveau "toate con­di­ţiile". Inclusiv cazări şi cantine unde, ca nicăieri în vreun campus din ţară, stăteau doi într-o cameră şi erau două variante la meniul cantinei.

De "moştenitori" n-a dus lipsă ba­za materială a fostului "Ştefan Gheor­ghiu". S-au înghesuit ime­diat întreprinzătorii învăţământului superior şi cercetării în ştiinţele socio-umane. Şi ca să-şi dovedească pe loc anti-comunismul au dat foc la lozinci, portrete, omagii, cursuri şi cărţi.

Astfel că la ora aceasta în fosta bi­bliotecă a "Ştefan Gheorghiului" nu mai există decât un singur curs. Un caiet documentar de Tehnica scrisului editat în 1987 de Catedra de teoria şi practica presei a Facultăţii de Ziaristică.

Nici un Ceauşescu

Cursul n-a fost tipărit, ci xerocopiat. Aşa cum erau în anii '80 majoritatea cursurilor de la facultăţile de filosofie şi istorie. Aprobările pentru tipar ar fi suscitat multe discuţii (şi "răspunderi"!) astfel că profesorii le puneau în circuit cu girul autorităţii locale de partid. Iar studenţii şi le cumpărau de la "chioşcul" de profil din incintă. Coperta din carton alb nu avea nici o grafică. În cazul ca­ietului-documentar de Tehnica scri­sului nici măcar autor. Ori vreun cuvânt introductiv.

Lipseşte, cu desăvârşire, chiar numele de Ceauşescu! Probabil că era singurul volum "politic" din România lui '89 unde secretarul general al partidului nu a fost pomenit.

Pe pagina de gardă are ur­mă­toa­rea menţiune: "Destinat stu­den­ţi­lor de la secţia ziaristică a Institutului pentru Pregătirea Cadrelor în Problemele Conducerii Social-Politice, caietul documentar «Teh­ni­ca scrisului» cuprinde texte se­lec­tate şi traduse în cadrul sectorului de informare şi documentare ştiinţifică. Documentarul repre­zin­tă un suport didactic în asimilarea unor reguli şi tehnici elementare privind forma şi conţinutul unor texte cu valoare comunicaţională, fiind astfel util tuturor celor care, prin profilul activităţii lor, elabo­rează asemenea texte".

Reproducem în cele ce urmează, într-un serial, caietul-documentar din care învăţau studenţii la jurna­listică tehnica scrisului. Cu men­ţiu­nea că autorii textelor selectate sunt somităţi ale momentului în comunicare şi observaţia că, întocmai ca la celebra şcoală de literatură din anii '50, din facultatea de jurnalistică au ieşit tot atâţia gazetari buni câţi tineri talentaţi au intrat. Ca şi acum.