Întâlnire de taină între Gorbaciov şi reprezentanţii Noii Ordini Mondiale

În ziua de 17 ianuarie 1989, soseau discret la Moscova trei personaje politice de primă mărime: fostul secretar de stat american Henry Kissinger, fostul preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing şi fostul premier nipon Yasuhiro Nakasone.

Cei trei veneau să discute cu Mihail Gorbaciov în numele Comisiei Trilaterale, una dintre cele mai influente (şi controversate) organizaţii globaliste. Detaliile acestei întâlniri, multă vreme secrete, au generat nume­roase teze conspiraţioniste. Celebrul disident sovietic Vladimir Bukovski, care a avut acces la documente secrete din arhivele Kremli­nului încă din 1992, crede că a găsit aici dovada unui vast complot vizând instaurarea unei Noi Ordini Mondiale.

Nu există (cel puţin nu în spaţiul public) vreo stenogramă a discuţiilor purtate, în ianuarie 1989, între Mihail Gorbaciov şi delegaţia Trilateralei. Există însă raportul li­derului sovietic, prezentat în faţa Biroului Politic al PCUS la doar patru zile de la această întrevedere.

Înfiinţată în 1973, Comisia Trila­terală este o organizaţie nonguvernamentală care reuneşte cei mai de seamă reprezentanţi ai elitelor politice şi economice din America de Nord, Europa şi Japonia.

Potrivit lui Gorbaciov, oaspeţii săi "voiau să ştie, în primul rând, cum se va integra Uniunea Sovietică în economia mondială". Această integrare avea să fie "extrem de dificilă" atât pentru URSS, cât şi pentru
Occident şi trebuia pregătită din vreme, a avertizat Valery Giscard d’Estaing.

O altă remarcă a fostului preşe­dinte francez a inflamat, mai târziu, imaginaţia conspiraţio­niştilor: "În 10-20 de ani, va exista o federaţie de state numită Europa". Această premoniţie i s-a părut foarte suspectă lui Vladimir Bukovski. Fostul disi­dent a avut probabil acces şi la alte do­cumente, pentru că el oferă o re­la­tare mai amplă cu privire la intervenţia lui Giscard d’Estaing decât cea furnizată de stenograma şedin­ţei Biroului Politic de la 21 ianuarie 1989. Potrivit lui Bukovski, cuvintele lui d’Estaing ar fi fost: "Domnule preşedinte, nu vă pot spune exact când se va întâmpla, probabil în 15 ani, dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru asta. Trebuie să lucraţi cu noi şi cu liderii europeni (să stabiliţi) cum veţi reacţiona, cum le veţi permite celorlalte state est-europene să interac­ţio­neze cu ea (cu Europa unită – n.r.) sau cum să deveniţi o parte a ei; trebuie să fiţi pregătiţi".

Vladimir Bukosvki subliniază: "Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care Tratatul de la Maastricht nu exista nici măcar în proiect. Cum naiba ştia Giscard d’Estaing ce se va întâmpla peste 15 ani? Şi, surpriză, surpriză, cum de a devenit tocmai el autorul Constitu­ţiei Europene, în 2002?" ("The Brussels Journal", 27.02.2006).

Evident, ceea ce unii privesc drept dovada unei conspiraţii globaliste, alţii consideră doar proba unui spi­rit vizionar. Dar, chiar citită într-o cheie mult mai puţin senzaţiona­listă, întrevederea dintre Mihail Gorbaciov şi delegaţia Trilateralei rămâne extrem de interesantă.

Unitate socialistă în diversitate europeană
"Cum veţi reacţiona dacă Europa de Est doreşte să se alăture Comunităţii Europene?", l-a întrebat Henry Kissinger pe Gorbaciov. Relatând episodul în faţa Biroului Politic, liderul sovietic comenta patru zile mai târziu: "Întrebarea nu a fost întâmplătoare. Ei ştiu că prietenii noştri le bat deja la uşă. Şi noi ar trebui să fim, la rândul nostru, atenţi la ce procese – economice şi politice – se petrec acum acolo şi spre ce alunecă".

Explicaţiile oferite de Gorbaciov sunt extrem de grăitoare pentru vi­ziunea liderului de la Kremlin cu privire la transformările din blocul sovietic:
"Ce se întâmplă, de exemplu, în Ungaria? Acolo a apărut un partid de opoziţie, condus de (Miklos) Nemeth. Ungaria se află în pragul unei alegeri importante. Desigur, va fi diferită. Şi cred că fiecare ţară trebuie să aibă, şi are, propriul ei chip. Vom continua să fim prieteni, fiindcă baza socialistă va fi păstrată în toate (aceste ţări). Căile dez­voltării noastre vor fi foarte diferite, dar ne vom păstra numitorul comun. Avem nevoie de un meca­nism care să asigure înţelegerea mutuală şi interacţiu­nile reciproce. Se vor ridica multe întrebări de natură politică, economică şi militară."

Paradoxal, Gorbaciov credea că, oferind o libertate fără precedent sateliţilor sovietici din Europa de Est, va reuşi să păstreze aceste ţări în sfera de influenţă a Moscovei: "Fiindcă noi nu le putem oferi mai mult decât le dăm deja. Şi ele au nevoie de tehnologii noi. Dacă nu vor rezolva această problemă, se va produce o ruptură şi vor fugi de noi".

Mihail Gorbaciov era ferm convins că raporturile dintre URSS şi celelalte state ale Pactului de la Varşovia nu mai puteau funcţiona la fel ca în trecut. Schimbarea era inevitabilă, chiar dacă semnalele lansate de Kremlin erau încă privite cu neîncredere. Neîncredere de care Gorbaciov era perfect conştient: "Popoarele acestor ţări se vor întreba: ce va face PCUS? Ce fel de lesă va folosi pentru a ne ţine înăuntru? Ele pur şi simplu nu ştiu că, dacă s-ar opinti mai tare, această lesă s-ar rupe".

Mesajul lui Kissinger şi scrisoarea lui Bush
Mihail Gorbaciov le-a mai spus membrilor Biroului Politic că a avut impresia că Henry Kissinger i-a bătut apropouri cu privire la posibi­litatea unui nou pact SUA-URSS în Europa: "A sugerat că Japonia, Germania, Spania şi Coreea de Sud sunt în ascensiune, aşa că să facem noi o înţelegere ca «europenii să nu-şi ia nasul la purtare»".

Liderul sovietic s-a arătat prudent faţă de propunerea fostului secretar de stat american: "Ar trebui să ne ocupăm şi de aceste chestiuni, dar astfel încât să nu se afle, fiindcă în Europa se tem cel mai tare de ceea ce cred ei că înseamnă summit-ul de la Reykjavik. Aşa cum vă amintiţi, în Reykjavik ei au văzut semnele unei conspiraţii între URSS şi SUA îndreptată asupra Europei".

Înţelesese, oare, corect Gorbaciov mesajul lui Kissinger? Sau "citise printre rânduri" mai mult decât intenţionase să spună interlocutorul său american? În numele cui vorbea fostul secretar de stat
atunci când lansa propuneri atât de îndrăzneţe? În SUA, Administraţia Reagan îşi trăia ultimele ore. Preşedintele ales George H.W. Bush se pregătea să-şi preia, oficial, mandatul. Ceremonia de depunere a jurământului era programată pentru 20 ianuarie.

Henry Kissinger îi adusese lui Gorbaciov o scrisoare personală din partea lui Bush. Aceasta nu conţinea însă decât un apel la răbdare. Noul preşedinte american explica, la 17 ianuarie 1989, că are nevoie de timp "pentru a analiza întreaga problematică a relaţiilor bilaterale" şi pentru a formula o poziţie proprie.

"Nu este vorba să încetinim sau să inversăm procesul pozitiv care a marcat ultimii doi ani", îl asigura George H.W. Bush pe Mihail Gorbaciov. Totuşi, noul locatar de la Casa Albă nu era dispus să se lase zorit de iniţiativele Moscovei. Imediat după instalare, preşedintele Bush avea să ceară CIA o evaluare detaliată a situaţiei din URSS. Avea, de asemenea, să renunţe la serviciile lui Kissinger ca emisar secret pe lângă Kremlin.