Încă un inamic pentru Ceauşescu: belgienii acuzau dispariţia satelor româneşti

În anii '70 a fost mediatizat, lăudat şi decorat ca nimeni altul în politica internaţională. Apoi, în ultima parte a deceniului IX, Nicolae Ceauşescu s-a transformat în ina­micul numărul 1 pe motiv că nu respecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Aceleaşi state şi organizaţii care îi cultivaseră imaginea timp îndelungat l-au acuzat, prin­tre altele, şi de distrugerea satelor româneşti. Sistematizare, cum i se spune oficial în România. L-au "renegat" şi autorităţile belgiene.

La Bruxelles s-a declanşat, în 1988, Operations Villages Roumaines (OVR, Operaţiunea Satele Româ­neşti), prin care comune occidentale "adoptau" localităţi din mediul rural din ţara "Geniului din Carpaţi". Câţiva intelectuali belgieni, de stânga, s-au delimitat însă de puzderia de intelectuali care au condamnat, pe diverse căi, mai dur sau cu jumătate de gură, regimul Ceauşescu. Michel Mommerency (ziarist la Solidaire, oficiosul Partidului Muncii din Belgia) şi Gerard de Selys (jurnalist la Radiotelevi­ziunea Belgiană Francofonă - RTBF) şi-a amintit pentru Jurnalul Naţional de atmosfera anticomunistă care cuprinsese societatea civilă din ţara lor.   


ROMÂNIA, ŢARA SATELOR DISTRUSE ŞI A FOAMETEI
În spaţiul public belgian, România a pătruns puternic mai ales în 1989. Cu o imagine negativă. Distrugerea satelor şi foametea generalizată erau doar câteva dintre ştirile care circulau pe seama regimului de la Bucureş­ti. "O dată cu lansarea campaniei OVR, atitudinea faţă de România a devenit subiect de dezbatere politică în Belgia, spune Michel Mommerency. OVR a adresat tuturor municipalităţilor invitaţia de a patrona/a se împrieteni cu un sat românesc pentru a-l salva de la distrugere. Numeroşi democraţi şi progresişti din comune, din şcoli, din asociaţii au participat la campanie, în ideea de a fi părtaşi la o acţiune pozitivă în favoarea drepturilor omului. Opinia publică era convinsă că în România mii de sate vor fi rase de buldozerele lui Ceauşescu şi că ţara era aproape sub dominaţia foametei."

Despre intenţiile autorităţilor de la Bucureşti în legătură cu anumite zone rurale, ziaristul belgian a aflat de la faţa locului, cu prilejul unei întâlniri a militanţilor pentru pace. "Am avut posibilitatea de a discuta despre ceea ce se numea «sistematizare», îşi aminteşte Mommerency. Proiectul românesc ni se părea destul de raţional: cum să opreşti exodul populaţiei rurale - mai ales pe cel al tine­rilor - spre marile oraşe şi cum să dezvolţi ţara în mod echilibrat? Din această perspectivă nu trebuiau oare dezvoltate infrastructuri moderne, un anumit număr de comune prio­ritare pentru a le transforma în oraşe medii cu scopul de a păstra populaţia? Nu este surprinzător ca, un astfel de plan, la nivel de ţară, să implice şi erori, lipsă de concertare a populaţiei locale, ori chiar excese. De altfel, nu este ţară în lume în care să se întreprindă lucrări de modernizare - fie că este vorba despre oraşe, fie despre sate - fără ca acestea să nu suscite proteste şi opoziţie la nivel local. Era deci nevoie pentru asta să pui pe picioare o campanie internaţională «împotriva comunismului românesc» şi a «dictatorului Nicolae Ceauşescu»? În mod manifest, în spatele acestei bună­voin­ţe a democraţilor şi a progresiştilor care se gândeau să salveze satele se afla un obiectiv european şi american de a destabiliza profund România printr-o campanie de masă, bazată pe o dezinformare flagrantă şi duş­mă­noa­să."

Iar consecinţa acestor dez­vă­lui­ri a fost afluxul neobişnuit de ajutoare trimise în România, inclusiv din Bel­gia, după revoluţie. "Multe dintre aceste persoane care au vizitat Ro­mâ­nia pentru a distribui aici provizii şi îmbrăcăminte s-au întors ui­mite, zice belgianul. În ciuda mă­surilor de austeritate din anii precedenţi, oamenii nu mureau de foame. E adevărat, se găseau foarte puţine produse de import precum cafea, cacao, banane sau ciocolată. Puţină carne, de asemenea. Multe produse erau raţionalizate. Dar se găseau pro­du­sele alimentare de bază la în­demâna tuturor. O delegaţie chiar scria: «Credem că principala dorinţă a românilor este să se realizeze o în­fră­ţire culturală». Dar majoritatea belgienilor era categoric convinsă de contrariu!"
DEZASTRUL ROŞU
Contribuise din plin şi Josy Dubié, realizatorul documentarului "Rou­manie, le désastre rouge" ("România, dezastrul roşu"), difuzat în acei ani în Occident. "Acest linşaj mediatic, susţinut de Dubie (acum senator), a creat o veritabilă isterie anti­comunistă în Belgia francofonă, crede şi Gerard de Selys. Domnul Jean-Pierre Jacqmain, atunci jurnalist (acum director al informaţiilor) la RTBF, a lansat OVR în 1989. Împreună cu colega lui Francoise Wallemacq, a în­fiinţat o asociaţie finanţată cu bani ame­ricani care, susţinută de mass-me­dia, avea drept scop să aducă ajutoare (îmbrăcăminte, alimente, me­dicamente) locuitorilor satelor care sub Ceauşescu urmau să fie distruse."

Cine erau însă cei mai mediatizaţi disidenţi români în Belgia? "Opo­zan­ţii cei mai cunoscuţi erau E. Ionesco, Paul Goma, două figuri ale «Ligii Drepturilor Omului» şi Doina Cornea, spune Mommerency. Presa belgiană a făcut multe eforturi pentru a crea simpatie pentru Doina Cornea (cine ar fi putut fi împotriva unei bătrâne doam­ne persecutate?), dar, dincolo de sen­timente, populaţia belgiană nu cu­noş­­tea programul politic al disi­den­ţilor, nici consecinţele căderii socia­lismului."

Nu numai societatea civilă a denunţat regimul Ceauşescu. Şi oficialităţile belgiene se distanţaseră de liderul născut în Scorniceşti. "Guvernul belgian urma, în această privinţă, meandrele politicii europene şi ame­ricane, crede ziaristul de la Solidaire. În 1982, Regele Baudouin îl primise pe Ceauşescu cu mare pompă, iar viceprim-ministrul liberal, Willy De Clercq, elogiase «politica pacifistă a lui Ceau­şescu». «În ciuda ideologiei so­cia­liste a Partidului Comunist Ro­mân», spunea el, «ţara duce, în practică, o politică ce exprimă adevăratele aspiraţii ale acestei naţiuni!»

Astfel de declaraţii şi de acţiuni erau la ordinea zilei  în acea perioadă: Mitterand se pronunţase în acelaşi mod în 1979, în calitate de prim-secretar al Partidului Socialist Francez, iar Regina Elisabeta a Angliei îl decorase pe Ceauşescu cu o medalie regală... pe care i-a retras-o în 1989! În anii 70-80 Occidentul, ca şi Belgia, dădea dovadă de o anumită bunăvoinţă faţă de Ceauşescu. Europa şi Statele Unite se gândeau că îl pot folosi pe condu­cătorul român ca pe o breşă în câmpul socialist graţie poziţiei sale independente în raport cu Uniunea Sovietică. Dar o dată cu accederea la putere a lui Gorbaciov şi cu dezmembrarea sistematică a bazelor socialismului întreprinsă de acesta, Ceauşescu a refuzat să dea curs politicii de capi­tulare gorbacioviană şi şi-a reafirmat anumite principii antiimperialiste. Ceea ce contracara presiunea cres­cândă a multi­na­ţionalelor occidentale spre Europa de Est."

"Arma" Vestului împotriva lui Ceauşescu, mai crede Mommerency, ar fi fost lupta pentru drepturile omului: "Faptul că România îşi achitase datoriile limita posibilităţile Occidentului de a exercita presiuni econo­mice. Atunci, în­cepând cu anul 1988, s-a făcut re­curs la problema «drepturilor omului». În afară de destabilizarea politică - de tipul OVR - Comunitatea Europeană şi Statele Unite au adoptat, de asemenea, sancţiuni economice.
În campania anticeauşistă s-au implicat până şi partidele socialiste. Singur, Partidul Muncii din Belgia (Parti du Travail de Belgique) apăra, fără prea mare succes, realizările "societăţii multilateral dezvoltate".   


CADOUL LUI CEAUŞESCU
Michel Mommerency crede că regimul comunist a fost subminat din exterior. "Şi dacă în anii '80, perioada dificilă, Occidentul nu ar fi boicotat România, dezvoltarea ar fi fost şi mai importantă, susţine belgianul. Astăzi, transfugi ai vechiului aparat de stat, foşti bogătaşi care au revenit în ţară sau reprezentanţi de multi­na­ţionale supun toată ţara voinţei ba­nului şi capitalismului. În momentul schimbării, România îşi plătise toate datoriile şi Ceauşescu lăsase un «cadou paradoxal»: o situaţie perfect sănătoasă la exterior şi un excedent de 3 milioane de dolari şi o frumoasă disponibilitate de împrumut din străinătate.

În afară de gentileţe, cultură, înalt nivel de educaţie al oamenilor pe care i-am întâlnit, am fost frapat de dezvoltarea economică a ţării. Cel care studiază obiectiv istoria ţării nu poate să nege că, per ansamblu, puterea comunistă a realizat lucruri importante. Înainte de al doilea război mondial, România era o ţară semifeudală, condusă de un regim dictatorial şi corupt. Majoritatea po­pulaţiei  (80% erau ţărani) trăia într-o mare sărăcie. Între nivelul de viaţă al acestei majorităţi şi nobilime şi elita industrială şi intelectuală a «micului Paris» era o prăpastie. Un enorm progres realizat în 45 de ani, cu pro­grese importante la nivelul locui­n­ţelor, al locurilor de muncă, al sectorului sănătăţii, al învăţământului."

Citește pe Antena3.ro

Șefa partidului lui Călin Georgescu, reacție violentă în fața jurnaliștilor, în prima zi în Parlament