Istoria pentru prostime

Despre relaţiile lui Nicolae Ceauşescu cu politicienii şi afaceriştii americani existau puţine informaţii înainte de 1989. Cele mai multe aveau ca sursă mărturisirile ge­eralului-fugar de Securitate Ion-Mihai Pacepa, care, după "trădare", şi-a scris memoriile, apărute în SUA sub titlul "Orizonturi roşii".

Cartea este o colecţie de povestiri presărate cu picanterii despre familia prezindenţială, care au fost luate de bune, fără vreo verificare minimală, de jurnaliştii de la Europa Liberă. Aceştia le-au citit la postul de radio de la München în episoade.

O astfel de istorie, scrisă pentru a satisface ura "maselor" faţă de cuplul dictatorial, relatează intenţia Elenei Ceauşescu de a-şi achiziţiona gratuit o haină de vizon. Menţionăm că selecţia materialului aparţine redacţiei.

"- Mi s-a spus că în America sunt cele mai bune haine de vizon din toată lumea. Nu-i aşa, dragă?

Am priceput unde vrea să bată. De fiecare dată când pregăteam vreuna din vizitele lui Ceauşescu peste hotare, Elena obişnuia să-mi ceară să fac astfel încât să primească nişte "cadouri drăguţe". Pentru Japonia cuvântul de ordine fusese "perle". Şi le-a primit, multe co­liere de perle foate scumpe. Negrul era pe atunci culoarea sa preferată. Toate acele şiraguri de perle negre au fost plătite de firme japoneze.

- Vreau câteva haine de vizon americane, a spus Elena cu o voce autoritară. Haine lungi şi cape. Ai o armată întreagă de oameni pe acolo, dragă, care nu fac altceva decât să meargă de la o recepţie diplomatică la alta.

Acum hai să-i punem la treabă. Sunt sigură că doamna Peanut n-are nici cea mai vagă noţiune despre ce poţi face cu o blană de vizon. Nu mă pot aştepta să primesc altceva de la ea decât un coş cu arahide, nu-i aşa, dragă?

Elena a întrebat, sperând evident că o voi contrazice.

- După cum ştiu, Jimmy Carter vrea să vă dea cartea lui, Why Not the Best?, şi un volum-satelit de foto­grafii reprezentând România, a fost replica mea modestă.

- E aşa cum ţi-am spus, dragă. Ţăranii încearcă să pretindă că-s in­telectuali. Care-i cea mai mare companie particulară pe care o vom vizita acolo?

- Texas Instruments. Dar ştiu că Tovarăşul are nişte gânduri speciale cu privire la vizita de acolo.

- N-ar trebui să fie nici o legătură între faptul că Tovarăşul primeşte ce n-are şi faptul că eu primesc ce n-am, dacă "instrumentul" tău e destul de mare. (...)

 

- Nu-ţi plac hainele de vizon? Şi, fără să mai aştepte vreun răspuns, a continuat: Hai să spunem lucrurilor pe nume. Azi, România e mai bine cunoscută în Occident decât Turnul Eiffel şi mai respectată decât regina Angliei. Şi toate acestea datorită Tovarăşului şi mie. Oriunde mergem, gazdele noastre încearcă să ne ofere o primire cu toate onorurile, dar, dacă noi nu-i învăţăm, ei nu ştiu cum să facă. Îţi aduci aminte de germani? A fost suficient să le strecori cuvântul "maşini" ca aluzie şi toţi ne-au dat maşini. Câte am primit? (...)

- Şi ce, mi-a întrerupt Elena din nou reveriile. Nu uita de expoziţiile mele de bijuterii. Vreau una la Blair House, dar şi una la Waldorf Astoria. New Yorkul a fost întotdeauna mai bun pentru bijuterii.

- Nu voi uita.

În timpul vizitelor peste hotare ale Elenei, staţiile DIE trebuiau de obicei să convingă faimoasele case de bijuterii să-şi expună cele mai frumoase colecţii pentru ea. Nu era o sarcină dificilă totuşi: Elena cumpăra de obicei cantităţi incredibile, toate plătite de DIE.

- Se pare c-o să avem o vizită fructuoasă în America, Pacepa.

- Voi face totul, tovarăşa Elena.

- Ce drăguţ eşti!

Într-un articol pentru The New York Times New Service din 12 septembrie 1978, David Binder scria: "Pacepa fu­sese consilierul de securitate personal al lui Ceauşescu şi-l ajutase să-şi pregătească vizita oficială de stat în SUA din primăvara trecută.

Ofi­ci­alităţile americane şi-au amin­tit că partea română a făcut nu­meroase «cereri imposibile». Una dintre ele a fost că, atunci când preşedintele şi soţia sa, Elena, vi­zi­tează sediul Texas Instruments din Dallas, românii "se aşteaptă" ca din partea companiei să i se facă o haină de blană cadou doamnei Ceau­şes­cu."

Ion Mihai Pacepa, Orizonturi roşii, Bucureşti, Editura Venus, 1992, p. 65-68