La Muzeul Naţional de Istorie a României, în colecţia de cadouri primite de familia Ceauşescu din partea ţărilor prietene descoperim, cu ceva surprindere, un urs din pluş care priveşte cu ochi goi de sticlă restul obiectelor primite de "primul cuplu al ţării" înainte de 1989.
Jucăria, oferită de RDG, pare a fi în contrast cu sobrietatea şi maturitatea de care dădeau dovadă "Tovarăşul" şi "Tovarăşa", ursul din pluş umplut cu paie şi decorat cu o fundă roşie ducând cu gândul mai degrabă la jocurile copilăriei.
Ursul nu este însoţit de nici o dată care să indice în cadrul cărei vizite oficiale a fost dăruit sau poate cu ce altă ocazie, astfel că nu putem aproxima acest moment. Cert este că familia Ceauşescu şi-a îmbogăţit colecţia cu acest dar în cei 18 ani de prietenie care s-au împlinit în 1989 de la semnarea Tratatului de colaborare şi asistenţă mutuală între România şi RDG.
Actul a fost parafat în anul 1971, în timpul vizitei unei delegaţii de partid şi guvernamentale din RDG, condusă de Erich Honecker şi Willi Stoph. Honecker şi Ceauşescu construiseră o relaţie de prietenie destul de solidă, poate şi pentru că aveau destule lucruri în comun, aşa cum ar fi, de exemplu, vânătoarea de urşi.
În ciuda acestei prietenii, Nicolae Ceauşescu nu a fost deloc îngrijorat în anul 1989, când Honecker a demisionat după căderea zidului Berlinului, şi nu a luat în considerare dezavantajele propriei poziţii printre ultimii lideri comunişti în Europa de Est.
Citește pe Antena3.ro