25 noiembrie, Cehoslovacia
La 25 noiembrie, sâmbătă, un milion de oameni sunt în stradă la Bratislava, Brno, Plzen etc. la Praga sunt în plus 500.000 care cer demisia lui Husak. Televizunea transmite un interviu cu Vaclav Havel, care vorbeşte despre alegeri libere. Duminică 26, încep negocieri. Delegaţia Forumului Civic este condusă de Havel. De partea cealaltă, Adamec. După-amiază, vor vorbi amândoi la miting. Adamec anunţă eliberarea tuturor deţinuţilor politici. Discursul lui nu convinge însă, pentru că vorbeşte despre disciplină, socialism etc. E fluierat de mulţime.
Luni, greva generală de două oare, cerută de Forumul Civic, este un mare succes. Regimul speră că greva nu va avea loc şi muncitorii nu îi vor urma pe intelectuali. Este ultima şansă pentru regim. Dar muncitorii, circa 3 milioane, urmează apelul opoziţiei. "Răspunsul muncitorilor - deşi scurt cum a fost - a înlăturat ultimul sprijin de sub regimul comunist ce se scufunda şi ai cărui lideri se consolau că, oricât de mare ar fi insatisfacţia din rândul tinerilor şi al intelectualilor, masa de oameni ai muncii va rămâne încă, dacă nu loială, cel puţin pasivă. Răspunsul muncitorilor la grevă a trezit regimul la realitate. Principalele două tendinţe, deseori opuse, din politica cehoslovacă - «liberalismul» intelectual şi «socialismul» muncitoresc - s-au unit în dezgustul lor faţă de regimul ce conducea de 20 de ani. La fel de important, demonstraţiile din Slovacia, cele două naţiuni ale Cehoslovaciei erau adesea în dezacord una faţă de cealaltă, se uniseră în opoziţie. (...) Lucrul important deocamdată era că ei produseseră colapsul sistemului comunist din Cehsolovacia.
200.000 de manifestanţi se adună în după-amiaza grevei generale, luni 27 noiembrie, în Piaţa Sf. Venceslas. Forumul Civic anunţă încetarea demonstraţiilor pe timpul negocierilor. Adamec anunţă că acceptă cererile opoziţiei. "Opoziţia a prezentat trei cerinţe cruciale: revizuirea Constituţiei în vigoare prin înlăturarea clauzei ce postula «rolul conducător» al Partidului Comunist; abolirea Frontului Naţional ca obstacol în calea formării libere de noi partide şi mişcări politice; renunţarea la marxism-leninism ca singura ideologie de stat permisă. Sub presiunea crescândă a publicului şi în mod clar abandonaţi de sovietici, conducerea Jaskes a decis să se retragă." În câteva zile, guvernul - tot cel vechi - a prezentat propunerea relevantă Parlamentului - tot cel vechi - şi a fost aprobată la 29 noiembrie. Această zi a marcat, cred, sfârşitul vechiului regim.
Un guvern de coaliţie trebuie să se formeze până la 3 decembrie. A doua zi, 30 noiembrie, este acceptată organizarea de alegeri libere. La televiziune apare, în aceeaşi seară, Zdenek Mlynar, venit la Praga la invitaţia noului şef al partidului, Karel Urbanek. Gorbaciov, prieten cu Mlynar, l-ar fi vrut şef al partidului sau preşedinte. Mlynar sprijină perestroika, o compară cu politica lui Dubcek din 1968. "El pledează (...) pentru un comunism reformat numit «socialism cu faţă umană», pe scurt, o ideea ale cărei vremuri s-au dus. Mlynar apare ca un om al trecutului. Din 1968 se scurseseră 21 de ani. Cehoslovacia era o altă ţară. Spiritul ei era reprezentat de Havel, Dienstbier, Benda şi ceilalţi. Cei care în 1968 îşi pierduseră iluzile. Nostalgicii comunismului tolerant, ca Dubcek şi Mlynar, numai aveau sprijinul mulţimilor din Piaţa Sf. Vanceslas, chiar dacă Dubcek, de exemplu, fusese întâmpinat cu entuziasm. Mulţimea dorea, mai mult ca orice, democraţie şi integrarea ţării în Occidentul căruia îi aparţinea prin toate rădăcinile ei istorice.
Gustav Husak, preşedintele cehoslovac instalat de Brejnev, mai încearcă o manevră. Lista noului guvern anunţată la 3 decembrie de Ladislav Adamec este o dezamăgire. Din 20 de miniştri, 15 sunt comunişti. A doua zi, sute de mii de oameni ies în stradă. Lista noului "guvern de coaliţie" este respinsă. Nimeni nu doreşte alt fel de regim comunist. Vrea pur şi simplu democraţie. Populaţia se simte înşelată în aşteptările ei. Forumul ameninţă cu greva generală. Sloganul zilei este: "Afară cu comuniştii!" sau "Fără comunişti!". Luni, câteva sute de mii de persoane se adună iar în pieţele Pragăi, dând proba forţei şi hotărârii de a nu accepta guvernul propus. Urbanek şi Adamec sunt la Moscova. Între 4 şi 6 decembrie se desfăşoară următorul act al dramei. Liderii Tratatului de la Varşovia se întrunesc pentru a asculta expunera lui Mihail Gorbaciov despre summit-ul de la Malta. Se votează o rezoluţie care condamnă invazia din august 1968. Cu acest document, orice fel de legitimitate a regimului Husak a dispărut. Întors acasă în 7 decembrie, Ladislav Adamec îşi dă demisia. În aceeaşi zi, Milos Jakes şi Miroslav Stepan sunt excluşi din PCCS. Marian Calfa, adjunctul lui Adamec, este însărcinat de Gustav Husak cu formarea noului guvern.
A fost penultimul lui act ca preşedinte. Ultimul a fost demisia, oferită două zile mai târziu. Husak a fost adevăratul simobol al "normalizării" care a urmat invaziei din 1968.
Stelian Tănase, Din volumul Istoria căderii regimurilor comuniste, Bucureşti, Humanitas, 2009, p.251-253
Citește pe Antena3.ro