x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special La Praga, muncitorii nu mai ofereau sprijin regimului comunist

La Praga, muncitorii nu mai ofereau sprijin regimului comunist

25 Noi 2009   •   00:00



25 noiembrie, Cehoslovacia
La 25 noiembrie, sâmbătă, un milion de oameni sunt în stradă la Bratislava, Brno, Plzen etc. la Praga sunt în plus 500.000 care cer demisia lui Husak. Televizunea transmite un interviu cu Vaclav Havel, care vorbeşte despre alegeri libere. Duminică 26, încep negocieri. Delegaţia Forumului Civic este condusă de Havel. De partea cealaltă, Ada­mec. După-amiază, vor vorbi amândoi la miting. Adamec anunţă eliberarea tuturor deţi­nuţilor politici. Discursul lui nu convinge însă, pentru că vorbeşte despre disciplină, socialism etc. E fluierat de mulţime.

Luni, greva generală de două oare, cerută de Forumul Civic, este un mare succes. Regimul speră că greva nu va avea loc şi muncitorii nu îi vor urma pe in­telectuali. Este ultima şansă pentru regim.  Dar muncitorii, circa 3 milioane, urmează apelul opoziţiei. "Răspunsul muncitorilor - deşi scurt cum a fost - a înlăturat ultimul sprijin de sub regimul comunist ce se scufunda şi ai cărui lideri se consolau că, oricât de mare ar fi insatisfacţia din rândul tinerilor şi al intelectualilor, masa de oameni ai muncii va rămâne încă, dacă nu loială, cel puţin pasivă. Răspunsul muncitorilor la grevă a trezit regimul la realitate. Principalele două tendinţe, deseori opuse, din politica cehoslovacă - «liberalismul» intelectual şi «socialismul» muncitoresc - s-au unit în dezgustul lor faţă de regimul ce conducea de 20 de ani. La fel de important, demonstraţiile din Slovacia, cele două naţiuni ale Cehoslovaciei erau adesea în dezacord una faţă de cealaltă, se uniseră în opoziţie. (...) Lucrul important deocamdată era că ei produseseră colapsul sistemului comunist din Cehsolovacia.

200.000 de manifestanţi se adună în după-amiaza grevei ge­ne­rale, luni 27 noiembrie, în Piaţa Sf. Venceslas. Forumul Civic anun­­ţă încetarea demonstra­ţiilor pe timpul negocierilor. Ada­mec anunţă că acceptă ce­rerile opo­zi­ţiei. "Opoziţia a pre­zentat trei ce­rinţe cruciale: revizuirea Constituţiei în vigoare prin înlă­turarea clauzei ce postula «rolul con­du­că­tor» al Partidului Comunist; abo­li­rea Frontului Naţional ca obstacol în calea formării li­bere de noi par­tide şi mişcări po­litice; re­nun­ţarea la marxism-le­ninism ca singura ideologie de stat permisă. Sub presiunea cres­cândă a publi­cului şi în mod clar abandonaţi de so­vietici, condu­cerea Jaskes a de­cis să se retragă." În câteva zile, gu­ver­nul - tot cel vechi - a prezentat propunerea re­levantă Parlamentului - tot cel ve­chi - şi a fost aprobată la 29 noiembrie. Această zi a mar­cat, cred, sfârşitul vechiului regim.

Un guvern de coaliţie trebuie să se formeze până la 3 decembrie. A doua zi, 30 noiembrie, este acceptată organizarea de alegeri libere. La televiziune apare, în aceeaşi seară, Zdenek Mlynar, venit la Praga la invitaţia noului şef al partidului, Karel Urbanek. Gorbaciov, prieten cu Mlynar, l-ar fi vrut şef al partidului sau preşedinte. Mlynar sprijină perestroika, o compară cu politica lui Dubcek din 1968. "El pledează (...) pentru un comunism reformat numit «socialism cu faţă uma­nă», pe scurt, o ideea ale cărei vremuri s-au dus. Mlynar apare ca un om al trecutului. Din 1968 se scurseseră 21 de ani. Cehoslovacia era o altă ţară. Spiritul ei era reprezentat de Havel, Dienstbier, Benda şi ceilalţi. Cei care în 1968 îşi pierduseră iluzile. Nostalgicii comunismului tolerant, ca Du­bcek şi Mlynar, numai aveau sprijinul mulţimilor din Piaţa Sf. Vanceslas, chiar dacă Dubcek, de exemplu, fusese întâmpinat cu entuziasm.  Mulţimea dorea, mai mult ca orice, democraţie şi integrarea ţării în Occidentul căruia îi aparţinea prin toate rădăcinile ei istorice.

Gustav Husak, preşedintele cehoslovac  instalat de Brejnev, mai încearcă o manevră. Lista noului guvern anunţată la 3 de­cembrie de Ladislav Adamec este o dezamăgire. Din 20 de mi­niş­tri, 15 sunt comunişti. A doua zi, sute de mii de oameni ies în stradă. Lista noului "gu­vern de coaliţie" este respinsă. Ni­meni nu doreşte alt fel de regim comunist. Vrea pur şi simplu de­mo­craţie. Populaţia se simte înşe­lată în aşteptările ei. Forumul ameninţă cu greva generală. Sloganul zilei este: "Afară cu comuniştii!" sau "Fără comunişti!". Luni, câteva sute de mii de persoane se adună iar în pieţele Pragăi, dând proba forţei şi ho­tărârii de a nu accepta guvernul propus. Urbanek şi Adamec sunt la Moscova. Între 4 şi 6 decembrie se desfăşoară ur­mă­torul act al dramei. Liderii Tra­tatului de la Varşovia se întrunesc pentru a asculta expunera lui Mihail Gorbaciov despre summit-ul de la Malta. Se votează o rezoluţie care condamnă invazia din august 1968. Cu acest document, orice fel de legitimitate a regimului Husak a dispărut. În­tors acasă în 7 decembrie, La­dislav Adamec îşi dă demisia. În aceeaşi zi, Milos Jakes şi Miroslav Stepan sunt excluşi din PCCS. Marian Calfa, adjunctul lui Ada­­mec, este însărcinat de Gustav Husak cu formarea noului gu­vern.
A fost penultimul lui act ca preşedinte. Ultimul a fost de­­misia, oferită două zile mai târ­ziu. Husak a fost adevăratul simobol al "normali­zării" care a ur­mat invaziei din 1968.
Stelian Tănase, Din volumul Istoria căderii regimurilor comuniste, Bucureşti, Humanitas, 2009, p.251-253

×
Subiecte în articol: special