Lăudărosul

Cum la mare preţ în (I) "epocă" se aflau bi­lanţurile triumfaliste şi raportările fictive, nici nu este de mirare dacă, treptat dar sigur, ţinta bancurilor politice au devenit tocmai manifestările de megalomanie, ifosele găunoase şi lăudăroşenia fără jenă şi fără oprelişti de bun simţ.

Cu atât mai abitir era luată în răspăr pretenţia unora  de a părea mai ceva decât erau şi de a se lăuda cu ceea ce nu au sau cu ce nu puteau face. Şi pe ce se putea miza dacă nu pe ifosita tembeală a celor care se dădeau măreţi" cu ceva ce lipsea românului de rând? Adică, niscai ceva de-ale gurii, lucruri pe cât de râvnite pe atât de greu de cumpărat, pentru care îţi trebuiau ba nişte ore îndelungate la cozi interminabile, ori ceva cunoştiinţe în "mediul de specialitate". Aşa s-a născut, pe atunci, vorba de duh: "Cine  nu are bătrâni - care să stea la coadă de cu seară! - să-şi cumpere!"

Prin vara lui 1989, hâtrul nostru coleg, Radu Georgescu, de la "Femeia", mi-a spus şi aceast banc de epocă:
"Pe stradă, în centrul Bucureştilor, la o oră de maximă aglomeraţie, un trecător cu pas mai mult decât şovăielnic, este cât-pe-aici să fie călcat de o maşină care venea în trombă. Spre norocul lui: la locul cu pricina, se afla un om mai sprinten care l-a smuls din faţa bolidului. După ce l-a lăsat câteva minute ca să îşi revină, salvatorul l-a luat la rost:
- Vezi ce era să păţeşti  dacă nu te uiţi pe unde calci?
Proaspătul scăpat cu viaţă nu mai conteneşte cu mulţumirile:
- Tovarăş dragă, îţi voi rămâne veşnic recunoscător, nu te voi uita în vecii-vecilor.
- Lasă astea, răspunde celălalt, bine că ai scăpat. De-acum să fii atent pe unde mergi.
- Nu se poate, nu te las până nu mă revanşez. Uite, ăsta e telefonul meu. Te rog să mă suni şi la miezul nopţii dacă ai nevoie de ceva. Sunt gestionarul unui magazin de carne şi am relaţii mari. Nu mă uit la ce dau dacă am să răsplătesc un om ca dumneata.
Trece o vreme, iar salvatorul de-atunci se trezeşte, într-o zi, că are nevoie musai de nişte carne. Îşi aduce aminte de mai vechea sa cu­noştinţă şi sună la numărul de telefon al prea in­fluen­tului vânzător la un magazin de carne. Îi răs­punde o femeie şi, după ce se recomandă, trece la subiect:
- Stimată tovarăsă, soţul dumneavoastră mi-a promis că mă poate ajuta cu nişte carne. Am şi eu nevoie de două kile de carne de porc şi de alte două de carne de vită..
- Carne, de unde atâta carne? - se miră vocea de la celălalt capăt al firului.
- Păi aşa mi-a spus el atunci când ne-am cunoscut, că este gestionar la un magazin de carne şi că, dacă o să am nevoie, pot să apelez la ajutorul său...
- Să fie el al dracului de beţiv şi de lăudăros! - tună vocea -, aşa face el de câte ori se îmbată: se  dă mare şi tare.
- ???
- Păi dumneata nu te-ai uitat la el cum arată? Are el faţă de gestionar la carne? De unde şi până unde? E şi el, acolo, un prăpădit de arhitect!