Printre calificativele utilizate de propaganda comunistă în argumentarea genialităţii lui Lenin au fost acelea de clarviziune în prezicerea viitorului, strateg şi tactician desăvârşit al revoluţiei proletare.
În realitatea rusească a anului 1917 însă, asemenea merite n-au fost probate. Cu câteva luni înainte de "marea victorie", într-un discurs ţinut la o întrunire a tineretului socialist, organizată la Zürich în ianuarie 1917, Lenin prezicea înfăptuirea revoluţiei într-un viitor îndepărtat. "Noi, bătrânii, nu vom trăi să vedem bătălia finală a revoluţiei ce se profilează la orizont" - estimase "vizionarul". În acele vremuri, Lenin şi tovarăşii săi jucaseră rolul cailor troieni azvârliţi de Germania peste hotarele Rusiei cu care se afla în război. Tactica aceasta şi scopul ei rămăseseră ca-n vremea anticului Homer - învingerea duşmanului prin infiltrarea şi distrugere dinăuntrul cetăţii sale. Pentru fiecare dintre inamicii lor - Franţa, Marea Britanie, Italia şi Rusia -, germanii concepuseră planuri care să sprijine o trădare din interior. Singur planul cu Lenin a avut succes. Fără ezitare, acesta acceptase după principiul că trebuie să cooperezi cu oricine împărtăşeşti anumite interese împotriva unui duşman comun.
Astfel că la 27 martie (9 aprilie, după calendarul nou) 1917, un tren în care se aflau 32 de emigranţi a părăsit Gara Zürich îndreptându-se spre Germania. Printre pasageri se aflau Lenin împreună cu soţia (Nadejda Krupskaia) şi iubita sa (Inessa Armand), Grigori Zinoviev cu soţia şi copilul, Karl Radek şi alţi viitori conducători bolşevici. Trenul a avut un regim special - prioritate maximă în deplasarea pe teritoriul german. La 30 martie/12 aprilie, ruşii au ajuns pe ţărmul Mării Baltice, unde s-au îmbarcat pe un vapor cu destinaţia Suedia.
La Stockholm, Radek s-a întâlnit cu Parvus pentru a stabili ajutorul german de care încă urmau să beneficieze. Alexandr Helphand (Parvus, pe numele de "revoluţionar de profesie") fusese acela care negociase cu serviciile secrete germane miza pe "cartea Lenin" pentru învingerea Rusiei ţariste. La 3/15 aprilie 1917, revoluţionarii au ajuns la Petrograd. În Gara Finlandia, Lenin era aşteptat de numeroşi simpatizanţi, sosirea lui coincizând cu încheierea conferinţei bolşevicilor din întreaga Rusie.
Peste puţină vreme, Lenin le-a citit acestora documentul cunoscut sub numele de "Tezele din aprilie". În el propunea ieşirea Rusiei din război, naţionalizarea, dizolvarea armatei şi înlocuirea ei cu miliţii populare, trecerea întregii puteri politice, economice şi administrative în mâinile sovietelor, crearea unei noi Internaţionale. Speriată de radicalismul programului, însăşi conducerea ziarului Pravda a refuzat să publice documentul. Când a fost obligată s-o facă, a însoţit textul de un editorial în care se disocia de opiniile autorului.
În manualele de istorie puse în circulaţie după instaurarea puterii comuniste s-a vorbit despre o singură revoluţie sovietică - cea din toamna lui 1917. În fapt, din cele două evenimente derulate în februarie şi octombrie (noiembrie) 1917 - după chiar criteriile ideologiei leniniste -, doar cel dintâi ar putea fi numit revoluţie. În februarie 1917, în Rusia au izbucnit spontan tulburările sociale care au condus la prăbuşirea regimului ţarist. Guvernul provizoriu, care preluase atunci puterea, s-a bucurat de recunoaştere imediată la scara naţională.
Din exilul său în Elveţia, Lenin aflase însă despre cele întâmplate dintr-un ziar la o săptămână de la declanşare. A putut fi prezent la faţa locului pe postul de cal troian al germanilor, aflaţi în război cu Rusia. Mulţimile nu l-au urmat fascinate de glasul său de profet, aşa cum au pretins "mărturiile" confecţionate în trecutul regim. Speriat de cursul lucrurilor, Lenin a fost nevoit să fugă în Finlanda. A revenit spre toamnă la Petrograd, când situaţia tulburată a Rusiei îi permitea să-şi ducă la capăt misiunea de cal troian pentru care Germania îi înlesnise întoarcerea: distrugerea Imperiului Ţarist.
Citește pe Antena3.ro