Lenuţa, clienta ofensată a iluzionistului Iosefini

Doar în "colegii" oameni de ştiinţă avea bănuitoarea Elena Ceauşescu oarecare încredere, mult mai mult în orice caz decât în scriitori, artişti, profesionişti  din domeniile umaniste. Aşa cum reiese din agenda ţinută de şeful ei de cabinet, era des vizitată de fizicianul Ion Ursu şi de economistul Emilian Dobrescu. Specialişti fără contribuţie me­morabilă în disciplinele lor, dar încărcaţi de responsabilităţi politice.

La promovări, dintre titraţi îi alegea pe chimişti. Pacepa, omul ei - până-ntr-un "punct" - preferat, absolvise chimia. Ion Teoreanu, ministrul Educaţiei şi Învăţământului din 1989, era, de asemenea, chimist. Însăşi Suzana Gâdea, longeviva preşedintă a Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (1979-1989) - instituţie echivalentă unui minister al culturii -, îşi luase licenţa în chimie.

În 1989, Elena Ceauşescu era un fel de supervizor cel puţin al secretarilor CC cu organizatoricul şi propaganda. Deşi decidea asupra politicii şi cadrelor din ştiinţă, artă  şi cultură, pe parcursul ultimului an, cu excepţia sculptorului Marius Butunoiu, la cabinetul ei n-a fost chemat vreun scriitor sau vreun actor.

Se pare însă că-n vremea când ceilalţi o ştiau doar de "tovarăşa Lenuţa, soţia tovarăşului Cea­u­şes­cu" avusese o neplăcută experienţă cu lumea artei, în forma ei cea mai veche şi populară - circul. Întâmplarea a fost relatată astfel de Paul Sfetcu, şeful de cabinet al lui Gheorghiu-Dej (volumul "13 ani în anticamera lui Gheorghiu-Dej", ediţia a II-a, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, prefaţă, selecţie şi note, Lavinia Betea):

"Iosefini, artist iluzionist de circ, mi-a fost de mai multe ori «client» fără să mă cunoască, întrucât dialogam cu el doar prin telefon. De regulă, jalbele sale, predate lui Gheorghiu-Dej prin intermediul unuia dintre ofiţerii însoţitori, conţineau cereri de reintegrare în serviciu la Circul de Stat, de unde era dat afară în urma conflictelor avute cu colegii români sau cu artiştii străini invitaţi la Bucureşti. După ce «şefu'» îi citea «jalba», primeam dispoziţie să vorbesc pentru reintegrarea «păcătosului pocăit» în funcţia pe care o ocupase şi înainte.

S-a întâmplat însă ca odată, în timpul «ex­pe­rienţelor» sale, Iosefini să-şi permită o necuviinţă cu Elena Ceauşescu, care se dusese cu copiii la circ. Aceasta, ofensată, a cerut şi a obţinut ca Iosefini să fie dat afară de la circ. Artistul a apelat din nou la instanţa supremă, făcând, ca de obicei, mare caz de originea sa proletară şi moldovenească, dobândind mult din solicitudinea «şefului» prin aceea că se recomanda mereu ca «fiu de ceferist din Iaşi».
- Poate nu ştiţi pentru ce a fost dat afară din serviciu şi pe cine a jignit, am remarcat eu atunci când «şefu'»  a dispus obişnuita reintegrare.
- Pe cine?, a devenit el curios.
- Pe soţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu, şi cred că acum ar fi bine ca Iosefini, chiar reintegrat în serviciu, să primească măcar o sancţiune.
- Să comunici să i se interzică să folosească spectatori în numerele sale, a răspuns categoric «şefu'». Are circul suficient personal, aşa că nu e cazul să-şi bată joc de oamenii care nu ştiu ce-i aşteaptă când cumpără bilet de spectatori la circ. Cât despre Lenuţa, dacă vrea să se ducă la circ, n-are decât să se supuie regulilor jocului. Acolo n-are dreptul să se supere dacă e tratată ca o spectatoare oarecare."
Tratată ca o spectatoare oarecare, Lenuţa nu s-a mai dus nici măcar la teatru ori la concerte. Mai târziu şi-a adjudecat, cu drept de folosinţă pe viaţă, fotoliul central al lojei oficiale la spectacolele omagiale.