Liceele şcoleau muncitori pentru fabricile ţării

În urmă cu 20 de ani, Grupul Şcolar "Henri Coandă" din Bucureşti funcţiona pe lângă întreprinderea de avioane din Băneasa şi avea foarte mulţi elevi înscrişi. Cei mai mulţi dintre aceştia se pregăteau timp de patru ani pentru a lucra în fabrică. Ceilalţi îşi continuau studiile la postliceale sau mergeau la facultate pentru a deveni ingineri.

Fabrica, însă, solicita liceului numărul de absolvenţi de care avea nevoie anual. "Ţin minte că erau clase până la G, K. Funcţiona liceul cu 62 sau 64 de clase, în timp ce acum sunt numai 40. În afară de faptul că erau multe clase, se înscriau şi mulţi copii la o clasă. De exemplu, în 1989 am avut o clasă de 44 de băieţi", îşi aminteşte directoarea liceului, Mihaela Diaconescu.

"Mai existau clase de aviaţie la Braşov, Bacău şi Craiova, iar ulterior s-au construit şi licee de specialitate în aceste oraşe. Dar la începutul anilor ’80, veneau copii din toată ţara la noi, stăteau în cămin. Şcoala a avut două cămine şi o cantină", spune Mihai Predescu, inginer de aviaţie în cadrul Grupului Şcolar "Henri Coandă". "Faptul că industria a fost susţinută de stat a susţinut şi şcoala. Uzinele de la Craiova, Braşov, Bacău ne solicitau absolvenţi", completează inginerul de aviaţie.

Congresul din 1980
Grupul Şcolar de Aeronautică "Henri Coandă" din Bucureşti a fost înfiinţat în anul 1972 prin ordinul nr. 55 al Ministerului Industriilor şi Construcţiilor de Maşini. Liceul s-a ridicat ca urmare a punerii în funcţiune a fabricii constructoare de avioane de pe platforma Băneasa, după cum notează Florin Diac, fost inspector şcolar în Bucureşti, în cartea sa "O istorie a învăţământului românesc mo­dern, volumul II". Şcoala a funcţionat mult timp cu un singur corp, cel vechi. "Al doilea trebuia să fie paralel cu primul, cu fe­restrele spre răsărit. La o vizită pe care a făcut-o tovarăşul Nicolae Ceuşescu a fost nemulţumit de am­plasament, considerând că nu este frumos ca din stradă să se vadă spatele şcolii şi astfel a fost întors corpul nou de clădire, deşi era deja turnată fundaţia, care se vede şi astăzi", explică inginerul Mihai Predescu actuala poziţie a grupului şcolar.  

Nu a fost singurul liceu care a apărut din nevoia de muncitori a fabricilor. Congresul educaţiei şi învăţământului din februarie 1980 stabilise ca cel puţin 30% din orele de învăţământ, la licee, să fie destinate activităţilor practice şi să se ajungă ca 90% din numărul liceelor să aibă profil de specialitate: industriale, agroindustriale, silvice şi economice.

"În 1980, în mod neaşteptat s-a deschis Bucureştiul la repartiţie. Atunci am prins locuri doi profesori de fizică, doi de matematică şi unul de chimie. Am reuşit să ajungem la Liceul Industrial nr. 3 cinci profesori tineri", îşi aminteşte Elena Popescu, care predă de atunci matematică la actualul Grup Şcolar "Henri Coan­dă". Cei cinci profesori, care au ajuns în cartierul bucureştean Bă­neasa, chiar când acesta se ridica pe lângă Fabrica de avioane, spun că au avut mare noroc, pentru că, la scurt timp după aceea, s-au închis din nou 14 mari oraşe în care tinerii absolvenţi de facultate nu puteau primi repartiţii.

Practică sau curăţenie
Până în 1990, Grupul Şcolar a funcţionat cu clase de profesională, şcoală de maiştri şi liceu industrial, la care s-a adăugat ulterior şi şcoala postliceală. Toate erau în strânsă legătură cu fabrica, unde făceau practica de specialitate.

Alternarea acti­vităţii practice cu cea teoretică, în numele principiului impus de Partidul Comunist de "integrare a învă­ţământului cu producţia şi cercetarea", a creat în licee, în orar, o instabilitate din cauza modificărilor realizate în funcţie de condiţiile de instruire practică existente în licee sau pe care le oferea fabrica. "În planul de învăţământ erau săp­tămâni de practică pe care le desfăşuram în uzină. Într-un an de şcoală, care avea 36 de săptămâni, la clasele de specia­litate cam jumătate erau de practică. În afară de orele din uzină mai erau şi cele din atelierele şcolii", povesteşte şi profesoara de chimie, Alice Roşca. Cadrul didactic, care era diriginte pe atunci, spune că elevii erau pregătiţi de către maiştrii care aveau tot interesul să îi înveţe meserie, pentru că aceştia erau viitorii lor colegi de uzină.

Nu de aceeaşi părere este însă Vasile Molan, fost inspector de specialitate în Ministerul Învăţământului înainte de 1989. "Realitatea din teren ne-a arătat că în multe întreprinderi, în timpul practicii, elevii erau puşi să realizeze curăţenia, să care materiale, munca de jos, cu alte cuvinte şi mai puţin învăţau me­serie. Se ajunsese în această situaţie din cauza numărului mare de licee industriale la sfârşitul anilor ’80", spune Vasile Molan.

Salariu de 2.000 de lei
Lucrurile acesteau erau însă diferite de la liceu la liceu. Până şi diriginţii, care nu erau de specialitate, aveau rolul lor în timpul orelor de practică. Ei supravegheau elevii şi aveau caiete în care notau cine lipseşte, cine nu lucrează. "Datele le solicitam de la maiştrii care făceau caracterizarea elevilor", explică Alice Roşca. "Pregăteam structurişti de aviaţie, mecanici, motorişti, electricieni şi electronişti de aviaţie, aparatură de bord. Fabrica însă nu îi dorea pe toţi. Erau cei care terminau şcoala profesională şi erau obligaţi să stea trei ani în uzină", completează directoarea Mihaela Diaconescu. Tinerii care terminau profesionala aveau din prima lună un salariu de 2.080 de lei.

De altfel, între anii 1984 şi 1990, inginerii şi maiştrii care predau la şcoală erau plătiţi de fabrică. "Ideea era că trebuia să devenim rentabili şi de aceea am fost mutaţi cu plata pe fabrică. Eram în total 14 ingineri de la Liceul Industrial nr. 3, actualul Grup Şcolar "Henri Coandă". Dar ne luam salariul în întregime doar dacă secţia de care aparţineam îşi făcea planul. Nu erau însă diferenţe foarte mari de salarii. Un cadru didactic avea 1.800 de lei, iar un inginer 2.100", spune Mihai Predescu.

Şi în cartierul Balta Albă, odată cu dezvoltarea întreprinderii "Optica Română" s-a înfiinţat, în 1970, Şcoala profesională care pregătea perso­nal calificat pentru întreprindere. Din 1975 unitatea şcolară s-a numit Liceul Industrial "Optica Română" cu profil de optică. Abia după 1990 s-au adăugat pe lângă acest profil de mecanică-optică şi cele de uman, matematică-fizică şi informatică. Din 1999 se numeşte Grupul Şcolar "Benjamin Franklin". Tot în Sectorul 3 al Capitalei, pe lângă întreprinderea Policolor a funcţionat Şcoala Medie Tehnică de Chimie, care s-a transformat în 1955 în grup şcolar cu profil teoretic şi tehnolo­gic, după cum aminteşte fostul inspector şcolar Florin Diac în volumul său "O istorie a învă­ţământului românesc modern".