Perioada comunistă a marcat mulţi oameni. Fiecare, în felul său, a fost afectat de cozi, de cenzură, de frigul din case, de frica de sistem. La fel cum fiecare a fost impresionat de un anume fenomen care se petrecea în acea perioadă.
Actorul Mircea Diaconu, de exemplu, a fost îngrozit de "cultul minciunii" şi de "festivalul raportărilor la hectar". "Dacă în anii '50 pe care noi i-am ştanţat ca fiind stalinişti, cu crime efective contra oamenilor şi cu abuzuri incredibile, şi cu canalul, şi cu tot ce ştim, aş zice că lucrurile erau monstruoase, dar clare. Ştiam sau ştia cine e duşmanul. În '89 însă, fiind vârful anilor '80 - ani '80 în care cenzura nu mai exista ca în anii '50, se desfiinţase, dar funcţiona im-pecabil autocenzura - se ajunsese la perfecţiune. Nu existau deţinuţi politici, dar închisorile erau pline.
Şi toţi erau închişi pentru cu totul alte motive. Funcţionau perfect dedublarea, modificarea realului până la demenţă. În anii '80 le-a ieşit, erau perfecţi, monstruos de perfecţi. Iar în '89 efectiv, fiind ultimul an chiar apoteotic al demenţei, se trecuse deja într-un absurd total", povesteşte Mircea Diaconu.
Actorul a asistat la un moment dat la o scenă mai mult decât hilară. În plină campanie de recoltări, se anunţau depăşiri la hectar pe toate planurile.
"Apăreau la televizor judeţele şi cerealele respective. Depăşisem prin raportări tot ce se putea. Cam o dată şi jumătate peste Statele Unite. Era incredibil, un adevărat festival al raportărilor la hectar. Şi s-a nimerit odată, în timpul unei audienţe pe care o aveam cu o tovarăşă de la Slobozia, prim-secretar pe judeţ, să intre cineva cu raportările la hectar. Dacă până atunci discuţia fusese relaxantă, veselă, amuzantă, după ce funcţionarul i-a înmânat registrul cu raportări, s-a uitat de sus în jos la respectivul, şi-a pus ochelarii şi parcă cineva a apăsat un buton. A devenit brusc o altă persoană şi a zis: «Recalculaţi!»." Funcţionarul s-a dus afară, iar discuţia noastră a continuat, ca şi când nimic nu ne-ar fi întrerupt. După vreo câteva minute s-a reîntors individul. S-a uitat, a semnat şi i-a spus mulţumită: «Aşa da!». Nici minciuna nu era destulă", a adăugat actorul.
Şi, după cum mărturiseşte Mircea Diaconu, acest mecanism al minciunii, a dus la ceea ce suntem astăzi: "Noi am fost obişnuiţi cu minciuna. Iată că nici astăzi nu ne mai mirăm de ceea ce se întâmplă. Acest mecanism al minciunii perfecte te face să înţelegi unde se ajunsese în anul 1989. Şi faptul că populaţia nici nu se mai mira, ştiind foarte bine că aşa este. Care era problema?! Era un mecanism pe care îl foloseau deliberat, pe care noi îl acceptam deliberat. Nici azi nu încetez să mă mir de efectele acestor zece ani, anii '80 asupra noastră. Da, minte, şi dacă minte ce?! Nu s-a schimbat absolut nimic în mecanismul minciunii. Ce mă minunează este că naţia nu zice nimic. Dacă nu ar fi existat aceşti ani roşii, de pe intervalul până în '89, evident că reacţia omului ar fi fost cu totul alta. O minciună s-ar fi decontat imediat".
Citește pe Antena3.ro