Mircea Dinescu şi Nicolae Ceauşescu, în 1980

În toate timpurile şi sub toate regimurile, în lumea scriitorilor s-au vădit ambiţii, rivalităţi, invidii mai mult sau mai puţin profesionale, duşmănii ţinute şi-o viaţă. Probabil că şi în epocă, dar mai cu seamă după ’90 s-a pus întrebarea de ce nu s-au solidarizat mai mulţi scriitori cu Mircea Dinescu? Cei care n-au făcut-o au avut grijă să amintească felurite episoade şi detalii din biografia poe­tului.

Unul dintre acestea era amintirea de neuitat a intervenţiei tânărului poet la întâlnirea "activului de partid al scriitorilor" cu Nicolae Ceauşescu de la 13 octombrie 1980 (aşa cum reiese din  do­cumentul reprodus de Marin Radu Mocanu în volumul "Scriitorii şi puterea. Documente", f.l., Ideea Europeană, 2006, p. 173-181).

Tov. Mircea Dinescu: Mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general
După cum aţi auzit, mă numesc Mircea Dinescu şi sunt membru în Biroul Uniunii Scriitorilor şi preşedintele Comisiei de tineret de la Uniunea Scriitorilor. Deşi am avut cinstea de a vorbi înaintea dumneavoastră cu doi ani în urmă la Neptun, mărturi­sesc că acum emoţiile mele sunt mai puternice ca în 1978, atunci când aţi avut amabilitatea de a ne primi, domnea pacea în lumea arabă, datorită în primul rând eforturilor depuse de dumneavoastră, eram cu toţii în vacanţă, eram veseli şi ceva mai liniştiţi ca acum, trebuie să recunoaştem acest lucru.

Nu ştiu dacă voi mai avea ocazia să vorbesc în numele tinerilor scriitori, având în vedere faptul că la anul vor avea loc alegeri la conferinţa scriitorilor şi, deşi la noi tânăr scriitor eşti considerat până la vârsta de 50 de ani, eu, care n-am împlinit încă 30, simt că cei mai mici, începând cu şoimii patriei care publică în revista Arici pogonici şi până la cei care publică în revistele liceelor, îşi cer drepturile şi sunt foarte grăbiţi şi-şi revendică locurile tinerilor scriitori.

Încep şi eu să simt lupta între generaţii, ca să nu mai vorbesc despre şoimii mai în vârstă, care mă pândesc oricum. Oricum sunt fericit că încă mai pot să vă transmit salutul tinerilor scriitori dumneavoastră, dar şi tovarăşei Elena Ceauşescu şi să vă aduc la cunoştinţă câteva probleme legate de viaţa şi de munca lor, deşi în raport n-am prea auzit cuvântul "tânăr scriitor", cu atât mai mult cu cât trebuie să vorbesc eu.

Această generaţie din care fac eu par­te aş numi-o generaţia fără complexe, adică generaţia liberă, care a apărut după 1965 şi care a beneficiat din plin de toate dreptu­rile şi toate condiţiile minunate oferite scriitorilor după venirea dumneavoastră la conducerea partidului. Zeci şi chiar sute de scrii­tori tineri s-au afirmat în aceşti 15 ani-lumină, într-un spaţiu al li­ber­tăţii de gândire şi de creaţie, fără complexele cenzurii interi­oa­re, fără complexele dosarelor încărcate, fără complexele şcoli­lor de jandarmi, fără amintirea cărţilor arse în timpul legionari­lor, neumbrit de teroarea din perioada stalinistă, pur şi simplu tineri scriitori, născuţi şi formaţi în plin socialism, beneficiari ai unui timp istoric în care talentul şi munca scrisului au dat certificate de scriitori profesionişti.

Nu trebuie să mă sfiesc prin a vă spune că printre marile realizări pe care le-aţi ctitorit şi înfăptuit în această perioadă alături de edificiile industriale spectaculoase, de modernizarea agriculturii, de oraşe pe verticală, aţi ridicat şi o nouă generaţie de scriitori, realităţile acestei generaţii se văd şi se vor vedea şi mai limpede în următorii ani. Deja unii dintre noi au devenit certitudini, au publicat cărţi premiate de Uniunea Scrii­torilor, de Comitetul Central al UTC, de Academia Română, au devenit scriitori adevăraţi, al căror nume începe să conteze în ie­rarhia valorică a scriitorilor contemporani.

Un lucru esenţial care nu trebuie uitat şi de care trebuie să se ţină cont este faptul că noi, tinerii scriitori, vom da cărţile adevărate şi puternice despre perioada actuală. Romanele scriitorilor mai în vârstă, care apar astăzi se ocupă în special de anii '50-'60, firesc după 30 de ani dez­ghe­ţul istoric se simte şi privirea retrospectivă e mai largă şi mai limpede. Deci în următorii ani, fiţi sigur, to­va­răşe Nicolae Ceauşescu, că noi, tine­rii scriitori de azi, vom scrie cărţile adevărate despre perioada aceasta în care personalitatea dumneavoastră şi-a pus pecetea definitiv.

Sigur, tinerii scriitori duc în prezent o activitate continuă pe toate tă­râ­mu­rile: colaborări în presa de tineret, participări la activitatea Comitetului Central UTC, la toate acţiunile organizate de conducerea Uniunii Scriitorilor.

Sigur, se mai pot spune şi lucruri nu tocmai favorabile despre tinerii scrii­tori, petrecute sub impulsul sângelui mai aprins şi al nervilor mai elastici. Dar vin câteodată examene ho­tă­râ­toa­re în care valoarea tinerilor se cân­tă­reşte exact. Îmi amintesc că înainte de cutremurul din 1977 erau criticaţi unii tineri că se îmbracă fistichiu sau că poartă plete sau că ascultă muzică folk. În acea grea încercare tinerii au fost primii gata pentru orice risc şi sacrificiu şi chiar dumneavoastră, personal, aţi subliniat eroismul de care unii dintre ei au dat dovadă.

Aş vrea să trec acum la lucruri concrete şi de strictă actualitate. Mă voi referi în special la poziţia tinerilor în Uniunea Scriitorilor. Ca un factor po­zitiv, trebuie să remarc că în ultimii patru ani au fost primiţi membri ti­tulari ai Uniunii Scriitorilor mai bine de 100 de scriitori tineri, ceea ce a dat un plus de vitalitate Uniunii Scriitorilor, unde media de vârstă era şi este destul de ridicată. La viitoarele alegeri va trebui să se ţină cont de acest lucru, că la ora actuală prea puţini tineri sunt implicaţi în organele de condu­ce­re ale Uniunii Scriitorilor. În afară de cărţile pe care le scriu ei în timpul li­­ber, şi subliniez acest cuvânt, de­oa­re­ce scriitorul, ca şi omul politic, nu are timp liber sau îl are, dar înţelesul e mult mai complex, timp în care stă aplecat asupra manuscriselor, ore nedormite în care apar versurile şi romanele care vor bucura sau vor da de gândit miilor de cititori.

Deci, în afară de munca asupra acestor cărţi, scriitorul are nevoie de presa literară, de reviste în care să se exprime şi în care să-şi formeze personalitatea. Or, problema revistelor literare macină la ora actuală scriitorul român.

Uniunea Scriitorilor nu dispune în prezent decât de o singură revistă destinată scriitorilor tineri, revista Luceafărul. Fiind revista Uniunii Scrii­torilor, îndatoririle ei sunt clare de lansare şi de promovare şi de sus­ţi­ne­re a scriitorilor tineri. Numai că de aproape doi ani, această revistă, prin conducerea ei, a abdicat de la cererile ini­ţiale, sfidând atât conducerea Uniunii Scriitorilor, cât şi numărul mare de tineri membri ai Uniunii Scriitorilor din toate colţurile ţării.

În loc să se ocupe de cărţile importante ale ti­ne­ri­lor scriitori, prin articole de sus­ţi­ne­re şi de îndrumare, în loc să se ocu­pe îndeaproape de valorile tinere rea­le, conducerea Luceafărului a îm­păr­ţit revista în rubrici fixe, a parcelat-o pre­cum moşierii de odinioară care dă­deau pământ cu arendă. Astfel, un grup restrâns de şase-şapte inşi, bi­ne­înţeles nu tineri, ocupă săp­tă­mânal spaţiul dedicat tinerilor scrii­tori.

Timp de doi ani n-a apărut nici o pa­gină de întâmpinare a vreunei cărţi scrise de un tânăr autor, nici o pagină în­treagă de versuri a vreunui tânăr poet, traduceri din tineri scriitori ai na­ţionalităţilor conlocuitoare au fost ig­norate cu desăvârşire.

Cu ce s-a ocupat revista tinerilor scriitori Lu­cea­fă­rul în acest timp? Pagini întregi s-au chel­tuit şi s-au dezbătut cu false probleme, bătându-se apa în piuă cu protocronismul şi sincronismul, încer­cându-se să se împartă cultura şi lite­ra­tura ro­mâ­nă în două, tot ca în vremuri de tristă amintire, ca şi cum nu toţi am aparţine aceluiaşi popor, ca şi cum Lovinescu şi Călinescu nu ar fi scris amândoi în limba română, ca şi cum noi toţi scriitorii contemporani nu am aparţine aceleiaşi literaturi române.

Acum când aiurea prin străinătate se vântură atâtea minciuni despre ori­ginea poporului nostru, e de ne­în­ţeles de ce s-a instalat cu atâta furie această falsă problemă a protocronismului şi sincronismului, când singurele lu­cruri importante sunt mari­le opere scrise în limba română de toţi scriitorii români, fie ei clasici sau contemporani.

Toate aceste răfuieli şi încercări de ierarhizare falsă a valorilor naţionale mi se par o încercare aberantă de a ne bate singuri cuie în talpă. Eminescu scria într-un articol din ziarul Timpul: Secretul vieţii lungi al unui stat este păstrarea ierarhiei meritului. Or, când deschizi revista Luceafărul şi vezi că un mare scriitor clasic român e mânjit cu noroi de dragul unei teorii false şi îţi mai aminteşti şi acel citat din Eminescu te poate cuprinde un sentiment de ruşine.

Şi în afară de aceste probleme false, revista Lu­cea­fă­rul ce a mai făcut? Răsfoind colecţia pe ultimii doi ani, observăm că dacă nu au apărut pagini de susţinere a unor autori importanţi, în schimb, cei câ­ţiva inşi grupaţi în jurul conducerii re­vistei au fost botezaţi şi lăudaţi peste măsură. Luceafărul fiind o re­vis­tă a tinerilor scriitori, m-am gândit să fac o statistică a celor mai importante speranţe tinere lăudate consecvent de Luceafărul. Cine sunt şi cine au fost aceste tinere speranţe? Eugen Barbu, Ion Gheorghe, Ion Lăncrănjan, Dan Zamfirescu şi alţi câţiva cât degetele de la o mână ne-au dat şi ne dau în con­tinuare lecţii de prospeţime mo­ra­lă duioasă sau câteodată chiar du­bi­oa­să de aproape doi ani, la fel ca şi re­vista ei geamănă, revista Săp­tă­mâna.

Sigur, dacă Uniunea Scriitorilor ar avea 30 de reviste destinate scriitorilor tineri, nu ar fi o nenorocire şi ar putea avea şi acest grup o revistă personală, dar având în vedere faptul că Luceafărul e singura revistă literară cu destinaţie precisă către tinerii scrii­tori, atunci problema devine cu ade­vărat gravă, pentru că cei câţiva tineri critici manevraţi să laude şi să înjure la comandă nu se pot substitui marii majorităţi de scriitori tineri ignoraţi în mod iraţional (sic!) de conducerea revistei.

Ridic această problemă în faţa dumneavoastră, tovarăşe secretar general, după ce împreună cu zeci de tineri am ridicat-o şi la Uniunea Scriitorilor şi chiar la Comitetul Central UTC, unde încă de anul trecut ti­neri scriitori importanţi, subliniez cu­vântul importanţi, din Cluj, Iaşi, Bu­cu­reşti, Braşov am dezbătut în mai mul­te şedinţe problemele grave le­ga­te de destinul acestei reviste. Ni s-a pro­mis că se vor lua măsurile de rigoare.

Consiliul Uniunii a propus în consecinţă schimbarea statutară, având în vedere că din patru în patru ani se fac schimbări de redactori-şefi, ad­junc­ţi şi secretari de redacţie, de­oar­e­ce vi s-a spus că s-a numit un alt redactor-şef care nu corespundea statutului Uniunii, dar noi făcusem un me­mo­riu semnat de 90 de inşi pe care am vrut să vi-l înmânăm, dar nu, s-a spus, pentru că s-a luat măsura la un ni­vel foarte mare, să acceptăm şi bineînţeles că am acceptat acest lucru, dar cu condiţia să se schimbe cei care fă­ceau revista: redactorul-şef adjunct şi secretarul de redacţie. Bineînţeles că acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi.

Secretarul general de redacţie şi redactorul-şef adjunct s-au dovedit şi se dovedesc în continuare refractari şi ostili nu numai faţă de Uniunea Scrii­to­rilor, care este forul legal ce tutelează această revistă, ci faţă de tinerii scriitori care au avut curajul să critice revista.

Fiind reprezentantul tinerilor scriitori în biroul Uniunii şi reprezentând nemulţumirea noastră faţă de cotitura neplăcută pe care a luat-o revista atât în şedinţele Uniunii, cât şi la Comitetul Central UTC, au început represaliile conducerii revistei chiar asupra mea. Mi-am făcut cu această ocazie rost, bineînţeles, de duşmani foarte importanţi.
Deşi am luat de două ori premiul scriitorilor şi o dată premiul Academiei, sunt nevoit să las modestia la o parte, deşi în ultimii ani...

Tov. Nichita Stănescu: Nu manifeşti destul respect faţă de şeful statului nostru.

Tov. Dinescu Mircea: Tovarăşe Nichita Stănescu, vă rog să încetaţi cu provocările! Vă rog!
Deci, deşi în ultimii doi ani am pu­blicat două cărţi, despre care s-a vorbit în toate revistele literare ale ţării, şi Scînteia Tineretului, organul Co­mi­te­tului Central, singura revistă care mi-a scos definitiv numele din pa­gi­nile ei este revista Luceafărul, pentru îndrăzneala de a fi criticat.

Menţionez că nu sunt singurul cu care s-a procedat astfel, ci cu majoritatea scriitorilor tineri care au îndrăznit să-şi spună părerea deschis. Radierea totală din paginile revistei şi alte provocări despre care nu este timpul şi nici locul să insist, să intru în amănunte cu această ocazie, iată ce dâră neplăcută poate lăsa conducerea unei reviste care dă tot timpul impresia că duce cu noi un război al nervilor, de uzură. Oare ce se va întâmpla cu generaţia noastră nevoită să navigheze spre o conducere a Uniunii Scriitorilor dornică să-i susţină, dar care nu-şi poate impune părerea în propriile reviste?

Şi aici cred că poartă o vină şi to­va­răşul George Macovescu, care s-a lăsat, după părerea mea, călcat în picioare de diferite echipe sau chiar de propria-i conducere. Bineînţeles că aceste conflicte ne-au dus cu nervii la limită şi conflictele au devenit, în ultimul timp, chiar fizice. Uneori, ca să spun, întâmplător am fost atras şi eu, deşi sunt de la Academia Ştefan Gheorghiu, la fără frecvenţă, deşi sunt fiu de lăcătuş mecanic, cum am spus, fără dosar încărcat, un tânăr oarecum glorios, aşa puţin, şi băiat simpatic în general, am intrat într-un conflict că s-a ajuns la o anchetă imensă, s-au bătut patru proşti, să zicem, într-un colţ de redacţie şi a venit o comisie de la municipiu, tovarăşul Pană s-a ocupat personal de acest lucru şi eu m-am întrebat atunci: de (ce) când 90 de scriitori importanţi români fac un memoriu pe care nu-l mai dau, nu vine cineva să întrebe de la munici­piu ce se întâmplă cu cei 90 de tovarăşi? Ce probleme au ei? În schimb să tri­mită o comisie cu trei băieţi, mă rog, mai mult sau mai puţin nefericiţi în toată acţiunea lor? Iertaţi-mă puţin că am fost întrerupt.

Se pune problema Consiliului Uniunii Scriitorilor. Noi v-am spus - pendulăm între Uniunea Scriitorilor şi totuşi un grup extremist, după pă­rerea mea, Consiliul Uniunii Scriitorilor, sprijinit şi de revista Săptămâna şi de revista Luceafărul. Dar Consiliul Uniunii Scriitorilor, format din 90 de scriitori aleşi din cei aproape 1.500 de scriitori români, ce reprezintă breasla scriitoricească, acest Consiliu nu s-a mai întrunit de aproape o jumătate de an, deoarece toate propunerile şi hotărârile statutare luate în plen şi trimise către conducerea superioară de partid s-au pierdut pe drum şi n-au mai ajuns la dumneavoastră.

Eu cred că nu aţi fost informat de situaţia reală de la Uniunea Scriitorilor. Altfel neliniştea şi frământările ce persistă de mai bine de un an în cadrul conducerii Uniunii Scriitorilor ar fi dispărut şi Consiliul ar fi fost pus în drepturi ca for ales şi care reprezenta gir al Partidului Comunist Român într-o instituţie care este şi ea a Partidului Comunist Român - Uniunea Scriitorilor. Mi se pare nefiresc ca la această importantă întâlnire pe care o avem astăzi cu conducerea superioară de partid, cu activul de partid al Uniunii Scriitorilor, să nu participe membri de partid din Consiliul Uniunii Scriitorilor. Nu ştiu dacă ştiaţi acest lucru?

Deci, aici de faţă nu sunt membri de partid din conducerea Uniunii Scriitorilor. Unii dintre oamenii care iniţial au fost anunţaţi că vor participa şi care au venit de la Cluj, Iaşi, Oradea, Timişoara şi din alte oraşe ale ţării şi care prin ce mister au fost ne­voiţi să se întoarcă ieri nedumeriţi şi neliniştiţi acasă! Mi se pare nefiresc că nu au fost invitaţi, cu atât mai mult cu cât grupul care a mai fost o dată pri­mit la dumneavoastră, grupul acela ci­vil sau independent, se află din nou în această sală, unde i-aţi primit şi acum o lună. Adică mi s-a părut firesc şi loial să participe acest Consi­liu des­pre care se spun atâtea lucruri că face. Sunt scriitori români importanţi, to­va­răşe Ceauşescu, profesori universitari, prozatori mari, poeţi, care iubesc partidul la fel pe cât spun şi ceilalţi tovarăşi care iubesc partidul, să ştiţi.

Ştiu că sunteţi frământat la ora aceasta de probleme grave, şi vă rog să mă iertaţi pentru lunga filipică pe care am îndrăznit s-o rostesc aici, dar doream ca dumneavoastră personal să ştiţi cu adevărat ce obstacole mai încâlcite stau în faţa scriitorilor în general şi a scriitorilor tineri în special, care nu se dau bătuţi cu una, cu două, scriu în continuare cărţi, se întâlnesc în uzine şi recită versuri prin satele ţării, unde toamna, poate să recunoaştem, se bea şi câte un vin roşu, se închină şi în sănătatea dumneavoastră, participăm la Festivalul "Cântarea României" şi apărem chiar şi la televizor, dacă mai avem loc de Adrian Păunescu, care a pus stăpânire pe tot ecranul şi nu mai încăpem din cauza prezenţei sale acolo.

Încă o dată vă mulţumesc pentru onoarea pe care ne-aţi făcut-o de a ne primi în acest înalt for şi vă promit că dacă o să mai am prilejul să vă mai vorbesc ca tânăr scriitor sau ca scriitor mai în vârstă, voi spune cu siguranţă lucruri mai vesele şi mai senine, pentru că în ultimă instanţă atât politica de mare anvergură pe care o faceţi dumneavoastră, cât şi literatura pe care o scriem noi toţi - şi echipa "celor 13" şi Consiliul Uniunii Scriitorilor, au ceva în comun - ce nu le va putea despărţi niciodată - amândouă se cre­ează în limba română! Vă mulţumesc.

Tov. Dumitru Popescu: Are cuvântul tovarăşul Paul Anghel şi urmează tovarăşul Ovid Croh­mă­l­ni­ceanu, critic literar.

Tov. Paul Anghel: (...) Aş dori să-l întrebaţi pe fiul de lăcătuş în ultimii doi ani dacă a călcat pe la revista Luceafărul şi ce a făcut la revista Luceafărul, de unde ia bani, de unde ia salariu. Acest tovarăş, tovarăşe secretar general, n-a călcat pe la redacţia revistei şi n-a onorat-o cu colaborările, iar un alt coleg al lui iarăşi e în aceeaşi situaţie. Nu se poate aşa: una vorbim şi alta fumăm, cum spunea Arghezi? E posibil lucrul ăsta? Dar să ne facem datoria la locul de muncă, în orele alea puţine, câte sunt, că nu se extenuează nimeni muncind în revistele literare. Să ştiţi că nu se stă 16 ore pe zi.

Din sală: Unii se extenuează, să ştiţi.

Tov. Paul Anghel: Unii se extenuează, cei câţiva, care sunt siliţi să scoată o publicaţie, în pasivitatea sau în greva pe care o organizează ceilalţi.