Moartea Mihaelei Runceanu: o tragedie, mai multe scenarii

La 29 octombrie 1989, îngenun­chea în faţa publicului. Era ultimul său spectacol. Sala Radio găzduia spectacolul-maraton "Start Melodii '89". Sala arhiplină a copleşit-o pe interpretă cu valuri de aplauze. În loc să se bucure de aprecierea publicului, Mihaela Runceanu s-a întristat şi a căzut pe gânduri. Poate îşi presimţea destinul. Deja de câteva luni îşi speria prietenii şi familia cu "previziunile ei": "Eu am să mor la 35 de ani. Dar nu vreau să mor în chinuri". Nu a ajuns la 35 de ani. Fatidica noapte de 31 oc­tombrie spre 1 noiembrie i-a curmat viaţa la doar 34 de ani şi jumătate.


ULTIMELE ORE
Cu numai o zi înainte îi apăruse la Electrecord cel de-al doilea vinil LP, "Pentru voi, muguri noi". S-a în­tâl­nit cu Titus Andrei şi mai bine de trei ore au căutat împreună în arhiva Radio negativele unor cân­te­ce. În jurul orei 19:30, Mihaela îşi sună părinţii, la Buzău, să le dea vestea cea bună: în sfârşit avea un disc nou.

"Marţi seară am vorbit cu ea la telefon. Plângea de bucurie că i-a ieşit albumul. Cum spunea ea, dădea «apă la şoricei»... La un moment dat ne-a spus că sună cineva la uşă şi a închis telefonul. Asta a fost ultima convorbire", îşi aminteşte Nicolae Runceanu, tatăl Mihaelei.

Câteva ore mai târziu, în jurul orei 4:00 di­mi­neaţa, telefonul familiei Runceanu a sunat din nou. Era un vecin al fetei lor, care avea grijă de casă cât lipsea Mihaela din Bucureşti. "Ne-a întrebat dacă putem veni la Bucureşti, că «e o situaţie. S-a întâmplat ceva cu Mihaela». N-a pomenit nimic de sta­rea ei, dacă e la spital sau... Nu ştia cum să-mi spună. Imediat m-a fulgerat gândul că nu mai este. Am plecat într-un suflet şi, când am ajuns, scara blocului era plină de lume", povesteşte tatăl. Mihaela fusese omorâtă violent.


CELE CREŞTINEŞTI
Nicolae Runceanu a fost întâm­pi­nat de procurorul de caz. A aruncat o privire în apartament şi şi-a văzut fiica în pragul camerei de zi. La lo­cu­in­ţa Mihaelei din Şoseaua Mihai Bra­vu nr. 293 au început să apară colaboratori şi prieteni ai interpre­tei, printre care şi Titus Andrei şi Mar­cel Dragomir. "Pe la 7:00 di­mi­neaţa l-am sunat pe directorul întreprinderii unde lucram eu şi l-am rugat să se ocupe de problema cimitirului. Apoi l-am sunat pe fratele meu. Au ridicat-o, au dus-o la Institutul de Medicină Legală, iar eu între timp m-am ocupat să obţin certificatul de deces, să fac sicriu, să cum­păr o perucă, fiindcă avea părul ars", deapănă părintele firul tragediei.

Toate formalităţile o dată îndeplinite, a urmat calvarul. Divinitatea le-a dat putere părinţilor Mihaelei să ducă la bun sfârşit cele creş­tineşti. Tatăl şi-a adunat ultimele forţe şi a găsit soluţia să o smulgă pe Mihaela din mulţimea de curioşi. Trebuia să-şi ducă fata acasă: "A fost aproape imposibil să o scoatem din casă, cu coşciugul, de câtă lume se adunase. Au ridicat-o pe sus s-o ducă la biserică. Iar când a trebuit să plecăm spre Buzău, maşina mortuară nu avea loc să iasă de pe stradă. Am luat-o cu Dacia mea înainte şi am forţat nota, mergând încet, cât să nu calc lumea. Doar aşa am reuşit să plecăm".

ACASĂ
La Buzău au ajuns pe la ora 17:00. Pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, unde se află locuinţa familiei Run­ceanu, era lume adunată ca la mani­festaţie. Oamenii erau şocaţi, nu credeau că este adevărat zvonul morţii şi tot veneau să vadă cu ochii lor. Unchiul Mihaelei s-a îngrijit ca toată casa scării să fie pavoazată cu crizanteme. Blocul se sufoca de necu­nos­cuţii care urcau în şir indian spre apar­tamentul de la etajul III. "La parter erau mii de lumânări şi mormane de flori. Aveam grijă de ele, să nu se ofilească. Asta era tot ce mai puteam face pentru Mihaela, să am grijă de florile ei. Veneau mulţi mun­citori care ieşeau din tura de noapte sau intrau în cea de di­mi­neaţă şi îmi cereau voie doar să urce, să-şi ia «la revedere» de la Mihaela", povesteşte, cu vocea gâtuită, mama, Elena.

ÎN LIBERTATE
O moarte atât de stupidă şi violentă este încă învăluită în mister, la 20 ani de la producerea tragediei. Asta, în ciuda faptului că anchetatorii au găsit criminalul, care şi-a recunoscut vinovăţia chiar de la primul termen de judecată. Pentru ce a murit Mihaela Runceanu? Pentru un videocasetofon marca Panasonic, un televizor Telecolor, un magnetofon stereo marca Rostov, un pick-up Unitra, două boxe Unitra de 75 W, o staţie de amplificare Delia, două cartuşe de ţigări Kent, şase casete video, benzi de magnetofon, cafea, băuturi fine, două canistre cu benzină, un material textil, încălţăminte, cosmetice, câteva bijuterii, trei carnete CEC, un pachet cu carne?!

O viaţă de om să va­lo­reze cât obiectele enumerate, sec, în rechizitoriu?! Dan Cosmin Ştefănescu avea 21 de ani când a primit pedeapsa de 25 de ani pentru crimă. În 2004, a fost eliberat din eroare, pe baza unei graţieri acordate de fostul preşedinte Ion Iliescu. A fost reîncarcerat şi a mai ispăşit 16 luni de pedeapsă până anul trecut, când a fost eliberat pentru bună purtare.

Motivul crimei - jaful - nu i-a liniştit pe oameni. Din contră, a iscat scenarii pentru a justifica rara violenţă cu care a fost săvârşită fapta. Unii spun că Mihaela a fost eliminată de Securitate, alţii că nu ar fi plătit taxa de protecţie impusă de figuri ale lumii interlope bucureştene. Oricare şi oriunde ar fi adevărul, Mihaela a fost mult prea aspru pedepsită de destin.