Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
31 iulie 1989. Ora 6:30. Deşteptarea. Facem înviorare şi mergem să ne spălăm. Masa este foarte gustoasă. Costicuţă (Coticuţă), băiatul pădurarului, s-a îndrăgostit de gustul rahatului din proviziile noastre şi, ca în fiecare dimineaţă, vine la noi şi se adresează tov. comandant: "Domnu' pofesor, ma' hai raat?".
Bineînţeles că este servit cu bucurie. Consultăm harta şi urmăm alt traseu pe Valea Păltinişului, scurtând drumul cu o oră şi 30 de minute. Trecem printr-o porţiune defrişată cu numeroase vreascuri care ne împiedică înaintarea. Păşim cu atenţie. Drumul este greu, fiindcă urcăm mereu. Ajungem la o stână. Oile sunt la păscut, dar ne întâmpină un cioban care ne dă bineţe. Îi răspundem şi intrăm în vorbă cu dânsul. Aflăm că este din satul Mohor, judeţul Bistriţa-Năsăud, că mai sunt şi alte stâni din această localitate. Ne povesteşte despre viaţa la stână în timpul verii.
După vreo 10 minute de mers, "Ciupli" observă nişte plante iubitoare de apă şi ne spune că prin apropiere trebuie să fie un izvor. Ne răspândim pe pantă şi, într-adevăr, găsim un izvoraş cu o apă foarte rece. E tot ce ne doream pe o asemenea căldură. Privim în jurul nostru şi rămânem impresionaţi de frumuseţea şi de măreţia peisajului. În faţa noastră se înalţă maiestuos şi prelung Vârful Călimanului Cerbului (2.013 m), iar lângă el Iezerul Călimanului (2.032 m). Spre sud-sud-est - Şeaua Nicovala, Vârful Pietricelul şi Reţiţiş (2.021 m). În faţa lor se ridică Negoiul Românesc cu exploatarea minieră. Spre sud se înălţau piramidele Negoiului Unguresc (2.018 m) şi Pietrosului (2.100 m), având în faţă Vârful Haitii (1.529 m). În spatele lor se ridică Vârful Măieriş (1.885 m), iar spre nord - Vârful Tămău (1.862 m). Am admirat în linişte măreţia priveliştii pentru pătrunderea în conştiinţa noastră şi ancorarea ei de ferestrele inimii. Hotărâm să luăm masa înainte de a începe activitatea de marcare. Mâncăm ouă, salam, pâine şi ceapă. Biscuiţii şi rahatul îi lăsăm pentru mai târziu.
Începem cursa. Cei cu defrişatul merg înainte. Astăzi am luat cu noi şi câţiva butuci. Crengile ienuperilor se taie mult mai repede. Lucian şi Bogdan le adună şi le aşază în mănunchiuri, apoi le înlătură din cărare în locuri libere, aşa cum primisem indicaţii. Pe unele porţiuni avem de defrişat foarte mult, ienuperii acoperind complet poteca. Găsim marcaje deplasate, altele deteriorate sau incorect amplasate. Marcăm tot dus-întors. Privim în urma noastră şi avem impresia că poteca respiră în voie. E mai luminoasă.
Se aud securile bocănind ritmic, crengile cedând şi glumele noastre. Ne întâlnim cu grupuri de turişti. Ne salutăm ca pe munte, mereu cu zâmbetul pe buze şi bine dispuşi.
Timpul este frumos şi ne prelungim lucrul până la ora 18:00. În 20 de minute, cu un pas întins, acoperim distanţa care ne despărţea de finalul traseului.
Ajungem la tabără la ora 20:00. Masa ne aştepta. Mâncăm cartofi cu brânză şi mămăligă. Adormim obosiţi, dar mulţumiţi că pentru ziua de astăzi ne-am făcut datoria pe deplin.
Jurnalul expediţiei Montana IV, 1989
Citește pe Antena3.ro
