x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Nenea Iancu, "globe-trotter"-ul nostru

Nenea Iancu, "globe-trotter"-ul nostru

de Serban Cionoff    |    29 Mai 2009   •   00:00
Nenea Iancu, "globe-trotter"-ul nostru
Sursa foto: /AFP/Mediafax

Nu, nu este vorba despre acel Nenea Iancu, zis şi "al matale, Caragiale"! Este vorba despre nenea Iancu (Alexandru) de la Scînteia tineretului, om modest şi cu suflet de aur, redactor la secţia Documentare, iar spre sfârşitul anilor ’80, redactor la secţia Externă a ziarului.



Calitate în care a avut o misie pe cât de ingrată (pentru alţii), pe atât de captivantă (pentru el). Aceea de a redacta "materialele de serviciu" pentru pagina externă, ocazionate de sărbătorirea zilelor naţionale ale unor state la care nu ajunsese picior de redactor al Scînteii mici.

De fapt, acesta era tipicul: la fiecare sărbătoare naţională a unui stat sau cu prilejul unor vizite oficiale româneşti în ţara respectivă, ori a unei "vizite la nivel înalt" în Ro­mânia, paginile de externe ale coti­dia­nelor centrale publicau m­a­te­riale tematice. În funcţie, fi­reşte, de câteva criterii. Cum ar fi: mă­ri­mea şi importanţa statului respectiv pe harta geo­po­litică a momentului, stadiul relaţiilor dintre România şi sta­tul cu pricina sau, mai direct zis, al relaţiilor dintre cuplul prezi­den­ţi­al şi conducerea acestui stat.

Spre a fi cât de cât citibile, materialele din această categorie erau botezate şi "note de călătorie", ele fiind scrise de redactorii care fuseseră pe aceste meleaguri. Se mai întâmpla însă ca prin unele locuri să nu fi ajuns picior de ziarist. În acest caz, se recurgea la soluţia de rezervă, la aşa-numitele "pagini de atlas". Numai că şi în acest caz existau re­guli fixe de redactare. În mod obli­gatoriu, articolele trebuiau să atingă urmă­toarele puncte fixe:
- numele statului, situare geogra­fică, numele capitalei, număr d­e locuitori;
- câteva repere istorice (cu mare atenţie la data proclamării independenţei);
- stadiul relaţiilor dintre România şi statul aniversat, cea mai mare atenţie fiind acordată vizitelor "de prietenie" ale Tovarăşului în aceste state. În acest caz trebuiau date citate din "Tovarăşul" din care să reiasă aprecieri asupra "evoluţiei ascendente" a acestor relaţii;
- similar, din partea şefului sta­tu­lui aniversat se reluau aprecieri, de regulă cât mai elogioase, despre ţara noastră şi, mai ales, despre conducătorul său.

Dacă între organizaţiile de ti­neret din cele două ţări existau relaţii mai strânse sau vizite de dată mai recentă, faptul era consemnat într-un pasaj distinct.

De la sine înţeles, toate articolele astea se încheiau cu urări prie­teneşti şi cu exprimarea speran­ţei ca relaţiile tradiţionale de prietenie şi colaborare dintre statele (eventual şi partidele) noastre să se dezvolte şi să se consolideze "în interes reciproc" etc.

Ei bine, mai toate aceste mate­riale - denumite nu fără rost "ma­te­riale de serviciu" - cădeau în răs­punderea directă a lui nenea Iancu. Fi­re meticuloasă şi conştiincios ne­voie mare, nenea Iancu avea o ade­vă­rată agendă a datelor ani­versare, precum şi do­cumentaţia afe­rentă. Pe deasupra, nenea Iancu mai avea şi un anume exerciţiu care îl ajuta să compună, într-un ter­men rezo­nabil, textele de care, între noi fie vorba!, cei din secţia "externe" fugeau ca de dra­cu'!

De tot hazul era însă altceva, deşi nenea Iancu nu fusese nici măcar până la Ruse, pentru mulţi cititori, faptul că scria cu atâta aplecare ba despre Burundi, ba despre Nigeria, ba despre Laos, ba despre Trinidad Tobago îi crease faima unui neobosit globe-trotter. Fiind, în consecinţă, respectat şi (de ce nu?) invidiat. Mi s-a întâmplat ca, odată întors dintr-o vizită de documentare, în fosta URSS dacă nu mă înşel, să povestesc niscai impresii unor tovi de la un comitet judeţean UTC. Primul secretar de la judeţ m-a ascultat cu luare aminte, după care mi-a tăiat-o amabil, dar ferm:
- Tov. ziarist, dumneavoastră călătoriţi mult peste hotare, dar aveţi la redacţie un tovarăş, Al. Iancu. La câte scrie, eu cred că omul ăsta a văzut toată lumea.
O asemenea perlă nu putea trece uşor.
- Tov. prim, i-am răspuns, nu numai că acest tov. Iancu a văzut toată lumea, dar să ştii că el este unul dintre artizanii din umbră ai politicii externe a partidului şi sta­tului nostru.

L-am lăsat pe omul nostru să mai mediteze la cele spuse şi m-am întors în redacţie. Aici, pe cine găsesc implorându-l pe redacto­rul-şef, Ioan Strugari, să îi aprobe o deplasare de trei zile în judeţul Argeş? Pe nenea Iancu! După cât de ridicat era tonul şefului, era clar că solicitarea nu avea sorţi de izbândă. M-am mobilizat, instantaneu.
- Tovarăşe redactor-şef, nu îi puteţi refuza cererea lui nenea Iancu. Dimpotrivă, el trebuie feli­ci­tat pentru faptul că între două drumuri de la Roma şi Paris îşi face timp să tragă o fugă la Roman şi la Periş. (Sloganul: "Da! la Roma şi Paris; nu! la Roman şi Periş" veştejind, la acea vreme, pentru a-i critica pe cei care nu făceau "zile de teren" în ţară, ci numai peste hotare.)
Aşa a reuşit "globe-trotter"-ul nostru, nenea Iancu, să plece, pentru trei zile!, (şi) la Piteşti!

×
Subiecte în articol: special iancu nenea