Nicolae Ceauşescu, omagiat de studenţii-activişti

Sâmbătă, 27 mai, mai-marii studen­ţilor din România se întâlneau la Bucureşti. În limbajul de-atunci, Capitala găzduia lucrările şedinţei-plenare a Consiliului Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti. Oficial, liderii studenţilor se întâlniseră pentru a ana­liza "activitatea organelor şi organi­zaţiilor UASC (ASC) în domeniul cer­cetării şi creaţiei ştiinţifice studen­ţeşti", după cum scriau, identic, zia­rele.

Cititori de gazete mai aflau şi că a fost adoptat "planul de măsuri pri­vind perfecţionarea activităţii organizaţiilor studenţeşti". La finalul şe­dinţei, "într-o atmosferă de puternică angajare revoluţionară", cei mai des­toinici studenţi au trimis o telegramă pe adresa lui Nicolae Ceauşescu.

"În­sufleţiţi de exemplul dumneavoastră de muncă şi viaţă, scria în «tele­gra-mă», de măreţele realizări ob­ţinute de ţara noastră în epoca cea mai luminoasă a istoriei noastre naţionale, «epo­ca Nicolae Ceauşescu», de bi­lanţul strălucit cu care poporul român se pregăteşte să întâmpine cea de-a 45-a aniversare a revoluţiei de elibe­rare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă, de la 23 August 1944 şi Congresul al XIV-lea al Partidului, Congresul victoriei socialiste, al independenţei depline, economice şi politice a României, tineretul universitar al ţării se angajează în faţa partidului, a dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe secretar general, să facă totul pentru a fi, în toate împrejurările, în primele rânduri ale mun­cii pentru ţară, să probeze spiritul re­voluţionar şi înalta competenţă profesională, în focul viu al activităţii eroice a poporului nostru pe şantiere, în întreprinderi şi pe ogoare, în şcoli şi facultăţi, pretutindeni acolo unde, sub semnul de flacără al partidului, pulsează voinţa nestăvilită a poporului român de a face istorie paşnică, de a dovedi ataşamentul neţărmurit la politica clarvăzătoare a partidului, la cauza edificării socialismului şi co­munismului pe pământul scumpei noastre patrii - Republica Socialistă România."

În realitate, majoritatea studenţilor era mai degrabă dezin­teresată de asemenea... "manifestări". Asociaţiile Stu­denţilor Comunişti din facultăţi, universităţi şi centre universitare erau considerate "organizaţii de masă" ale tineretului studios. Asociaţiile studenţior copiau, ca toate celelalte, modelul  de organizare  al Partidului Comunist. Reunite, Asociaţiile Studenţilor Comunişti, abreviate ASC, din oraşele unde existau instituţii de învăţământ superior, formau Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR), condusă de un Consiliu Naţional.

Teoretic, odată admis în învăţământul superior, orice student devenea automat membru în Asociaţia Studenţilor Co­munişti. Primirea era... subînţeleasă. Nu exista un ceremonial anume, cum se întâmpla, de pildă, în cazul şcola­rilor făcuţi şoimi ai patriei şi apoi pionieri, nu se distribuiau carnete de membru, nu se plăteau cotizaţii, arareori se fă­cea vreo "activitate" specifică. În viaţa de toate zilele, cine întâlnea pe stradă un tânăr n-avea cum să bănuiască faptul că are în faţa ochilor un "asc-ist" - un student, şi comunist, cum ar veni.
Teoretic, studenţii erau cu toţii... comunişti. În practică, luau de bune îndemnurile propagandei doar cei dornici să se remarce. Aceştia formau "conducerea". Activitatea po­litică din timpul studenţiei "dădea bine" şi, în plus, ajuta în viitoarea carieră. Bunăoară, activiştii ASC primeau 50 de sutimi în plus la media finală, în funcţie de care absolvenţii erau repartizaţi în "câmpul muncii".

În anii '80, toate oraşele mari erau, oficial, "închise" - după finalizarea studiilor, teoretic, nimeni nu mai era tri­mis să lucreze acolo. De specialişti era nevoie şi în mediul rural. Astfel că jumătatea de punct în favoarea studenţilor cu activitate politică însemna exact diferenţa dintre un sat uitat de lume şi un oraş - fie el chiar mic sau mijlociu. Zelul "asc-ist" netezea şi cărările spre şi în Partidul Comunist. Conform Statutului PCR valabil în 1989, "pentru membrii de partid care au funcţii de conducere în organizaţiile UTC sau UASC, stagiul de partid necesar pentru a putea fi propuşi să fie aleşi în organele locale şi centrale ale partidului şi ca delegaţi la Congresul partidului se reduce la jumătate dacă au cel puţin 12 ani în UTC sau au deţinut cel puţin patru ani funcţii de conducere în UTC sau UASCR".

După "Plenara" UASCR din mai '89, Ceauşescu s-a mai ales cu-o telegramă, a câta oare?, iar "participanţii" expeditori - cu o bilă mare şi albă "la dosar". În ăst timp, cei mai mulţi dintre studenţi îşi vedeau de-ale lor.