x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Nu bom-bei cu neu-troni!"

0
13 Oct 2009 - 00:00
Îmi dau seama că scriu fad despre anul  '89 şi că, poate, singura bucată mai reuşită este cea care nu e în text, po­vestea de la Riga, din 23 august  '89. Pe drum către Bodly Library mi-a ve­nit şi explicaţia: în afara acelui episod fe­ricit, anul  '89 (în sens generic) nu a fost al meu, nici al tău.

A fost, cred, cel mai înstrăinat an. Eu nu mai eram eu sau, dacă vrei, sufeream de un sindrom de dizolvare a identităţii perso­nale. Mihnea, un tânăr cu care peripa­te­tizam pe atunci, de câte ori treceam pe lângă Comitetul Central, repeta, ca într-un reflex, aceleaşi cuvinte: "Doam­nă, acest om mă sufocă, îmi taie răsuflarea". Cred că senzaţia de stran­gulare era destul de prezentă. Ca-n definiţia epicuriană a morţii: cât e ea, nu suntem noi, cât suntem noi, nu e ea.
Dacă mi-ar cere să-i caracterizez în două cuvinte cum am trăit anul '89, i-aş răspunde: în moarte clinică.

Acum o jumătate de oră m-am des­părţit de Roger Crisp, după o sofisticată discuţie despre Virtue Etbics and Utilitarian Etbics. La un moment dat, el m-a întrebat:
- What did you actually discuss on rights during the communist regime?

Mi-am amintit imediat rightsurile pe care le turna Tovarăşu ' în capul mulţimii acefale căreia îi eram toţi parte: la viaţă, la pace şi la muncă. Ce freedom of? Ce ownership? Tromboane. Noi aveam drepturile de bază asigurate, cu alte cuvinte, o dată ce eram încă vii, ne exercitam dreptul la muncă forţată. Pe la începutul anilor  '80, individul băgase spaima în popor că vine bomba cu neutroni. Organizau marşuri ale păcii. Îmi amintesc instructajul pentru unul dintre ele.

- Toaşi, ne adunăm cu toţii pă întreprinderi, ca nişte pâraie, şi ne adunăm în Piaţa Cinema Gloria, ca un şuvoi, apoi ne vom uni cu tovarăşii din alte sectoare pe Magheru, aşa, într-un fluviu care se va revărsa ca-ntr-un ocean în Piaţa Comitetului Central. Toaşi, vă dau biletele cu lozinci şi acum le şi repetăm: Cea-u-şescu pa-ce! Româ-nia comunism, Ceau-şescu ero-ism! Vrem fur-na-le şi trac-toa-re, nu vrem ar-me nu-cle-are! Nu bom-bei cu neu-troni! Hai, toaşi, mai însufleţit, mai cu viaţă, zău aşa. Şi să aveţi în vedere să nu vină tovarăşele cu varza la ele, direct dân piaţă. Elevii să nu joace bâza, aţi auzit, tovarăşa Miroiu, că la dumneavoastră e dezastru băi, de dau cu voi de pământ. Toaşi, însufleţire şi seriozitate, şi vedeţi, fără sticle. Data trecută s-au spart cauciucurile de la maşinile tovarăşilor de la CC în cioburile de la "materialele" nepermise, aduse de unii toaşi. Să ţineţi minte de la mine, băi oameni, marşu ' păcii e marş, nu-i bulibăşeală.

"Amuzant" e că fetele de la şcoala profesională de pe lângă Liceul de Textile la care glorios lucram (al Filaturii Române de Bumbac, acum Nichita Stănescu, fiindcă a trecut poetul odată pe acolo) s-au pus pe fapte mari. Zdupuiau tufele de partide de sex rapid cu băieţii de la Uzina Repu­blica. Dacă le întrebam ce streche le-a apucat şi de ce riscă să rămână gravide de atâta sex hardcore, ele îmi răspundeau "pe linie":
- Păi, doamnă, n-aţi auzit că vine bomba cu neutroni? Ce să ne mai batem capul?

Îţi dai seama ce a urmat. Un coşmar. Avorturi cu andrele, cu tuburi cu apă distilată, feţi aruncaţi la tomberoane, procuratură, şedinţe interminabile, cu hărţi ale focarelor avortive din Bucureşti, înfierări cu mânie pronatalistă, fuste pe sub care se ascundeau sarcini avansate, strangulate cu ştrean­gul, să nu se vadă burta, copii năs­cuţi şi lăsaţi pe te miri unde. Şi, pe cuvânt, toate astea dintr-o psihoză co­mandată. Frica de moarte era o unealtă foarte des utilizată când se îngroşa gluma. La fiecare trecere spre o nouă formă de austeritate, Ceau­şes­cu ordona un circ spăimos.
Mihaela Miroiu
Fragment din volumul Mihaela Miroiu, Mircea Miclea, R 'Estul şi Vestul, Polirom, 2005, p. 106-108
Citeşte mai multe despre:   special,   mihaela miroiu

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de