Oaspeţi la "cina cea de taină"

29 iulie 1989. Ne-am sculat la ora 7:00. Am coborât la părâu. Pregătim câteva rucsacuri cu alimente pentru după-amiază... şi colegii pleacă fără mine. Eu rămân cu Ovidiu la tabără. Azi suntem de serviciu. Dan mi-a relatat ce au realizat astăzi. Am început să remarcăm şi să degajăm traseul de sub Pietrosul.

Vremea ţinea cu noi. Soarele îşi împrăştia cu mărinimie razele. Ajungem sus la ora 12:00. Am urmat acelaşi traseu: cruce roşie, patru puncte albe. Rămâneam două echipe la marcat, iar restul înarmaţi cu securi merg înaintea noastră la degajat. Dar la ora 15:00 începe să se înnoreze. Ne grăbim. Crengile de ienupăr se taie mai greu decât cele de jnepen. Înaintăm relativ repede. Auzim glasul celor din faţă. După aproximativ 2 km o ploaie torenţială ne întrerupe lucrul. Ne acoperim cu sacii de nylon. Ploaia nu conteneşte. Călimanii şi-au trimis oştile de nori în apărare.

Ne întâlnim cu doi oameni ai pădurii şi aflăm că erau tov. Palamaru Valentin, şeful Ocolului Silvic Vatra Dornei, şi pădurarul Ţoică Jean. Au observat activitatea depusă de noi. La rându-ne, cerem sfaturi privind traseul şi activitatea de degajare a potecii, de inuperiş. Suntem îndrumaţi cum să procedăm mai corect.

Acoperim cutiile cu vopseluri şi le camuflăm sub coroana bogată a unui molid. Suntem nevoiţi să ne întoarcem la tabără. Ploaia rămâne neîndurătoare. Uzi şi lunecând pe pietre şi noroi, ajungem în tabără. Aici burniţase numai. Foile cortului erau aproape uscate.

Noi, cei de la corturi, am făcut curăţenie în jurul taberei, am reîmprospătat proviziile de lemne uscate şi am pregătit masa pentru cei plecaţi pe traseu. Am profitat de faptul că magazinul forestier era deschis şi am valorificat sticlele şi borcanele rămase de la conserve, cumpărând biscuiţi. Pădurarul ne-a oferit o găleată cu lapte. Punem laptele la fiert şi facem o mămăligă mare. E foarte gustoasă!

Este ora 20:00. Îi dăm mâncare şi lui Bobiţă şi îl scoatem afară în curtea cantonului, unde începe să zburde de bucurie. Tov. Palamaru ne-a promis că se va întoarce în jurul datei de 10 august, când va avea loc finalizarea acţiunii şi când vom face bilanţul muncii noastre, urmat de tradiţionalul foc de tabără.
Ne culcăm la ora 23:00.
30 iulie 1989. Ne-am sculat la ora 7:00. Răcoarea dimineţii şi apa rece a Haitii ne înviorează şi mai mult. Mâncăm pâine cu unt şi gem, bem ceai. Astăzi mergem în drumeţie la "12 Apostoli" - stânci numite de local­nici şi "Cina cea de taină". Pregătim rucsacurile, ne luăm sacii de nylon pentru ploaie şi pornim plini de avânt spre ţinta propusă.

Mergem pe marcaj punct albastru. La început traseul este abrupt. Trecem peste câteva ză­voaie. Mergem în şir, dozându-ne forţele. După ce urcăm o pantă abrup­tă printr-o fâşie de păşune mărginită de pădurea de molid, pătrundem în codru. Observăm că poteca este bine degajată şi marcată de echipajul Şcolii Iacobeni, jud. Suceava. Cerul continuă să fie înnorat. Ceaţa alunecă în trepte, străvezie, purtând cu ea aroma piscurilor singuratice, a ienuperilor şi jnepenilor. Adriana arată Pietrosul printr-o fereastră de cer senin. Norii care-l înconjoară au chip de balaur. Admirăm şi ceilalţi munţi.

Ora 12:00. Ajungem la "12 Apostoli". Toţi ştiam câte ceva despre ei. Privind cu atenţie am observat că "Moşul" - statuia reprezentativă are trei feţe, care corespund celor trei căi de acces. În imediata apropiere, "Mucenicul" urmat de celelalte "statui" întregul complex terminându-se cu o stâncă numită "Mareşalul", toate dispuse în formă semicirculară şi  alcătuite din aglomerate vulcanice.

Ne aşezăm să prânzim, străjuiţi de acest fantastic grup statuar. Apoi facem câteva fotografii, gândindu-ne la meşterul necunoscut care a modelat stâncile: a fost numai natura sau şi omul?! Ne grăbim să coborâm, deoa­rece norii deveniseră compacţi, pregă­tindu-se de ploaie.

Ajungem în tabără pe la ora 15:00 şi începe să plouă mărunt. Suntem fericiţi că am reuşit să înşelăm ploaia pe munte. Ştefănel şi Laura profită de timpul urât pentru a merge să strângă câteva date etnografice. Se opresc tot la Paţa Vasile, care ne-a promis că ne va arăta un costum popular vechi cam de 65-70 ani.

Costumul popular este femeiesc, format din ie, peste care se ia bundiţă; poale, peste care se ia ca­tinţa şi brâ­neaţă. Iia este formată din faţă, spate şi două mâneci. Este făcută din pânză de bumbac. Mâneca este adăugată din umăr. Are două părţi: o parte care vine din cămaşă peste care ajunge umărul bundiţei şi una re­pre­zentând mâneca propriu-zisă. Altiţa - partea de sus a mânecii - este lucrată în ne­gru. Încreţeala este cusută cu roşu şi împodobită cu mărgele. Mâneca are trei rânduri de motive reprezentând flori şi frunze împo­dobite cu mărgele cafenii. Faţa ei este împodobită cu trei rânduri de motive. Două sunt identice cu cele de pe mânecă, iar unul încheie despi­că­tura cămăşii, fiind alcătuit din măr­gele galbene. La gură se strânge cu un şnur cu canafi la fel ca la mâ­neci. Bun­diţa este cusută din piele şi se ia peste cămaşă. Au colorit de roşu, negru, verde, maro, albastru, cu frunze ase­mănătoare cu pana de păun şi de ferigă. Poalele sunt de pânză. În partea de jos are modele cu frunze şi filicuri maro. Catrinţa - ţesută la război, este din mizură,  având mai multe culori: verde, grena, galben, albastru. Ca­trinţa are dos negru. Brâul este ţesut din lână, în stative cu diferite culori: maro, galben, albastru, bej, galbenul fiind în centru, ca şi pe cămaşă.

Ajung în tabără la ora 20:00. Mân­căm împreună, apoi ne spălăm vasele. Toţi se culcă. Doar eu mai rămân până la ora 22:00 să termin însem­nările în jurnal, la lumina lămpii cu baterii. Prin pânza cortului, în liniştea profundă se smite respi­raţia pădurii pe timp de noapte. Somnul este mo­lip­sitor. Noapte bună!
Jurnalul expediţiei Montana IV, 1989