Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Wojciech Witold Jaruzelski a fost ministru al Apărării, prim-ministru şi preşedinte al statului polonez. În partidul comunist a fost ultimul său secretar general. Paradoxal, 1989 îl găseşte, teoretic, în culmea puterii instituţionale (preşedinte de stat şi secretar general al partidului). Practic, însă, trebuie să împartă puterea cu Solidaritatea, sindicatul împotriva căruia impusese legea marţială opt ani mai devreme.
MADE ÎN URSS
Biografia acestui lider comunist începe oarecum neobişnuit. S-a născut la 6 iulie 1923 în Kurow, Polonia, într-o familie din mica nobilime. Educaţia a primit-o într-o şcoală de orientare catolică. În 1939, ca urmare a invaziei sovietice în Polonia, tânărul Wojciech a fost capturat, împreună cu familia, de Armata Roşie şi deportat în Uniunea Sovietică. Mai exact în RSS Kazahstan, la muncă obligatorie, în minele de cărbuni din Karaganda. În aceste împrejurări şi-a pierdut părinţii, iar el a suferit traumatisme la spate şi ochi, care l-au urmărit toată viaţa. A şi fost poreclit de altfel "omul cu ochelari negri", aluzie, în anii puterii sale, la forţa represivă ascunsă în spatele însemnatelor sale funcţii.
Intenţionase în război să se alăture armatei poloneze anticomuniste, condusă de Wladyslaw Anders. A sfârşit însă prin a se încadra în unităţile militare poloneze aflate sub comandă sovietică (1943). Participant la asediul Varşoviei, iar mai apoi al Berlinului, sfârşitul conflagraţiei mondiale l-a găsit pe Jaruzelski cu gradul de locotenent. În această calitate, timp de aproape doi ani a luptat împotriva organizaţiei anticomuniste Armata Poloneză Domestică.
A absolvit Şcoala Poloneză de Infanterie, iar din 1948 a intrat în rândurile Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP). A luptat astfel împotriva "rămăşiţelor duşmanului de clasă" din provincia Swietokryskie.
CADRU DE NĂDEJDE
Ascensiunea politică a lui Jaruzelski se leagă de reprimarea militară a revoluţiei maghiare din anul 1956 de trupele sovietice. Vântul liberalizării şi al deschiderii, care de la Moscova bătea prin toată Europa de Est, a produs schimbări importante şi în Polonia. Precum aceea a retragerii feldmareşalului sovietic Konstantin Rokossowsky din funcţia de şef al armatei şi ministru al Apărării.
Pe acest fond al naţionalismului comunist polonez, Jaruzelski a fost numit ofiţer politic în armata poloneză (1960). Patru ani mai târziu a promovat în staff-ul militar. Din 1964 şi până în aprilie 1968 a îndeplinit funcţia de şef al Marelui Stat Major General al Armatei.
Atunci a făcut alt pas în sus, fiind numit ministru al Apărării (1969-1985). În ascensiunea sa militară s-a făcut remarcat şi în misiunea de degradare a circa 1.300 de ofiţeri polonezi evrei sau căsătoriţi cu evreice (1967-1968). Printre motivaţiile atribuite acestei ascensiuni a fost şi încrederea în "sovietismul" lui Jaruzelski pe fondul disensiunilor ivite în lagărul comunist din cauza "primăverii de la Praga". Membru plin al Biroului Politic al Comitetului Central al PMUP (1971), acesta fiind ultimul pas înainte de a urca în vârful ierarhiei puterii, ca secretar-general al PMUP (1981-1989).
LEGEA MARŢIALĂ CONTRA POPORULUI
Răzvrătirea muncitorească din Polonia a condus la schimbări la vârful partidului. Grevele muncitorilor din vara lui 1980, care au cuprins aproape toată Polonia, s-au încheiat nu numai cu formarea Solidarităţii, primul sindicat necomunist din blocul sovietic, ci şi cu înlocuirea lui Gierek din funcţia de secretar general al partidului cu Stanislaw Kania. Pe fondul incapacităţii guvernului de a pune stavilă protestelor Solidarităţii - care dintr-un sindicat comunist devenea o mişcare socială anticomunistă - şi la presiunile Uniunii Sovietice, Biroul Politic i-a propus funcţia de premier (11 februarie 1981-19 iulie 1989).
Misiunea încredinţată consta şi în controlarea Solidarităţii. În septembrie 1981 a devenit secretar general de partid în locul lui Kania, cumulul de funcţii transformându-l în "liderul providenţial" de la care ceilalţi conducători ai lagărului comunist aşteptau "liniştirea" Poloniei. Scurt timp după numire, la 13 decembrie 1981 a declarat Legea Marţială. Prin ea, sindicatul Solidaritatea era declarat în afara legii, iar armata destinată să reprime orice tentativă de revoluţie. Câteva mii de membri ai Solidarităţii, în frunte cu Lech Walesa, au fost trimişi la închisoare.
Mai târziu, revigorarea economiei a sperat s-o dobândească în spiritul reformelor lui Gorbaciov. În 1985 a fost învestit şi cu demnitatea de preşedinte al Poloniei.
Lider al partidului comunist şi premier într-o Polonie zguduită de cutremurul grevelor şi al mitingurilor la care adera majoritatea categoriilor sociale, "omul cu ochelari negri" era un uriaş cu tălpile lipite de aluviunile unui detestat trecut.
VARA LUI '89
Între 6 februarie şi 4 aprilie 1989 s-a purtat o serie de negocieri (sub numele generic "Masa rotundă") care s-au încheiat cu două prevederi importante: organizarea de alegeri parţial libere pentru luna iunie, iar puterea executivă să aparţină preşedintelui. Alegerile s-au desfăşurat în două tururi de scrutin. Primul la 4 iunie, iar al doilea două săptămâni mai târziu. Contrar aşteptărilor, alegerile au fost, de departe, favorabile sindicatului Solidaritatea. Care obţine 99% din locurile din Senat şi 35% din cele ale Seim-ului, camera inferioară (65% din locuri fiind alocate comuniştilor, conform înţelegerilor de la "Masa Rotundă"). Participarea la vot a fost relativ scăzută: 62,7% în primul tur şi 25% în al doilea. Cu toate acestea şi mai ales în ciuda faptului că preşedintele va fi desemnat din rândurile partidului comunist, victoria Solidarităţii a venit ca o confirmare a unui nou curs pe care 1989 părea să-l fi deschis Poloniei.
Nicolae Dăguşin
