x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ospătarul militar al ofiţerilor de elită ai lui Ghaddafi

0
Autor: Cristinel C. Popa 30 Oct 2009 - 00:00
Ospătarul militar al ofiţerilor de elită ai lui Ghaddafi Arhiva personală Şerban Liliac/


Liliac Şerban face parte din vechea gardă a chelnerilor de la restaurantul Se­lect din Iaşi. Astăzi este şef de sală. Pentru că a practicat încă de la început cu profesionalism această meserie, a făcut acelaşi lucru şi în armată. Şi-a pre­lungit vechimea, într-un fel. Şi-a sa­tisfăcut stagiul militar la Securitate, la Băneasa.

Culmea poate părea faptul că a activat tot ca ospătar, îmbrăcat în civil chiar, cum e şi normal, de altfel, în "civilie". Numai că la el nu era vor­ba atunci de civilie, ci de o misiune ultra-secretă. Supraveghea ofiţerii de elită ai liderului libian Ghaddafi sosiţi la stagii de pregătire anti-teroristă (de fapt, mai degrabă teroristă), la noi în ţară. Unul dintre aceşti luptători de elită a ajuns acum în conducerea Libiei.


PROSTITUATE DE LUX
Şerban îşi aduce aminte şi astăzi cu bu­cu­rie de momentele deosebite de atunci. Deservea o "celulă" de agenţi arabi instruiţi de români şi cazaţi la o vilă de pe lângă Grădina Zoologică din Bucureşti şi de a cărei administrare gastronomică, şi nu numai, răspundea el. "Am făcut armata la Securitate şi am lucrat la o vilă unde erau instruiţi de Securitate agenţii din Libia.

Erau şase persoane care veneau şi studiau cu instructori români chestiuni de armată legate de securitate şi misiuni speciale. Erau străini, oameni de încredere ai lui Ghaddafi. Vila era în Bucureşti, lângă Grădina Zoologică, iar eu îi serveam pe toţi care veneau acolo. Eram militar, dar permanent mă aflam îmbrăcat în civil. Era o curte mare şi pădurea aproape. Le dădeam micul dejun, prânzul şi cina." Pe lângă îndatoririle legate de profesia sa de om de restaurant, Şerban spune că tot el era cel care dădea drumul la apa căldă.

"Mâncarea venea făcută, numai mi­cul dejun îl pregăteam eu. Ouă - ochiuri, omletă, unt, pastramă. Străinii erau de culoare, veneau şi făceau cursuri în ţara noastră, dar nu puteam să-i întreb prea multe. Soseau la ei câte cinci-şase profesori pe zi şi-i şcoleau, într-o sufragerie mare. Eu aveam camera mea, mare, răspundeam la telefon. Pe la 11:00 cereau ceai, cafea. Unul dintre ei era colonel, toţi erau gradaţi. Eu eram civil, cum am spus. Şi ei erau îmbrăcaţi în civil, pentru că nu trebuia nimeni să ştie ce se întâmplă.

Am stat acolo nouă luni în timpul cât am făcut armata, adică aproape toată perioada stagiului militar. Aveam avantajul că puteam să beau nelimitat Pepsi, whisky, dar eu nu consum băuturi alcoolice. Poate de aceea am fost şi cel mai longeviv ospătar de acolo. Am fost un moldovean cuminte aproape pe toată perioada armatei. Ei stăteau câte trei luni, de aceea am prins trei serii. Când plecau făceau cadouri, voiau să mă cheme la ei, dar nu aveam voie să spun că sunt militar.

Ei aveau valută, mă întrebau dacă n-am să schimb, cum să schimb? Am făcut o singură dată o greşeală - n-am spus colonelului că într-o seară s-au adus nişte gagici, deşi n-aveau voie. Erau criminale, prostituate de lux, ei erau urâţi, ele aşa frumoase, îmi venea să-i împing, să-i bat. Le-am spus să nu mai aducă, să nu-mi facă probleme. N-a aflat nimeni, că nu existau camere de luat vederi, Erau beţi. Vorbeam cu ei în engleză, pentru că rupeam binişor în această limbă. Ei vorbeau o engleză mai de baltă.

Erau şi la 40 şi ceva de ani, aveau un şef al lor, cred că l-am văzut la TV, acum este prin conducere, aveau atelier de fotografii, învăţau să facă şi fotografii", povesteşte Liliac Şerban. Chelnerul ieşean este foarte sigur pe declaraţia sa. Unul dintre cei pe care i-a servit el atunci este astăzi mâna dreaptă a lui Muammar al Ghaddafi. A subliniat în câteva rânduri că pe acesta l-a văzut la televizor.
NOUĂ LUNI A BĂUT PEPSI
Vila unde se petreceau cele povestite era una elegantă, alimentată cu gaz metan. Şerban a auzit chiar că la un moment dat a vrut să o cumpere Ţiriac. "Eu stăteam în camera de la intrare, faţă în faţă cu bucătăria, aveam canapea elegantă, telefon, trebuia să răspund tot timpul. Ei aveau sus cinci camere, se trezeau şi aprindeau focul ca să ajute şi ca să fie apă caldă dimineaţa, că era cu boiler.

Mă trezeam eu la 5:00, era unul mai în vârstă care zicea să-i dau o gagică, de unde? N-aveau femei, nu le dădeau voie. Se mai duceau la corpuri diplomatice." Ce făcea Liliac Şerban de mâncare? "Făceam nişte consommeuri, mâncare gătită multă, pui şi vită, fără porc, erau însă mulţi care nu mâncau acolo, ci se hrăneau în oraş. De aceea multă mâncare rămânea. Nu era hrană separată. N-am băut apă nouă luni, numai Pepsi. A fost o experienţă de­o­se­bi­tă. Alţi ospătari n-au stat acolo de­cât una-două săptămâni. Eu îmi ima­ginam cum ar fi fost să mă întorc la cazarmă, cu 10 boabe de fasole în farfurie. Aveau loc şi sera­te, cu George Udilă, cu unul de la Ciocârlia, eu le dădeam băutură artiştilor de stăteau după aia cu mine şi îmi cântau."


CUM A AJUNS OSPĂTAR AL OFIŢERILOR LIBIENI
Povestea începutului ca ospătar în armată a lui Liliac Şerban e istorisită cu savoare chiar de el. "Am fost dus la Săftica, aşa cum eram: tuns zero. Acolo, după două zile, mi-au zis «du-te şi îmbracă-te», m-au băgat într-o dubiţă, m-au plimbat două ore prin Bucureşti. Apoi, am coborât într-o magazie uriaşă şi mi s-a spus să aleg două costume, cămăşi. Şi mi-au spus: «De azi nu te mai îmbraci în soldat». Am ajuns apoi la Săftica, s-a deschis o poartă cu un vizor, acolo toţi erau soldaţi în termen, dar în civil, doar eu eram tuns, ei toţi cu plete, cu figuri, cu blugi, dar aveau treabă. Îi foloseau ca să păzească obiectivul, era acolo un dormitor cu vreo 10 paturi. Când am intrat acolo, mi-a dat unul o palmă peste cap, m-a pus să mă îmbrac ca ospătar şi m-a trimis undeva. Când colo, vreo 24 de negri în obiectivul ăla.

Un chelner bucureştean m-a întrebat dacă am lucrat ca ospătar şi mi-a spus: «hai la treabă!». Era nea Gigi bucătar, eu spălam pe jos, fă­ceam treabă, mi-a dat să mănânc plă­cinte calde. Când a văzut că ştiu me­serie, a dat telefon şi a zis: «Ăsta-i omul care ne trebuie!».

Era un colonel, Maiorescu, era nume de cod, nu era numele lui adevărat, când venea altă grupă, spunea alt nume. Acolo am început, după prima seară au sosit musafiri, cu muzică, era unul de la Ciocârlia, cu vioara, era Maria Bararu, cu program. Am rămas acolo, după aia m-au promovat, au zis că să aibă omul lor. Când venea nea Gigi mă lăuda, făceam tot ce trebuia, spălam nu doar blide, ci şi WC. Când am ajuns la vilă am zis că acolo rămân, că dacă nu greşesc n-au de ce să mă dea afară. Făceam orezul bob cu bob, ăia ziceau că ce face nea Gigi nu-i bun, aşa mâncau ei, nu pilaf cum făcea nea Gigi.

După nouă luni n-aveau cu cine să mă înlocuiască acolo, nouă luni n-am văzut casa. Când am venit acasă era totul schimbat, nu cunoşteam gara. Am adus cafea, că libienii mi-au făcut cadouri, blugi, o geacă, Tic-Tac, ţigări Kent. Pe atunci era ceva de vis să ai aşa ceva. Dar de acest lucru i-am spus colonelului. Arabii ţineau la mine, toată ziua eram cu ei, le făceam toate mofturile. Aveam maşină cu număr de corp diploma­tic, când m-au vizitat mama şi tata i-am dus prin Bucureşti cu maşina aia de salutau toţi când treceam."
Notă: Seria povestirilor lui Şer­ban Liliac va continua.
Citeşte mai multe despre:   securitatea,   ofiţeri,   libia

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de