Foarte aglomerat în prezent, când etapele Ligii 1 se succed cu repeziciune, calendarul competiţional era extrem de lejer în urmă cu 20 de ani.
Tocmai de aceea, între meciul României cu Bulgaria din preliminariile CM 1990, desfăşurat la 17 mai şi încheiat cu succesul la limită al tricolorilor, scor 1-0, şi mult aşteptata finală a Cupei Campionilor Europeni, dintre Steaua şi AC Milan, ce urma să aibă loc la 24 mai, conducerea FRF de atunci şi-a permis luxul de a programa doar trei restanţe din Divizia A.
Şi asta la sfârşit de săptămână, lucru care astăzi ar fi de necrezut, în condiţiile în care diriguitorii fotbalului de la noi din ţară şi de peste tot din lume sunt nevoiţi să aducă echipele faţă în faţă o dată la patru zile!
În ceea ce priveşte meciurile în cauză, acestea au avut implicaţii în partea inferioară a clasamentului, cu şapte etape înaintea finalului campionatului mai mult de jumătate dintre divizionarele A fiind ameninţate cu retrogradarea. Într-o partidă de patru puncte (în urmă cu 20 de ani se acordau două puncte la victorie, în loc de trei, cât reprezintă în prezent bonificaţia pentru un succes), Corvinul a depăşit-o pe "U" Cluj, scor 2-1. Hunedorenii au avut un start de meci perfect, iar după 21 de minute conduceau deja cu 2-0, prin golurile înscrise de Petcu şi de Ovidiu Hanganu, viitorul vârf de lance al lui Dinamo în primii ani de după Revoluţia din decembrie '89. Studenţii clujeni au ripostat târziu, prin Biro I, gol care nu a mai schimbat însă cu nimic soarta întâlnirii.
Derby-ul oltenesc dintre Universitatea Craiova şi FC Olt, 3-1 pentru gruparea din Bănie, a avut o desfăşurare similară, gazdele desprinzându-se în câştigătoare încă din prima repriză, prin golurile înscrise cu capul de fundaşul Emil Săndoi. În partea a doua a meciului, Pavel Badea a dus scorul la 3-0 pentru Ştiinţa, iar Turcu a redus din hadicap.
De departe, meciul zilei a fost însă cel dintre Victoria şi Oţelul. O partidă de "1" solist, care a dat însă peste cap toate previziunile pronosportiştilor, gălăţenii câştigând cu 3-2! Pe locul 17 înaintea acestei întâlniri, cu numai 19 puncte, jucătorii Oţelului i-au luat foarte tare pe bucureşteni, "uitând" probabil amănuntul, deloc nesemnificativ, că Victoria este echipa Securităţii.
Octavian Popescu a deschis scorul în minutul 2 şi nu s-a lăsat până nu i-a îngenuncheat de unul singur pe Costel Solomon şi compania. Astfel, după golul egalizator al lui Coraş, din minutul 3, Popescu a lovit din nou, un minut mai târziu. Şi ultima încercare a gazdelor de a duce meciul pe făgaşul său normal, Coraş egalând din nou, 2-2, a fost zădărnicită de acelaşi Popescu, care a realizat hat-trick-ul cu 11 minute înainte de pauză.
În partea a doua, Victoria nu a reuşit să mai transforme în gol nici una dintre ocaziile avute, astfel că Oţelul a produs una dintre cele mai mari surprize ale campionatului. În ciuda înfrângerii suferite, Victoria nu şi-a periclitat deloc cea de-a treia poziţie a podiumului. În schimb, cele trei puncte cucerite la Bucureşti nu i-a ajutat prea mult pe gălăţeni, care aveau să retrogradeze.
Citește pe Antena3.ro