Pacepa, revenit în România

În 1987, în Statele Unite ale Ame­ricii a fost editată cartea lui I.M. Pacepa "Orizonturi roşii". Con­ţi­nu­tul ei a ajuns la cunoştinţa ro­mânilor prin foiletoane radiofonice difuzate de secţia în limba română a postului american Radio Europa Liberă. Efectul a fost atât de mare, încât ulterior s-a spus că şi actul de acuzare a soţilor Ceauşescu a fost redactat sub influenţa ei.

La data apariţiei cărţii, diplomatul Gheorghe Tinca era consilier în Misiunea permanentă a României la ONU New-York. A fost primul cititor român al faimosului thriller semnat de autorul consacrat în "artele supune­rii fără luptă".

Domnul Gheorghe Tinca ne-a re­la­tat următoarele  despre revenirea lui  I.M. Pacepa în România prin cartea sa:
"Cât timp am fost la post la New York, aveam obiceiul în fiecare weekend să citesc cu multă atenţie suplimentul Book Review al ziarului The New York Times. Urmăream  recenziile scurte ale unor cărţi de politică, istorie, relaţii internaţionale etc. care apăruseră sau urmau să apară. Aşa am dat peste o scurtă notă care anun­ţa apariţia în scurt timp a cărţii «Orizon­turi roşii» a deja celebrului Ion Pacepa. Cărui român nu i-ar stârni curiozitatea o astfel de veste, mai ales dacă se anunţă că în carte autorul povesteşte întâmplări adevărate din interiorul puterii dictatoriale de la Bucureşti?!

Aşa că am început să umblu aproa­pe zilnic prin librăriile aflate în drumul meu către ONU, unde mi-am mâncat amarul aproape şase ani. Trecuse mai mult de o lună şi îmi cam pierdusem speranţa, când într-o zi văd în vitrina uneia dintre librării cartea căutată.

Era anunţată ca apariţie de ultimă oră, avea coperţile roşii şi era destul de voluminoasă. Cum librăria era închisă, m-am înfiinţat a doua zi la prima oră a deschiderii, ca nu cumva să mi-o ia cineva înainte. M-am întors la Misiune, unde tot personalul, inclusiv ambasadorul, avea birourile şi apartamentele în aceeaşi clădire. Pentru a nu ne rupe de ţară, aici iarna era frig, iar vara cald.

Am ascuns cu grijă cartea până m-am întors de la ONU. Nici nu am mai mâncat, fiind adânc cufundat în lectură până seara târziu. De fapt, m-a apucat lumina zilei citind cu înfrigurare povestirile lui Pacepa. Nu am terminat-o, astfel că a doua zi m-am învârtit puţin pe la birou - să mă vadă lumea - şi iar m-am intors la lectura mea palpitantă. În fine, am terminat-o şi parcă mi-a părut rău.

Nu este cazul să mai amintesc con­ţinutul cărţii, căci a fost tradusă şi în româneşte imediat după Revoluţie. Remarc doar că a fost scrisă de un profesionist în manipulare. Oricare dintre povestiri avea la bază o în­tâm­plare despre care fiecare auzisem câte ceva din zvonistica de acasă, din relatările celor mai apropiaţi de Ceauşescu sau din emisiunile Eu­ro­pei Libere. Povestea era apoi îm­pă­nată cu multe detalii, uneori ade­vărate, alteori exagerate sau neade­vă­rate, pe care le acceptai cu plăcere, întrucât te luminai căpătând dovezi care confirmau cele auzite.

Mi-am dat seama că sunt ma­nipulat când am citit descrierile făcute de autor mai multor încăperi din Misiune, unde se aflau acestea şi cam ce se întâmpla acolo. Atunci am avut dovada că autorul se abate de la realitate şi dacă o face într-un caz pe care îl ştiu bine, de ce n-ar face-o şi în alte cazuri. Întors acasă după mai multe luni, am aflat de la Ştefan An­drei, căruia i-am povestit pasajele care îl priveau, că grotescul era pură in­venţie sau îngroşări interesate.

Surpriza a apărut după ce am citit cartea. Mi-am dat seama că sunt într-o situaţie fără ieşire. În apartament nu o puteam ţine, căci o putea găsi oricine ar fi avut datoria să scotocească prin lucrurile mele. Nu am încuiat uşa niciodată, căci era inutil. Dacă aş fi păstrat-o să o duc în ţară când plecam în concediu, nu puteam fi mai liniştit. Cine mă asigura că la Otopeni vameşii nu mă vor controla, «având pontul» că introduc în ţară o carte interzisă? Atât mi-ar fi trebuit, din diplomat ajungeam infractor. Nici nu puteam să o arunc, mă costase 20 de dolari, o grămadă de bani «în lumina» in­demnizaţiei mele de numai 770 de dolari.


Ieşirea din încurcătură o datorez întâmplării. Unul dintre «colegi» mă întreabă dacă în preumblărie mele prin librării nu am văzut o carte a lui Pacepa despre Ceauşescu. Primise instrucţiuni să o procure şi să o tri­mită urgent la Bucureşti cu echipa de curieri diplomatici sosiţi de la Washington la New York şi care plecau a doua zi în ţară.

Nici că se putea o ieşire mai bună pentru mine. I-am spus «colegului» că am văzut-o undeva, am vrut să o cumpăr, dar preţul era prea mare. Dar, dacă ei au nevoie, le-o pot cumpăra. Mai încape vorbă, am primit banii, am luat cartea mea şi plecat am fost. M-am întors biruitor după ceva timp. Le-am dat cartea şi am reţinut cei 20 de dolari.

Aşa că, din pură în­tâm­plare, am devenit instrumental în introducerea în ţară a primului exem­plar al cărţii «Orizonturi roşii» a celebrului Pacepa. Cât de armonios s-au îmbinat interesul personal al meu cu cel general al lor! Când mă uit acum în urmă, nu-mi vine să cred cât de săraci eram, câtă spaimă aveam în noi şi, culmea... cât de in­vidiaţi eram că ducem o viaţă bună în comparaţie cu cea a rudelor noastre din ţară!".
Gheorghe Tinca