Pe teren, cu nea Florică

Au circulat ani de-a rândul felurite istorisiri avându-l ca erou pe Florea Ceauşescu ("nea Florică"), fra­tele conducătorului suprem, ziarist la Scînteia.

În realitate, omul era de mult bun-simţ, modest şi săritor, gata ori de câte ori îi stătea în putere să îşi ajute colegii. Când am scris "ori de câte ori îi stătea în putere" m-am gândit la faptul că, după câte vorbea gura lumii, nea Florică nu se afla în cele mai teribile graţii ale familiei con­du­cătoare. Nu făcea însă caz de lu­crul ăsta, aşa după cum nici aere de "os domnesc" nu îşi dădea. În schimb, consimţea, fără multă vor­bă­rie, să se ducă pe teren, la anchete "cu probleme", ştiind foarte bine că nimeni dintre ştabii locali sau centrali nu va îndrăzni să îi sufle în ciorbă, să îl contrazică sau, mai rău!, să îi ceară să închidă ochii la miş­ma­şuri. Mai ales sub pretextul atât de des folosit în  "iepocă": "Să nu scriem despre chestii de-astea, ca să nu îl supărăm pe Tovarăşul!".

Aşa se face că, la o documentare într-un judeţ al ţării unde erau şi "unele probleme", dar şi dotări de protocol mai aparte, într-o brigadă a Scînteii (termen încetăţenit al presei vremii), care trebuia să analizeze la faţa locului, a fost cooptat şi nea Florică. Brigada cu pricina era condusă de însuşi şeful secţiei "Viaţă de partid" a ziarului, Constantin Mo­raru, zis "Jo", băiat sufletist şi cu un foar­te dezvoltat simţ al umorului. (Profit de ocazie spre a spune pe şleau un lucru: nu toţi cei care au lu­crat în presa acelor ani au fost, ne­apărat!, nişte violatori de conş­tiinţe. Pur şi simplu, au fost oameni reali, cu plusurile şi cu minusurile lor, care s-au aflat în situaţii reale, cu bi­nele şi cu răul lor!).

S-a deplasat, aşadar, brigada Scîn­teii la faţa locului, a analizat cu spi­rit de răspundere şi cu înaltă exigenţă revoluţionară situaţiile semnalate şi, bineînţeles, a tras toate concluziile ce se impuneau. După care, nişte organe locale au socotit că este necesar să răspundă ajutorului principial pe care tovarăşii de la organul central de presă al partidului l-au acordat, cu o masă frugală şi justă. Odată încheiată masa tovără­şeas­că, convivii s-au despărţit, fie­care apucând-o pe potecile lui. Care poteci, după un asemenea festin to­vărăşesc, erau ceva mai întortochea­te şi mai şovă­ielnice. Mai cu seamă potecile pe care o apucase ARO-ul din dotarea Scînteii.

Faptele nu puteau trece neobservate de un tovarăş mi­liţian, vigilent şi treaz, mereu la datorie. Numai că, ce să vezi?!, ARO-ul ăla, parcă de-al naibii, nu voia să tragă pe dreapta şi se tot fofila. Vigilent ne­voie-mare, tovul de la Miliţie s-a aburcat pe motocicleta din dotare şi s-a luat după fugari. Într-un târziu, plictisiţi, probabil, să se mai hâr­jo­neas­că pe cele potecuţe cu "orga­nul de Miliţie", "scânteietorii" au tras pe dreapta. Nu înainte însă, de a opera o mică modificare: l-au aşezat pe nea Florică pe scaunul şoferului, ba i-au pus şi o pereche de ochelari negri, uite-aşa, ca să fie mai important!

Agentul s-a proptit bine pe cele două picioare din dotare şi le-a cerut pe ton imperativ actele la control.
- Tovule dragă - l-a luat Jo cu binişorul - noi suntem de la Scîn­teia, am fost la voi în judeţ, într-o ac­ţiune de control şi acum suntem grăbiţi să ajungem la redacţie, să scriem articolul care trebuie să apară chiar în ziarul de mâine.

Articolul ăsta este cerut de conducerea superioară de partid şi de stat, personal de către tova­răşul Ni­colae Ceauşescu!
- Scînteia-nescînteia - le-a re­te­zat-o cu ţâfnă "organul de Miliţie" -, dar şoferul vostru a încălcat regulile de circulaţie şi trebuie să îl amen­dez.
- Măi omule - l-a luat cu vorbă subţire Jo - nu pricepi că n-a făcut-o de capul lui? Uite, eu sunt Constantin Moraru, şeful secţiei Viaţă de partid de la Scînteia, eu i-am ordonat să facă asta, pe mine să mă amendezi.
- Nici pomeneală! Şofe­rul să îmi prezinte imediat actele la control. Ce, crede că dacă are ochelari negri e scutit de medic să ia amendă?!
- Bine dom'le - s-a făcut Jo a fi fost convins - dă-i tovarăşului miliţian permisul de conducere şi buletinul de populaţie.

Nea Florică se execută, miliţianul îi ia bule­tinul şi citeşte: "- Nume Ceauşescu; prenume - Florea; născut - comuna Scorniceşti, judeţul Olt". Pe măsură ce citea, super-vigilentul "organ" făcea feţe-feţe. Simţindu-l, Jo i-a pus o mână pe umăr şi cu glas ferm l-a apostrofat:
- Mă nefericitule, păi dacă noi îl avem şofer pe fratele lui Nea Nicu, atunci noi cine mai suntem, dobitocule?
S-au urcat apoi în maşină şi duşi au fost!...