Piesa "Românie" a luat Trofeul Mamaia ’89 la Creaţie

Câştigătoarea Trofeului Mamaia '89 (sau, cum se numea atunci festivalul, "Concursul naţional de creaţie şi interpretare ale muzicii uşoare româneşti"), la secţiunea Creaţie, a fost piesa "Românie", compusă de Temistocle Popa (muzică şi text) şi interpretată de Daniel Iordăchioae şi Otilia Rădulescu.

În acel an, compozitorului i s-a atras atenţia că poate să scrie şi piese cu tentă naţională şi aşa a şi făcut. "Piesa a fost bine făcută şi a fost cântată foarte bine de aceşti interpreţi, cu un text incredibil de frumos făcut tot de mine. Nu mă laud, dar am avut inspiraţie şi am compus din plăcere", spune compozitorul.

Temistocle Popa l-a ales pe Iordăchioaie să interpreteze acest cântec deloc întâmplător: "Eu mai scrisesem câteva piese pentru el şi i-am făcut şi un disc, cu câţiva ani mai înainte. Era un tip care începuse să bată la poarta consacrării ca interpret. La Mamaia a făcut un duet foarte drăguţ cu Otilia Rădulescu, foarte talentată şi ea, dar de care din păcate nu s-a mai auzit, pentru că era din provincie. Această piesă a fost atât de plăcută, încât a obţinut maximum de puncte, iar piesele celelalte au fost pe alte locuri, obţinând un fel de menţiuni, alte tipuri de distincţii", spune Temistocle Popa. Compozitorul nu mai ştie ce sumă de bani i-a revenit ca plată pentru obţinerea trofeului, dar crede că nu a fost vorba de mai mult de câteva sute de lei.

"Ne chinuiam să compunem, nu ne obliga nimeni să facem ce făceam. De fapt, de când e lumea şi pământul, compozitorii şi creatorii, textierii, sunt datori să-şi cânte ţara. Alţii îşi fac anual un festival cu cântece pentru ţara lor. Noi nu facem asta, că suntem şmecheri, suntem «mai cu moţ», ni se pare că patriotismul este un lucru desuet, ne temem de reacţiile celorlalţi. Fiecare trebuie să-şi cânte ţara, să cânte apele, prietenii, conducătorii, şi aşa mai departe. După Revoluţie am încercat să facem şi noi lucrul ăsta, dar toţi s-au luat de noi, ne-au acuzat că ne este dor de comunism, că tânjim după acele timpuri, aiurea! Aşa că ne-am lăsat. Dar nu e bine. Peste nişte ani o să regretăm", crede Temistocle Popa.

Compozitorul îi contrazice public pe cei care susţin că nu rămâneai în această breaslă dacă nu erai obedient şi dacă nu te mulai după dorinţele conducătorilor. "Atunci era o ordine, o disciplină. Degeaba spune lumea că au fost comenzi, nu era vorba de aşa ceva, nu e adevărat. Eu tot cu un cântec naţionalist, să-i zic, am mai luat încă un Mare Premiu la Mamaia, cu ani mai înainte de '89. Sunt singurul care am luat Marele Premiu de 2 ori la Mamaia - în 20 de ani, dar alţii nu au luat ni­mic. Atunci era mult mai drastică trierea pie­selor care intrau în concurs, nu ca astăzi". Ei, dar cine rezista în breaslă avea şi un mic no­roc, doar dacă şi participa şi la vreun festival. Pentru că - dezvăluie Temistocle Popa - festivalurile erau inevitabil urmate de o masă de protocol, la care se mânca bine. Că tot veni vorba despre mâncare, compozitorul mai spune că nu a avut "bafta" să stea la cozi, pentru că avea în casă o femeie care făcea acest lucru în mod frecvent.

Cum a fost Mamaia '89 din punctul de vedere al unuia din cei mai la modă artişti ai momentului? "Horia Moculescu mi-a compus un cântec foarte frumos cu un text splendid: «Prima iubire şi ultima». Mi-a dat telefon şi mi-a zis că, de fiecare dată când voi «culege» beneficiile acestui cântec, să le transmit persoanelor în cauză respectele domnului Moculescu", povesteşte Gabriel Cotabiţă, concurent la cel mai popular festival de muzică uşoară românească, ediţia 1989.

"Am depus cântecul la preselecţia pentru Mamaia şi... a fost respins! Tovarăşa Cecilia Stan, secretarul de partid al Consiliului de Cultură, a zis că nu are nevoie de «răgetele lui Cotabiţă» la acest festival (era şi anul cu congresul al XIV-lea!!!). Norocul a fost că to­varăşul Ladislau Hegheduş, care era secretar de stat şi se ocupa de toate festivalurile, a spus că «Mamaia nu se poate face fără Cotabiţă» şi aşa a intrat piesa «Trepte spre albastru»", povesteşte solistul. Piesele de valoare pre­zente în concursul de la Mamaia nu au pri­mit premii, ci doar titlul de piese laureate. "Nu puteau să dea trofeul unei piese care să nu fie patriotic şi atunci au ales această soluţie! Nici o piesă nu se ridicase la nivelul sentimentelor patriotice, înălţătoare pe care trebuia să le conţină Trofeul Mamaia!
«Prima iubire şi ultima» este însă acum socotită una dintre cele mai frumoase 80 de melodii ale muzicii româneşti!", continuă Cotabiţă.

Istoria acestei piese nepatriotice nu se opreşte aici. Pentru că nu intrase în competiţie la Mamaia, dar fusese compusă şi lumea ştia de ea, trebuia lansată la radio şi tv. "La radio a fost simplu, a devenit imediat un cântec favorit al românilor, cu televi­ziunea însă... Titus Munteanu şi-a luat inima în dinţi şi a zis că o asemenea piesă frumoasă trebuie să treacă de comisia de vizionare. Am făcut filmarea, m-a rugat să nu mă mişc de loc, să nu transpir, etc. Nu m-am mişcat şi aproape că nu am transpirat deloc! Prima comisie a respins piesa spunând că nu mă mişc pentru a ascunde părul lung pe care-l am la spate!! Eram tuns ca un inginer, ceea ce de altfel şi eram! S-a agitat Titus si până la urmă a intrat o dată pe post", îşi aminteşte Gabriel Cotabiţă.


Textul piesei "Românie" (Trofeul Mamaia '89 la secţiunea Creaţie)
"Din Carpaţi se-aude-un cântec
De legendă din trecut
Din tăria stâncilor de piatră
Plaiul Mioriţei s-a născut.
Românie, glas de codri şi izvoare
Viers de doină şi balade împleteşti
Românie, glas de tulnic şi mioare
Gând de pace peste lume înfloreşti.
Pe-nserat cântă cavalul
Când iubirile doinesc
Şi când Dunărea-şi trimite valul
Către ţărm de mare românesc
Românie, cântec dulce de vioară,
Eşti o floare nestemată între flori
Românie, te ridici mereu spre soare
Şi aduci pe-al nostru plai frumoase zori.