Poetul religios

Traian Dorz a scris mii de versuri, mai multe cărţi autobiografice, precum şi "Biblia versificată". A reuşit să publice o serie de astfel de lucrări înainte de 1948, dar multe dintre operele sale au fost tipărite în străinătate.

Unul dintre cei care îi trimitea manuscrisele în afara ţării a fost pastorul penticostal Gligor Hada, din Hunedoara. Acesta îşi aminteşte: "Manuscrisele îmi parveneau. Le trimiteam apoi la Bucureşti unei persoane de încredere, care le trimitea apoi în străinătate. Cărţile tipărite erau aduse apoi în România de diverşi străini, ajungeau la Bucureşti la aceeaşi persoană, după care erau tran­sportate şi la Hunedoara, dar şi în alte locuri".

Fiica lui Traian Dorz, Florica, i-a povestit nepotului său, Corneliu, cum a fost trimis în străinătate manuscrisul "Bibliei versificate" în 1982: "Înainte de a fi arestat, tătuţa a pus împreună cu mine manuscrisul făcut sul şi legat cu o aţă într-un bidon, pe care l-am îngropat în pământ. Atunci mi-a spus că, dacă va veni un frate să-l ceară, să-l dau. Aşa s-a şi întâmplat.

Într-o noapte au venit fratele Martin şi încă un frate bătrân din Timişoara. Am căutat manuscrisul cu lanterna în bidon şi i l-am dat. (...) În Timişoara, străinul l-a împachetat într-o păpuşă, ca să-l poată scoate din ţară. Pe urmă, când am mers la tătuţa la închisoare, în Satu-Mare, i-am spus că l-am trimis. Fiind la vorbitor, am pus mâinile pe tabla cu găuri dinaintea mea, i-am spus că "a zburat" şi i-am făcut semn că de trei săptămâni. În acel moment, faţa lui s-a umplut de bucurie".
O, om!...
O, om!... ce mari răspunderi ai
de tot ce faci pe lume!
De tot ce pui în scris sau grai,
de pilda ce la alţii-o dai,
căci ea mereu spre iad sau rai
pe mulţi o să-i îndrume!

Ce grijă trebuie să pui
în viaţa ta, în toată,
căci gândul care-l scrii sau spui
s-a dus... şi-n veci nu-l mai aduni,
dar vei culege roada lui
ori viu, ori mort odată.

Ai spus o vorbă - vorba ta,
mergând din gură-n gură,
va veseli sau va-ntrista,
va curăţi sau va-ntina,
rodind sămânţa pusă-n ea
de dragoste sau ură.
Scrii un cuvânt - cuvântul scris
e-un leac sau e-o otravă!
Tu vei muri, dar tot ce-ai zis
rămâne-n urmă-un drum deschis
înspre Infern sau Paradis,
spre-ocară sau spre slavă.

Spui o cântare - viersul tău
rămâne după tine
îndemn spre bine sau spre rău,
spre curăţie sau desfrâu,
lăsând în inimi rodul său
de har sau de ruşine!

Arăţi o cale - calea ta
în urma ta nu piere.
E calea bună sau e rea,
va prăbuşi sau va'nălţa,
vor merge suflete pe ea
spre rai sau spre durere.
Trăieşti o viaţă - viaţa ta
e una, numai una;
oricum ar fi, tu nu uita,
cum ţi-o trăieşti, vei câştiga
ori fericirea-n veci prin ea,
ori chin pe totdeauna!...
O, om!... ce mari răspunderi ai,
tu vei pleca din lume!
Dar ce scrii azi, ce spui în grai,
ce laşi prin pilda care-o dai,
pe mulţi, pe mulţi, mereu spre rai
sau iad o să-i îndrume.

O, nu uita!... fii credincios,
cu grijă şi cu teamă!
Să laşi în urmă luminos
un grai, un gând, un drum frumos! -
Căci pentru toate, ne-ndoios,
odată vei da seamă!...


Aş dori să cânt...
Aş dori să cânt un cântec pentru Tine,
plin de dor şi de-o nădejde de ne-nvins...
- însă pline de tristeţe şi suspine
îmi sunt limpezile ochilor lumine
şi străin sunt - şi mi-e locul jar aprins.

Şi-aş dori să ţi-l trimit pe vântul serii,
ca suspinul lui să-l cânte-ncetinel
şi să-ţi lase peste rănile tăcerii
lacrimile trandafirilor durerii
care le-au trimis şi care vin cu el.

şi-aş dori să-l laşi 'naintea Ta, să-ţi spună
ce statornică iubire l-a trimis,
că n-a fost nici depărtare, nici furtună,
nici dureri şi nici ispite s-o răpună,
ci-i curată ca un crin din Paradis.

Şi-aş dori să nu mi-l uiţi Tu niciodată,
să-l păstrezi zălogul unui legământ
şi-al iubirii din credinţa neschimbată
care ştiu că va fi mâine-ncununată
de lumina împlinitului Cuvânt.

Fă să pot avea puterea de-aşteptare
cu blândeţea unei scumpe-ncredinţări,
pân' la capăt jertfa dând-o cu-mpăcare,
să întâmpin Mult-Dorita Sărbătoare,
cu un cuget neumbrit de remuşcări.