Poveşti nemuritoare

Filme pentru copii şi tineret
FĂPTAŞUL
● Scenariul: Lidia Constantinescu
● Regia: Constantin Păun
● Producţie: Casa de filme 4
● Deviz estimat: 2,0
Film consacrat rolului formativ pe care îl exercită colectivitatea asupra celor mai tinere vlăstare - şoimii pa­tri­ei - prin intermediul procesului in­struc­tiv-educativ desfăşurat în gră­di­ni­ţele de copii.
În cadrul concursului "Ce pot face două mâini dibace", copiii grupei mij­lo­cii sunt angrenaţi în efortul de a construi cea mai frumoasă machetă de grădiniţă. Sub atenta îndrumare a educatoarei, fiecare dintre micii constructori se străduiesc să-şi do­ve­deas­că îndemânarea, căutând şi găsind soluţii ingenioase.
Lucrările sunt aproape gata, dintre ele detaşându-se, încă înaintea ul­ti­me­lor finisări, cele aparţinând lui Dor­u şi Monicăi, doi copii deosebit de înzestraţi. Dar, într-o dimineaţă, Mi­hă­iţă se strecoară în clasă şi distruge construcţia Monicăi. Toţi copiii sunt indignaţi. Încercarea imediată a educatoarei de a descoperi autorul stri­că­ciu­nii nu dă rezultate. Atunci ea în­ce­pe investigaţiile mai ample, pentru găsirea vinovatului şi pentru a-i face pe micuţii constructori să înţeleagă ce înseamnă efortul creator al fiecărui membru al societăţii, faţă de care toţi trebuie să se simtă răspunzători. Apropiindu-se de mediul familial al copiilor ce o interesează din punctul de vedere al celor întâmplate, educatoarea  ajunge la o serie de concluzii inedite legate de aportul părinţilor şi de preocupările acestora faţă de jocurile celor mici.
Vizitele în colectiv la locurile de muncă în care activează părinţii copiilor (o uzină reprezentativă în peisajul industrial al Capitalei, un şantier de construcţii, metroul bucureştean etc.) semnifică, prin modul în care le sunt înfăţişate celor mici eforturile creatoare ale adulţilor, adevărate lecţii practice de pregătire pentru viaţă.
Acţiunea educatoarei este încununată de succes: Mihăiţă le spune părinţilor că el a stricat macheta Monicăi. Recunoaşte că îi pare rău, dar îi este ruşine să mărturisească. Îşi întreabă tatăl cum să procedeze. Acesta îi recomandă să discute cu educatoarea, însă Mihăiţă nu îndrăzneşte. Educatoarea simte şovăiala copilului, dar aşteaptă iniţiativa lui. Mihăiţă se izolează, nu se mai joacă cu copiii ca altădată. Colegii sunt surprinşi. Îl întreabă ce s-a întâmplat. Mihăiţă recunoaşte că a greşit şi îi cere iertare Monicăi. După ce primeşte dojana cuvenită din partea educatoarei, este pus să refacă macheta pe care o stri­case. Treaba merge însă greu pentru că Mihăiţă nu are îndemânarea şi priceperea Monicăi. Copiii râd în hohote de alcătuirile bizare, fără noimă, care ies din mâinile lui Mihăiţă. Monica îl va ajuta să-şi desăvârşească macheta, Mihăiţă alegându-se cu învăţătura de minte că lucrul bine făcut prin muncă, pricepere şi sârguinţă trebuie respectat şi preţuit.


FLUIREAŞ DOININD
● Scenariul: După "Înşir-te măr­gă­rite", de Victor Efitmiu
● Regia: Dinu Tănase
● Producţie: Casa de filme 1
● Deviz estimativ: 3,5
Inspirat din poemul dramatic "Înşir-te mărgărite" de Victor Efitmiu, filmul se adresează celor mai mici spectatori, prelucrând motive de basm din folclorul românesc.
La curtea lui Alb-Împărat sosesc peţitori pentru cele trei fiice ale acestuia. Alegând cu înţelepciune, primele două surori se vor căsători cu Voie-Bună şi Ţară-Bună, personificări ale bunătăţii, înţelepciunii şi bunei înţelegeri. Sorina însă, mezina împăratului, refuză să se mărite. Gândul ei era la Făt-Frumos pe care îl întâlnise cândva şi îl îndrăgise, fără să ştie că acesta era în căutarea Zmeului, care îi răpise aleasa inimii, pe Ileana Cosânzeana.
Surprins şi mânios de nesupunera Sorinei, Alb-Împărat se decide să o izgonească de acasă. Peţitorii, jigniţi, ameninţă hotarele împărăţiei. În faţa pericolului, Sorina anunţă că se va căsători cu voinicul Buzdugan, conducătorul oştilor.
Ştiind de toate acestea şi dorind ca Făt-Frumos să-şi ia gândul de la Ileana Cosânzeana şi să se însoare cu Sorina, Mama Zmeului intră în acţiune. Ea o determină pe Sorina să plece în căutarea lui Făt-Frumos şi o transformă în Zâna Florilor, pentru a-i putea cuceri inima mai uşor.
Voinicul Buzdugan porneşte ne­în­târ­ziat în căutarea Sorinei. În peregrinările sale îl întâlneşte pe Făt-Frumos. Amândoi îşi spun păsurile şi se hotărăsc să lupte împreună împotriva Zmeului şi a mamei sale. Buzdu­gan pleacă în căutarea fluierului fermecat, al cărui sunet are puterea să rupă mrejele ţesute de mama Zmeului. În acest timp, Făt-Frumos îl gă­seş­te pe Zmeu şi, cu ajutorul Zânei Flori­lor, îl înfrânge, eliberând-o pe Ileana Cosânzeana. Încercările de răzbunare ale Mamei Zmeului sunt zădărnicite de Buz­du­gan, care, doinind din flu­ie­raşul fermecat, îi risipeşte pu­te­ri­le. O dată cu aceasta, Sorina încetază să mai fie zână. Ea a devenit însă mai înţeleaptă, încât, în final, alături de nunta lui Făt-Frumos cu Ileana Cosânzeana, vom asista şi la nunta Sorinei cu Buzdugan, voinicul care dovedise cât de mult o iubeşte. Res­pec­tând caracteristicile de gen al basmului, filmul va pune ac­cent pe conflictul dintre forţele bi­ne­lui şi cele ale răului, înfrânt până la urmă prin vitejie, generozitate şi în­ţe­lepciune, după legea firească a moralei populare.


PE ARIPI DE POVESTE
● Scenariul: Oleg Danovski, Eugen Rotaru
● Regia: Gheorghe Vitanidis
● Casa de producţie: 1
● Deviz estimativ: 3 ml lei
Doi tineri, Pătru şi Floarea, trăiesc clipe de dragoste sinceră care le uneş­te gândurile şi visele de viitor. Dra­gos­tea lor este privită cu simpatie de întregul sat, care întrevede perspectiva întemeierii unei familii fericite. Pătru şi Floarea sunt însă amândoi săraci şi din acest motiv drumul spre împlinirea destinului lor este presărat cu numeroase obstacole.
Mama Floarei, dorind să scape de sărăcie cu orice preţ, încurajează insistenţele morarului din sat de a o lua pe Floarea de nevastă.
Refuzat categoric de fată, morarul se hotărăşte să o răpească, urmând sfatul unei bătrâne cunoscute în sat pentru intrigile şi răutăţile ei.
Prietenii lui Pătru şi ai Floarei află însă de planul morarului şi îl ajută pe Pătru să-l înfrunte şi să-l biruie pe morar în momentul când acesta se pregătea să o răpească pe Floarea.
Morarul şi bătrâna intrigantă sunt satirizaţi şi judecaţi de întregul sat. La judecată participă nu numai oamenii, ci şi întreaga natură, ceea ce dă o notă aparte acţiunii, îmbogăţindu-i semnificaţia şi înscriind-o mai puternic pe coordonatele basmelor noastre. În final, deşi vor încerca să fugă, morarul şi bătrâna cea rea vor fi prinşi şi ridiculizaţi, oprobiul întregului sat consfinţind definitiva lor condamnare şi, prin aceasta, victoria definitivă a bi­ne­lui, a dragostei adevărate şi a omeniei. Păstrând filonul liric al poveştii de dragoste, filmul-balet va sublinia frumuseţea morală a satului românesc.
Arhivele Naţionale, Fond CC al PCR - Secţia Propagandă şi Agitaţie, dos. nr. 124/1989