Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Duminica era zi de prăjitureală. Se adunau pe masa din bucătărie toate ingredientele puse la păstrare de-a lungul săptămânii. Ouă şi lapte de la ţară, făină, unt (în cel mai fericit caz, dacă nu, mergea şi margarina) şi mirodenii, dintre care stafidele trebuiau păzite cu străşnicie ca să nu dispară ca prin minune. Se pregătea o cantitate impresionantă de dulciuri, cât să ajungă pentru doi copii pofticioşi timp de cinci zile de şcoală.
Se luau la pacheţel direct din... găleată. Aceasta era cea mai eficientă şi ingenioasă metodă de a păstra prăjiturile sau fursecurile. În loc de capac se folosea un şervet de bucătărie sau un prosop mai subţire şi se urmărea cu mirare nedisimulată cât de repede se golea găleata. E drept că multe dintre prăjituri ajungeau la prietenii din faţa blocului, în aşa-numitul troc în care se schimbau câteva prăjituri cu gem (de regulă cele mai întâlnite, gemurile fiind ingredientul de bază al sandvişului de dimineaţă) cu una din bezea sau cremă.
De cele mai multe ori însă, duminica se făceau fursecuri. Erau uşor de preparat, nu foarte costisitoare şi puteau fi ţinute o vreme îndelungată (aşa scria în cartea cu reţete, în viaţa reală de zi cu zi nu prea mai apucau vinerea). Se făceau din unt, multe ouă, zahăr, lapte dulce fiert, praf de amoniac, zahăr vanilinat şi făină cât cuprinde. După ce se frecau bine ouăle cu zahărul se puneau untul frecat spumă, laptele şi de-abia la sfârşit amoniacul şi făina. Se obţinea un aluat nu foarte tare, care era lăsat să se odihnească cam vreo 30 de minute, cât să fie verificate temele copiilor pentru a doua zi. Se întindea pe planşetă o foaie de aluat şi de aici începea distracţia. În funcţie de dorinţele copiilor (chiar şi fursecurile trebuiau să se supună tendinţelor şi modelor) se făceau rotunde, triunghiulare, pătrate, romburi (când au fost în sfârşit descoperite cărţile de joc, cele adevărate).
După ce se scoteau din cuptor, se punea gem pe unul dintre fursecuri, se suprapunea cu un altul şi se obţineau ceea ce puteau fi numiţi biscuiţi. Cel mai bun era gemul de zmeură sau de afine, iar cel mai exotic cel de smochine pe care ni-l făcea cadou o rudă mai îndepărtată ce stătea la Mangalia şi avea un smochin în curte. În loc de gem, se mai făceau creme din nuci sau lămâie, cacao sau ciocolată.
Dintre toate fursecurile, cel mai mult au făcut senzaţie "ochelarii". Se făceau suluri subţiri din aluat şi se modelau în formă de ochelari. Se ungeau cu gălbenuş de ou, se puneau în cuptor şi apoi direct în găleată. La început mai mici, au devenit uşor-uşor mai mari, ca să facă faţă unei noi curiozităţi. Prin lentilele lor invizibile se vedea lumea cu totul altfel, spre invidia copiilor mai mici care nici nu visaseră la ochelari comestibili.
Pentru o vreme ei au stârnit invidia colegilor sau a prietenilor, chiar mai mult decât prăjiturile galbene.
Acestea din urmă au apărut în curtea din faţa blocului, aduse de Ionuţ. O bucată mare de prăjitură de culoare galbenă, unsă cu un strat considerabil de gem de prune. Cum nimeni nu mai văzuse aşa ceva, s-au pus la bătaie prăjituri corăbioare, turtă dulce sau pişcoturi. Cert este că ne-am declarat cu toţii încântaţi de noua prăjitură, aşa încât mămicile au fost asaltate de cereri suave sau ceva mai poruncitoare. A
u fost cercetate cărţile de bucate, au fost întrebate colegele de serviciu şi tot nimic. Nu exista nici o prăjitură galbenă, deşi s-a încercat varianta pandişpanului fără cacao. În cele din urmă, pentru a se elucida misterul, am adus drept mostră de cercetare o bucăţică din celebra prăjitură galbenă. A stârnit râsete şi o mare uşurare culinară (dacă există aşa ceva!). Era de fapt o bucată de mămăligă rece, tăiată frumos în formă de dreptunghi, peste care se pusese gem făcut în casă. Pentru noi, copiii - prea puţin obişnuiţi cu mămăliga decât dacă era aburindă, făcută pe ceaunul de pe plita din bucătăria de la ţară, tăiată apoi cu aţa şi pusă lângă sarmale sau într-o farfurie cu lapte - era poate cea mai bună prăjitură. Pentru mama lui Ionuţ, mai puţin descurcăreaţă în a-şi procura anumite ingrediente, a fost o soluţie la îndemână pentru trocul de după-amiază din faţa blocului. Pentru toţi a rămas însă o amintire interesantă.
Citește pe Antena3.ro
