Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Privilegiile liderilor comunişti au început din momentul ocupării Kremlinului. De la Lenin la Gorbaciov şi de la Pekin până în Havana, înălţimile paradisului roşu au fost însă pretutindeni şi totdeauna nesigure. Bântuia prin ele carierismul, însingurarea, suspiciunea şi groaza de complot.
"SPOVEDANIA" LUI ELŢÎN
În scrierea sa autobiografică intitulată "Spovedanie" (1990), Boris Elţîn a descris privilegiile nomenklaturii în chiar perestroika lui Gorbaciov.
"Dacă ai urcat în vârful piramidei - scrie el - acolo sunt de toate, a sosit comunismul! (...) Comunismul este creat de Direcţia a IX-a a Comitetului pentru Securitatea Statului. Vilă împrejmuită cu un gard verde pe Râul Moscova, dispunând de un teritoriu mare, de livadă, de terenuri pentru sporturi şi jocuri, de pază şi semnalizare. Până şi la nivelul meu de membru supleant al Biroului Politic - trei bucătari, trei chelneri, un grădinar, o cameristă. Sala de cinema este chiar în vilă, în fiecare vineri, sâmbătă, duminică vine, în mod special, mecanicul de cinema cu o garnitură de filme. Toate utilajele sunt de export, ultimul cuvânt al ştiinţei şi tehnicii. Saloanele sunt apartamente colosale şi iarăşi de jur-împrejur numai lux: servicii de masă, cristale, covoare, lustre (...) «Raţia de Kremlin» este plătită numai la jumătate din preţ, iar din ea făceau parte cele mai alese produse. De raţie specială de diferite categorii beneficiau, în total, la Moscova, 40 de mii de oameni (...) Totul special: ateliere speciale, case de deservire socială speciale, policlinici speciale, vile speciale, spitale speciale. În timpul concediului îţi poţi alege orice loc din sud, o vilă specială se va găsi numaidecât. Restul timpului vilele sunt pustii (...) Călătoreşti cu avionul personal. Zboară IL-62 sau TU-134, în el se află secretarul CC, membrul supleant sau membrul Biroului Politic. Unul singur. Alături, doar câţiva oameni - paza şi personalul de deservire (...). Dar cine plăteşte pentru toate acestea? La ce capitol sunt trecute cheltuielile? Lupta împotriva spionajului? Mituirea cetăţenilor străini? Sau la un capitol mult mai interesant şi romantic, de exemplu recunoaşterea cosmică?"
Reformele lui Gorbaciov îi ocoliseră astfel pe nomenklaturişti.
ÎN CASELE "DUŞMANILOR POPORULUI"
Dar când apăruseră toate acestea? În istoria puterii sovietice, "raţia de Kremlin" a fost una dintre primele decizii. Liderii bolşevici şi soldaţii care le asigurau paza în toamna lui 1917 ajunseseră să leşine de foame în incinta palatului pe care nu-l puteau părăsi. Şi astfel Lenin a aprobat aprovizionarea lor "specială".
Cu trecerea anilor, au sporit privilegiile locatarilor Kremlinului. Personajele superioare aveau dreptul la raţii suplimentare de alimente, la locuinţe speciale şi alocaţii pentru îmbrăcăminte, îngrijire medicală în policlinici şi spitale speciale. Călătoreau prin Rusia în vagoane tapiţate, în vreme ce călătorii obişnuiţi se băteau pentru un loc pe banchetele de lemn. "Vârfurile" puteau petrece lungi sejururi în sanatoriile din străinătate pe cheltuiala guvernului. Acest acces privilegiat la bunuri şi servicii - gratuite sau la un preţ de câteva ori mai mic decât cel al pieţei - reprezenta un venit mult mai mare decât retribuţia lunară.
Fiecare membru al Politburo avea repartizată şi o reşedinţă proprie, la ţară (dacea). Primul primise o astfel de vilă însuşi Lenin, instalat, în octombrie 1918, la fosta moşie a unui general ţarist, în Gorki, la 35 km de Moscova. Troţki s-a stabilit în palatul aristocratului Iusupov, ucigaşul lui Rasputin. Stalin şi-a ales reşedinţa unui fost magnat al petrolului. În palatele şi vilele "duşmanilor poporului" au domiciliat apoi noii conducători ai ţărilor sovietizate. Una dintre primele case unde-a locuit Gheorghe Gheorghiu-Dej, după ieşirea din închisoare, fusese a lui Max Auschnitt.
După moartea lui Stalin, familiile liderilor sovietici s-au mutat din Kremlin. În vremea lui Hruşciov, pentru nomenklatură s-au construit cartiere speciale. La Bucureşti, Cartierul "Primăverii" din Bucureşti era interzis accesului cetăţeanului, ca şi zonele reşedinţelor speciale de la Neptun, Snagov şi Predeal.
REVERSUL MONEDEI
Calitatea oficială conferea liderilor comunişti o imunitate în faţa legii, similară cu aceea a înalţilor funcţionari imperiali:
n-aveau a se teme decât de ţar.
Iar "ţarul roşu", Stalin introdusese în toate spaţiile destinate nomenklaturiştilor sisteme speciale de verificare şi ascultare. Personalul administrativ şi cel de pază aparţinea serviciilor speciale. La sfârşitul zilei de muncă, fiecare paznic şi servitor raporta despre "obiectivul" său. În caz că vreun înalt activist dorea să renunţe la privilegii, se făcea vinovat de sustragere de la "controlul partidului".
Schimbarea din funcţie presupunea şi schimbarea habitatului. În caz de promovare, se muta cu întreaga familie într-o vilă mai mare. "Trimis la munca de jos", pierdea casa şi privilegiile. De notat că mobilierul şi toate obiectele din dotarea unei astfel de locuinţe se înregistrau în listele de inventare ale gospodăriei de partid. În formalităţile schimbării din funcţie erau incluse şi operaţiile de predare-primire a locuinţelor cu întregul lor inventar.
FRICA DICTATORILOR
Se înţelege că se crea astfel un tipar distinct al "vârfului de partid". Fidel conducătorului, servil cu superiorii, dar brutal şi grosolan cu subordonaţii, logoreic, incompetent, carierist şi... suspicios.
De suspiciune şi frică bolea însă şi şeful suprem. Aşa au început Brejnev şi Mao să-şi promoveze membrii familiei în posturi înalte. La Bucureşti, în anii '80, clanurile Ceauşescu şi Petrescu împânzeau vârfurile puterii.
Oricât ar părea de paradoxal, climatul puterii e dominat de frică, suspiciune şi însingurare. Dar şi acestea erau "speciale"! Li Zhsui, medicul curant al lui Mao Zedong, a descris astfel neurastenia dictatorului: "Cauza principală care îi provoca lui Mao nerurastenia era alta decât în cazul oamenilor obişnuiţi. În calitatea lui de conducător suprem al ţării, el era cauza multor altor neurastenii ale celorlalţi oameni. Neurastenia lui Mao îşi avea rădăcinile în permanenta lui teamă că ceilalţi membri de frunte ai partidului nu-i sunt loiali şi că erau foarte puţini oameni în cadrul partidului în care putea avea încredere în mod sincer. Simptomele deveneau mult mai severe la începutul unei agitate campanii politice. Din momentul în care Mao începea să-şi elaboreze strategia şi până când lucrurile ieşeau aşa cum dorise el, avea un ritm de somn agitat şi neregulat timp de săptămâni şi luni în şir".
Fără excepţie, biografii lui Stalin i-au remarcat insomnia. Fără somn, Stalin şedea în biroul său din Kremlin până spre miezul nopţii. Ceilalţi urmau programul lui. Dacă Stalin telefonează şi ei s-au culcat?! - se temeau liderii din întreg lagărul socialist. Astfel că mai-marii de la Bucureşti, Budapesta sau Praga îşi făceau somnul după orarul Kremlinului. De la birou, Stalin pleca însoţit de membrii Politburo, reţinându-i până spre dimineaţă. Nu de drag, ci de frică: în absenţa sa, ar fi putut complota împotrivă-i.
