Nu suntem nostalgici. Nu avem multe întrebări de adresat, ci mai degrabă oferim răspunsuri. Deţinem, ca întreaga societate, certitudini, căutăm întâmplări, unele dintre ele necunoscute, cu privire la regimul trecut.
Ca şi voi, de altfel, nici nu îndrăznim să visăm la o epocă cum a fost cea care a dispărut brusc acum 20 de ani. Însă nu putem să nu evidenţiem şi discrepanţele ce au apărut între judecăţile de atunci şi cele de acum în ce priveşte infracţiunile.
Dacă astăzi nu faci puşcărie, chiar şi dacă furi un vagon sau o fabrică, ori scufunzi întreaga flotă navală naţională, ei bine, acum 20 de ani, un barman mergea la mititica dacă la restaurant servea berea cu un deget mai puţin decât arăta semnul de gramaj. Vă prezentăm istoria unui astfel de caz. Un lucrător din alimentaţia publică, cum se chema pe atunci, a înşelat nu unul, ci sute de clienţi cu o astfel de metodă. Şi a făcut bani frumoşi pe această cale.
EMILIA, BOTEZĂTOAREA
În 1989, Emilia C. este trimisă în judecată pentru delapidare şi "creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase şi înşelăciune la măsurătoare". În calitatea sa de barman la Restaurantul Favorit din Iaşi, situat în apropierea Gării (deci cu vad bun!), ea vindea prin intermediul ospătarilor bere cu lipsă la măsurătoare şi diluată cu apă, iar plusul astfel creat şi-l însuşea. Mai direct spus, vindea "berea la dozator" (cum se mai spune astăzi) în cantitate mai mică decât ar fi trebuit şi, mai mult, această cantitate era şi înmulţită cu apă.
În urma unor sesizări venite din partea consumatorilor, un echipaj al Miliţiei vine şi face un control la restaurant, adună probe cu privire la infracţiunile comise şi o arestează. Femeia este prezentată judecătorilor în stare de arest, alături de un avocat, un martor şi un expert în "botezul" băuturilor şi dispariţia subită şi fără explicaţii a gulerului de spumă la halba de bere. Şi aşa îşi începe Emilia, botezătoarea berilor, patimile... Vinovăţia sa este dovedită. Este trimisă în judecată pentru delapidarea sumei de 2.300 de lei, găsită în plus la data efectuării controlului.
Judecătorii dispun extinderea procesului penal şi pentru diferenţa de sumă până la 88.000 de lei. O sumă foarte mare la acea vreme, având în vedere că o Dacie 1300 costa cam tot atât. Avocaţii încearcă să o apere, arătând că este nejustificată măsura având în vedere că femeia nu era gestionară. Ea doar dilua berea şi o preda turnată de multe ori sub semnul de gramaj ospătarilor. Aceştia o vindeau şi banii rezultaţi erau primiţi de Emilia, care oferea acestora un "comision" mult prea mic. Aceştia, dacă ar fi fost corecţi, ar fi trebuit să predea surplusul la casierie, dar nu o făceau. Motivul invocat de femeie, care a recunoscut fapta, a fost faptul că era o zi aglomerată, dat fiind că unitatea se afla şi în apropierea gării. Chiar dacă femeia avea în întreţinere cinci copii, lăcomia sa se dovedeşte ieşită din comun.
LEII ŞI RUBLE, SUB CALORIFERUL DE LA WC
Emilia C. lucra din 1986 ca barman. În 1989, primea pe bază de notă de predare-restituire de la şeful de unitate cantitatea de bere în butoaie de câte 100 de litri. Ea turna berea în halbe, având obligaţia de a le umple până la semnul ce marca capacitatea de 500 de mililitri. După care preda sondele cu bere pe bază de bonuri de marcaj la ospătari. În mod obişnuit, având o fluctuaţie mare de consumatori, Cecilia elibera de la bar loturi de câte 20 de halbe pe tăvi metalice. În seara zilei controlului, miliţienii au identificat doi cumpărători care tocmai fuseseră serviţi cu câte opt, respectiv şapte halbe. Miliţienii au verificat pe loc gramajul şi au constatat că la fiecare lipseau câte 50-100 de mililitri de băutură. Au verificat şi 20 de halbe care erau pregătite să fie predate ospătarilor, pe o tavă, constatând că şi din acestea lipseau între 70 şi 80 de mililitri de bere.
Mai mult, organele legii au descoperit că inculpata avea asupra sa suma de 2.300 de lei. Banii au fost descoperiţi însă nu la ea, ci la una din muncitoarele din restaurant. Aceştia au fost primiţi de la femeie de soţul său, aflat ocazional pe acolo, şi care, de frică, i-a dat Anetei M. care i-a ascuns sub un calorifer al WC-ului, odată cu 96 de ruble pe care soţul inculpatei i le-a pasat tot de frică. În baza unei note de constatare, organele de control financiar din cadrul ICSAP, forul conducător al alimentaţiei publice, au stabilit că, în prima jumătate a anului 1989, Emilia C. şi-a creat un plus de gestiune de nici mai mult, nici mai puţin 90.992, 20 lei, bani pe care i-a însuşit.
Din declaraţiile martorilor şi ospătarilor a rezultat că inculpata a mai vândut şi anterior bere în acelaşi "stil". Dar anchetatorii nu au certitudini în ce priveşte cantităţile sustrase de bere şi, implicit, banii însuşiţi de aceasta. Probele administrate la dosar s-au constituit în procese verbale întocmite de organele de cercetare penală la control, buletinele de analiză întocmite de laboratorul special ce viza băuturile alcoolice şi nota de verificare întocmită de organele "alimentaţiei publice".
TREI ANI ŞI ŞASE LUNI
Cum opera Emilia? Anchetatorii au descoperit că femeia obişnuia să introducă în sondele pentru bere cantitatea de 160-180 de mililitri cu apă. Apa era lăsată în halbe după ce erau spălate, iar peste aceasta turna bere până sub semn. Ospătarii îşi făceau datoria, însă erau recompensaţi cu firimituri. Primeau pentru fiecare tavă cu bere "suspectă" o sumă nesemnificativă. Femeia primise destule reclamaţii verbale şi în scris de la consumatori, dar nu şi-a băgat minţile în cap. Mai mult, ea avea şi un complice, femeia care debarasa resturile de consumaţie şi spăla halbele. Aceasta primea la terminarea programului "uriaşa" sumă de 50 de lei.
Emilia C. plasa şi câte 400 de halbe pe zi, asigurându-şi un venit de 2.600 de lei. O alt martoră, de această dată ospătar, spune că primea pentru fiecare tavă vândută câte 10 lei, dar Emilia avea şi de unde. La fiecare butoi de 100 de litri îi ieşeau "10 litri economisiţi". Cât o tavă plină: 20 de halbe. Din cercetările efectuate s-a constatat că Emilia nu se rezuma doar la botezul berei, ci şi coniacul sau vodca erau "ajutate" să aibă grade mai puţine.
Mai mult, femeia avea o atitudine necorespunzătoare faţă de colegi, întârzia la program şi altele. Cu ocazia percheziţiei domiciliare ordonate acasă i s-au confiscat 57.890 de lei. Emilia C. "un dop de femeie", cum e descrisă (dar cu alte cuvinte) în dosarul Judecătoriei, suferea de hipertensiune şi obezitate de gradul II şi mai şi trăgea la măsea din când în când. Pentru faptele sale, femeia, care avea 39 de ani atunci, a primit trei ani şi şase luni de închisoare.