Răscrucea

Stătea la marginea drumului, la "ia-mă, nene", zgribulită de frig. În seara aceea zăbovise mai mult în oraş şi pierduse cursa spre satul ei, situat între Focşani şi Mărăşeşti. Andrei, băiatul cu care "se iubea" de vreo două luni, insistase să mai stea împreună, câteva ore, după încheierea cursurilor.

Angela acceptase, dar uite că acum timpul ăsta petrecut în doi se răzbunase. Pierduse cursa şi nu mai putea să ajungă acasă decât cu o maşină "de ocazie". Andrei ar fi stat cu ea la capătul oraşului, dar trebuia să meargă, pe seară, la spital, la bunicul lui. Aşa că o lăsase singură... Doar nu era unicul om care aştepta acolo un mijloc de transport.  

Angela P. avea în 1989 aproape 18 ani şi era elevă la Şcoala profesională nr. 5. Dăduse examenul de treaptă la Liceul Industrial nr. 2, însă picase sub linie. Bine că luase şi la profesională. Şcoala avea cursurile tot în incinta liceului, aşa că se mai putea întâlni cu foştii colegi, iar maistrele instructoare erau aceleaşi. O cunoşteau încă din clasa a IX-a şi o lăudau mereu pentru îndemânarea ei... Ehei, Angela şi-ar fi dorit să lucreze la o casă de modă, într-un oraş mare. Dar s-ar fi mul­ţu­mit în ultimă instanţă şi cu un loc de muncă la un atelier de croitorie din centrul Focşaniului.

Acum, în seara aceea de primăvară, o luase frigul. O vântoasă se tot răsucea prin zonă, ridicând praful şi gunoaiele din drum. Era lume multă la "ocazie", iar maşinile treceau fără să oprească. În sfârşit, una trase mai aproape de grupul de navetişti, dar nu încăpură decât patru inşi în ea: un ţăran cu două paporniţe grele, un june cu o geantă pe umăr şi-o femeie cu o fetiţă de mână.

Ea nu îndrăzni să se înghesuie la uşa Daciei albe, aşa că rămase în drum. Mai opri un camion şi luă alte două persoane. Apoi, nimic... Crezu că de vină e lumea prea multă - între timp sosise şi un grup gălăgios de băieţi, probabil elevi la o altă şcoală din oraş - aşa că se trase mai la o parte. Se gândea că dacă vede şoferul că e un singur om va opri mai lesne. După o vreme, opri lângă ea, într-adevăr, un TIR. Şoferul, un tânăr negricios şi volubil, deschise portiera şi o invită, râzând, să urce. Ceea ce şi făcu încrezătoare. Îl salută, apoi tăcu. Tânărul o cercetă de câteva ori cu privirea.

După vreo doi kilometri, TIR-ul opri şi bărbatul se întoarse spre ea: "Hai, fă... Bag-o repede în..., că n-am timp". Ea nu înţelese nimic. El îşi desfăcu nervos cureaua. "Hai, fă, odată!...", şi-o trase de cap cu putere, împingând-o spre banchetă. Înţelesul a ceea ce se întâmpla o lovi în moalele capului mai puternic decât gestul în sine... Atunci începu să se zbată, să lovească, să zgârie... Bărbatul era însă mai puternic şi-o dovedi. Când termină ce avea de făcut cu ea, o azvârli din maşină ca pe o cârpă. Încercă fără izbândă să-şi aşeze hainele aflate în neorânduială. Mâinile îi tremurau. Picioarele îi tremurau.

Nu-şi aduce exact aminte cât a stat acolo. La un moment dat, o maşină a frânat lângă ea. O femeie şi un bărbat s-au apropiat în grabă. Au dus-o înapoi la Focşani, direct la spital. A venit şi un miliţian, care a început ancheta (avea s-o mai cheme de câteva ori, în biroul lui, după externare). Doctoriţa a luat câteva mostre, i-a făcut analizele. I-a spus că făcuse dragoste cu Andrei cu câteva ore înainte de întâmplarea aceea groaznică. Doctoriţa a ţâţâit... "Dac-ai rămas gravidă, copchilă, numai Dumnezeu ştie care-o fi tatăl..." Părinţii au venit dimineaţă şi tot pe ea au învinovăţit-o.

Fusese viol, cu siguranţă, dar cine era violatorul? Nici astăzi nu ştie. Miliţienii nu i-au dat de urmă.
Consecinţele acelei întâmplări? Andrei s-a despărţit de ea. Părinţii l-au mutat la altă şcoală şi, oricum, nimeni nu ar fi acceptat că el ar fi putut fi tatăl copilului, în eventualitatea că a rămas însărcinată. Tatăl ei i-a spus "curvă" vreo patru-cinci ani de-atunci încolo.

Maică-sa întâi a plâns lângă ea. Apoi, după vreo şase  săptămâni, când sarcina s-a confirmat, a scuipat-o între ochi, când ea s-a opus categoric "directivei" de a lepăda copilul (ştia maică-sa o femeie care făcea chiuretaje empirice), după care a pus-o la muncile cele mai grele, poate-poate "alunecă la vale" singur. La şcoală a încercat să ascundă "beleaua", a purtat uniforme mai lărguţe şi şi-a tot strâns burta, să nu se vadă cât a crescut.

În vară şi-a dat examenul. Avea calificarea de "confecţioner". Fiind gravidă, n-au angajat-o nicăieri. Poate din pricina necazurilor şi a supărării ori pentru că mă-sa a trimis-o la muncă, la cules porumbul, copilul s-a născut la începutul lui noiembrie, înainte de termen. Din fericire, sănătos...

În certificatul de naştere, la rubrica "tatăl", secretarul Primăriei n-a trecut nici un nume. Copil din flori. L-a botezat Andrei. În zilele acelea, tot mai credea, tot mai spera că el, celălalt Andrei, va înţelege. Cel care a înţeles a fost însă un alt bărbat, pe care l-a cunoscut şapte ani mai târziu, dar aceasta este deja altă poveste...