Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La o cooperativă din cartierul unde locuiam se confecţionau la comandă pulovere, bluze, rochiţe, fuste şi compleuri. Mi-am comandat un pulover foarte drăguţ şi, conform înţelegerii, la data când a fost gata, m-am dus ca să-l iau. Ca să ajung la atelierul de confecţii trebuia să trec prin piaţă. Am trecut fără să inspectez vânzarea, pentru că îmi planificasem cumpărăturile după ce luam pulovărul. L-am luat, fericită foarte, pentru că-mi venea bine şi era frumos apoi, mi-am intrat în program. Nu am ratat nici o tarabă!
Pentru o săptămână copiii erau la mama, ca s-o mai înnebunească şi pe ea! Eram singură acasă pentru prima dată după zece ani şi nu ştiam ce să fac cu timpul meu. O săptămână fără gaşcă era mai ceva ca un concediu în Honolulu, chiar dacă eram la serviciu şi acasă era frig! Nu puteam să mă concentrez! M-am dus şi am mâncat o savarină ca să-mi revin. Mi-am făcut ordine în sertarele minţii şi mi-am zis: Uşor! Nu te grăbi, profită de fiecare clipă şi încearcă să te răsfeţi din prima, pentru că nu ştii când te trezeşti cu ei la uşă şi... gata! "Pauza s-a terminat! Capul la fund!", vorba bancului. M-am uitat iar în portofel şi mi-am făcut monetarul. După ce am plătit pulovărul n-au rămas prea mulţi bani, dar suficienţi, dacă eram socotită, cât să-mi satisfac unele plăceri culinare.
Am răscolit fişierele cu ce aveam prin frigider. Dintre produsele puse deoparte am descoperit o jumătate de kilogram de carne tocată, cu orez. Aşa că, m-am dus şi am cumpărat o varză potrivită. Aveam în plasă două chestii care-mi ofereau fericire. Meschină, dar era fericire! Şi pluteam spre casă.
Cum am intrat, m-am repezit şi am scos din congelator carnea tocată. După ce m-am îmbrăcat cu straiele de scandal casnic, i-am scos cotorul şi am pus varza la opărit, în apă cu sare. Mi-am mai făcut de lucru cu nişte legume congelate, gata pregătite pentru a prepara o ciorbiţă mică şi am tăiat o ceapă şi doi cartofi. Nici nu ştiu când a trecut timpul şi am scos varza ca să se scurgă. Carnea tocată începuse să se decongeleze şi am ajutat-o puţin cufundând castronul în apă încălzită pe aragaz. Am dat o tură prin toată casa, să pun unele lucruri la locul lor, ca să-mi fac de lucru şi să nu fiu deranjată de ceva cât voi avea "concediul". M-am întors în bucătărie tocmai când se decongelase carnea. Am luat varza şi am umplut-o cu toată carnea apoi am băgat-o la cuptor, cu foi de dafin şi două bucăţele de şorici afumat, păstrat special pentru situaţii în care nu aveam afumătură şi era nevoie de gust şi parfum.
Mi-am pus un oloi cu apă la clocotit, ca să-mi fac un fel de duş pentru că, exista o ghicitoare: "Cine-i mai rece şi mai rece decât apa rece? Răspuns: Apa caldă!". Doream să mă fac frumoasă în prima seară de liber. Simţeam că dacă mă spăl în momentul ăla alungam toate greutăţile, tot stresul acumulat. Cât a stat varza la cuptor, mi-am făcut baia purificatoare. M-am îmbrăcat cu noul pulovăr şi am scos din cuptor minunea de varză umplută. Mirosul ameţitor al verzei se amesteca obraznic cu cel de lână nouă al pulovărului, cu şamponul redegist, achiziţionat la troc şi deodorantul "Farmec" stârnindu-mi tot felul de trăiri.
Am montat varza pe un platou şi, cu sentimentul unei datorii împlinite, am aranjat tacâmurile, am pus un ardei iute şi un pahar cu vin. Eu, cu mine! Îmi tai o felie din varză şi o pun pe farfurie. Trag mai aproape ardeiul şi felia de pâine. Iau o înghiţitură din vin. Ciulesc urechea, ca să aud mai bine, dacă nu cumva sună telefonul. Nu. Nu suna. Iau furculiţa şi o pun la loc. Nu sună telefonul deci... nu vine nimeni! La dracu! Mă duc la telefon şi o sun pe Jeni. Îi spun să vină repede. O aştept la uşă.
Jeni vine imediat, de parcă atât aştepta. Când mă vede îmi laudă pulovărul, apoi începe să amuşine şi se apropie de masă. Mă întreabă ce fac şi-i spun toată povestea cu acel concediu nesperat şi cu sentimentul de autodistrugere pe care-l avea mama de a dorit atât de mult să-i ia pe copii pe la ea. "Da, lasă dragă, că nu-s decât patru staţii de maşină până acolo? Doar nu-s în alt oraş! Ce-ţi faci probleme?", încercă ea să mă liniştească. Nu, eu nu-mi făceam probleme decât în sensul că nu-mi venea să cred. Trebuia ca cineva să mă ciupească, să-mi demonstreze că totul e real! Nici nu puteam să mănânc singură.
O poftesc la masă. Îi pun tacâmuri, o porţie bună, un pahar cu vin şi începem a mânca. Tot timpul am fost tensionată. Aveam impresia că va suna telefonul şi vocea mamei îmi va spune că vor năvăli "turcii". Jeni mă observă şi-mi zise: "Dragă, e minunată varza asta umplută şi vinul, dar... dacă nu termini cu stresul ăsta, pun mâna pe telefon şi-i chem acasă!". Aşa m-a adus cu picioarele pe pământ şi m-am putut răsfăţa puţin.
Citește pe Antena3.ro
